Cum motivează CCR decizia de a-l obliga pe Iohannis să desemneze în alt premier în locul lui Orban

Judecătorii constituţionali ţin să precizeze că desemnarea lui Ludovic Orban pentru funcţia de prim-ministru, urmată de solicitarea votului de încredere pentru programul şi lista Guvernului prezentate de acesta Parlamentului, nu reprezintă ‘prima solicitare’ de învestitură. Cu alte cuvinte, nu acesta constituie momentul de la care se calculează termenul de 60 de zile prevăzut de Constituţie pentru învestirea unui nou Guvern.

„Având în vedere că existenţa conflictului juridic a fost determinată de desemnarea de către Preşedintele României a candidatului la funcţia de prim-ministru cu încălcarea dispoziţiilor art.103 alin.(1) din Constituţie, Curtea reţine că această desemnare nu poate declanşa procedura de învestitură a Guvernului. Prin urmare, ca efect al prezentei decizii, desemnarea domnului Ludovic Orban în calitate de candidat pentru funcţia de prim-ministru, urmată de solicitarea votului de încredere pentru programul şi lista Guvernului prezentate de acesta Parlamentului, nu reprezintă ‘prima solicitare’ de învestitură în sensul art. 89 alin. (1) din Constituţie şi, prin urmare, nu constituie momentul de la care se calculează termenul de 60 de zile prevăzut de acelaşi text constituţional”, se arată în motivarea publicată marţi pe site-ul CCR.

CCR a reţinut că preşedintele, în realizarea atribuţiei prevăzute de art.103 alin. (1) din Constituţie, trebuie să desemneze un nou candidat pentru funcţia de prim-ministru, desemnare care trebuie „să respecte atât litera, cât şi spiritul Constituţiei, precum şi obligaţia de comportament constituţional loial”.

În opinia judecătorilor constituţionali, preşedintele nu a respectat obligaţia de loialitate constituţională la desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru fiind ignorate efectele moţiunii de cenzură care a fost adoptată cu doar o zi în urmă, ceea ce „exclude în mod obiectiv intervenţia oricărui element de natură să fi produs o schimbare de optică şi o reconfigurare semnificativă a exprimării votului în Parlament”.

Alte articole

CCR dezbate sesizarea de neconstituţionalitate depusă de ICCJ cu privire la legea pensiilor magistraţilor. UPDATE: Decizia privind tăierea pensiilor magistraţilor, amânată până pe 28 decembrie

Economistul Adrian Negrescu, avertisment de ultimă oră după ce CCR a dat undă verde majorării cu 75% a taxelor și impozitelor locale: ”Din 2027 vor crește și mai mult”

„Desemnarea apare astfel ca un act de voinţă unilateral, expresie a voinţei exclusive a Preşedintelui României, care se poziţionează astfel în afara logicii raporturilor constituţionale de separaţie şi echilibru al puterilor în stat şi a efectelor pe care această logică le ataşează actului desemnării candidatului la funcţia de prim-ministru. Întregul ansamblu de acte/fapte/declaraţii ale Preşedintelui României demonstrează distorsionarea sensului firesc al normelor constituţionale referitoare la desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru, faptul că nici măcar nu a existat intenţia de desemnare a unui candidat care să obţină votul de încredere al Parlamentului, ci mai degrabă că a existat intenţia de a nu-l obţine, precum şi, din această perspectivă, o poziţionare antagonică a Preşedintelui faţă de Parlament”, se menţionează în motivare.

Conform aceleiaşi surse, un comportament constituţional loial constă în desemnarea unui candidat la funcţia de prim-ministru astfel încât să se realizeze finalitatea procedurii constituţionale de învestire a unui Guvern.

„Or, pentru a face posibilă realizarea acestui scop, procedura de învestitură trebuie să fie una efectivă, iar nu pur formală. Aceasta impune luarea în considerare a moţiunii de cenzură şi a efectelor sale, consultări cu partidele politice şi evaluarea opţiunilor pentru candidatul la funcţia de prim-ministru în mod serios, sincer şi responsabil. Preşedintele trebuie să depună eforturi în sensul desemnării unui candidat care să poată coagula o majoritate necesară învestiturii Guvernului şi să aibă convingerea că persoana desemnată este în măsură să realizeze acest lucru. (…) Tot astfel, candidatul desemnat trebuie să îşi asume acest angajament, la rândul său, tot în mod serios, sincer şi responsabil. Constituie o distorsionare a dispoziţiilor constituţionale desemnarea de către Preşedintele României a unui candidat la funcţia de prim-ministru cu scopul de a nu obţine votul de încredere al Parlamentului (…), respectiv susţinerea de către Preşedintele României a unui candidat desemnat pentru funcţia de prim-ministru care să se poziţioneze el însuşi împotriva învestiturii Guvernului pe care l-ar propune”, se mai arată în documentul citat.

Instanţa constituţională a mai reţinut că o caracteristică a instituţiilor politice este stabilitatea. În cazul autorităţilor publice pentru care s-au prevăzut mandate, încetarea mandatelor înainte de termen poate interveni în cazuri excepţionale, strict reglementate la nivel constituţional pentru conservarea stabilităţii instituţionale şi împiedicarea unor eventuale abuzuri.

„Dizolvarea Parlamentului constituie un astfel de caz excepţional, fiind configurată de legiuitorul constituant ca soluţie extremă pentru rezolvarea unei situaţii de criză. (…) În vederea asigurării stabilităţii instituţionale, legiuitorul constituant a exclus, practic, posibilitatea ‘provocării’ unei dizolvări a Parlamentului de către Preşedinte. Dimpotrivă, acesta a consacrat o obligaţie de diligenţă pentru Preşedintele României, în sensul de a depune toate eforturile pentru păstrarea stabilităţii parlamentare, a ducerii până la termen a mandatului obţinut prin alegeri, iar nu a scurtării lui, prin forţarea de alegeri anticipate”, se precizează în motivare.

CCR susţine că dizolvarea legislativului trebuie să fie rezultatul unor negocieri şi înţelegeri politice care să implice toate entităţile parlamentare şi să reflecte „voinţa comună a celor care au obţinut voturile cetăţenilor în urma sufragiului electoral”.

Curtea Constituţională a stabilit, pe 24 februarie, că există conflict juridic între preşedinte şi Parlament privind desemnarea liderului PNL, Ludovic Orban, în funcţia de premier, constatând că desemnarea candidatului trebuie să aibă ca scop asigurarea coagulării unei majorităţi parlamentare în vederea formării unui nou Guvern.