Profesorii, învăţătorii şi educatorii, obligaţi să fie prezenţi în unitățile de învățământ pe toată perioada de suspendare a cursurilor

Profesorii vor fi prezenţi în şcoli pe toată perioada de suspendare a cursurilor, îşi vor primi salariile nemodificate, iar personalul didactic auxiliar și nedidactic vor avea program normal, transmite Uniunea Sindicatelor Independente din Învăţământ Dolj.
Romania TV
10 mart. 2020, 14:01
Profesorii, învăţătorii şi educatorii, obligaţi să fie prezenţi în unitățile de învățământ pe toată perioada de suspendare a cursurilor

Uniunea Sindicatelor Independente din Învăţământ a transmis marţi un mesaj pe pagina de Facebook, în urma unei teleconferinţe la care au participat reprezentanţi ai sindicatelor, inspectoratelor şcolare şi ai ministerului Învăţământului.

„‼️ Informații importante cu privire la desfășurarea activităților unităților de învățământ preuniversitar‼️

Dragi colegi,

În urma videoconferinței care a avut loc azi la Ministerul Educației și Cercetării, vă facem cunoscute următoarele:

✅ Cadrele didactice își vor primi salariile și vor fi prezente în unitățile de învățământ pe toată perioada de suspendare a cursurilor;

✅ Personalul didactic auxiliar și nedidactic va avea program normal;

✅ În perioada de suspendare a cursurilor, înscrierile la clasa pregătitoare se vor face on-line, urmând ca validarea lor să se facă în prima săptămână după reluarea cursurilor(termenul de înscriere va fi prelungit cu o săptămână și, implicit, se va prelungi și evaluarea psihosomatică);

✅Unitatea școlară va decide modalitatea de recuperare a orelor, urmând să se întocmească un plan de recuperare;

✅ Se suspendă orice deplasare pentru orice program de studii;

✅ Se suspendă toate olimpiadele, concursurile școlare, simpozioanele și activitățile din cadrul proiectelor derulate;

✅ Se suspendă toate programele after-school din unitățile de învățământ și se suspendă antrenamentele elevilor la Liceele cu Program Sportiv și Cluburile Sportive Școlare.

Biroul Operativ al U.S.I.I. Dolj

Președinte,

Prof. Bogdan MANEA”, este mesajul postat pe Facebook de USII, menit să liniştească cadrele didactice.

Citeşte şi: Anunţul Ministerului Educaţiei: Profesorii vor fi plătiţi intergal în luna martie

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Raluca Pastramă a dezvăluit că a slăbit 5 kilograme. Cum arată acum: „Mă laud singură”
Fanatik.ro
Huiduit, Ștefan Baiaram a facut o criză de nervi pe bancă și l-a lovit cu sticla în cap pe magazioner: „Sunt foarte supărat și dezamăgit”
Capital.ro
Dieta lui David Popovici ascunde un detaliu surprinzător. Ce aliment a eliminat complet
Playtech.ro
Ce înseamnă de fapt „vedere la mare” când rezervi un hotel. Diferența dintre sea view și side sea view
Adevarul
Testul auto care a împărțit internetul. „Să le suspende permisele celor care au greșit!” Care este ordinea corectă de trecere
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un oraş din România va rămâne 24 de ore fără apă! Seceta aduce o nouă situație de criză
iamsport.ro
Scandalos: Becali nu e singurul! Fostul campion al României a numit alți 4 finanțatori din SuperLiga care se bagă peste antrenor: ”Știu 100%! Nu era așa înainte”
MediaFlux
Lovitură pentru Putin! Ucraina i-a afectat grav locuința de la Marea Neagră
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat