Raed Arafat, despre închiderea graniţelor: Nu este o opţiune care să fie luată în considerare

Raed Arafat a vorbit despre posibilitatea închiderii granițelor României. Ungaria, Ucraina, Bulgaria, Slovacia, Cehia şi parţial Serbia şi-a închis frontierele pentru străini.
Filip Stan
13 mart. 2020, 18:18
Raed Arafat, despre închiderea graniţelor: Nu este o opţiune care să fie luată în considerare

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, spune că oamenii trebuie „să înţeleagă că lipsa stării de urgenţă nu înseamnă lipsa unei acţiuni concrete şi corecte în răspunsul la această situaţie”. El anunţă că mai multe camioane cu echipament medical sunt în drum către România şi că autorităţile au găsit furnizori de echipamente.

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, afirmă că închiderea graniţelor unei ţări nu garantează că nu vor mai fi cazuri de infectare cu coronavirus. „Măsurile de distanţare socială sunt recomandate, au avut rezultate în China, dar închiderea graniţei nu este o opţiune care să fie luată în considerare”, spune el.

„Dacă cineva spune că închiderea graniţelor înseamnă că tu rămâi fără niciun caz, ca o oază în interiorul unui deşert cu cazuri în jurul tău, nu există acest lucru. În final, tot va ajunge să se răspândească. Poate mai încet. Poate că prin unele măsuri am reuşit să întârziem un pic situaţia din România. Măsurile de distanţare socială sunt recomandate. Astăzi, am înţeles, de la o video conferinţă cu colegii noştri din China, că aceste măsuri au fost considerate eficiente la ei. Depinde când şi cum le aplici. Închiderea graniţei nu este o opţiune care să fie luată în considerare. Mă întorc la ce a zis profesorul Rafila, înainte, şi asta este problema economică. Închiderea graniţei înseamnă că te-ai izolat total, economia ta se va duce la pământ”, a spus Raed Arafat la Antena 3.

Bucureştiul NU se închide! Raed Arafat dă asigurări şi vrea să calmeze pe toată lumea! „Sunt ştiri false care circulă pe Facebook!”

Să înţeleagă lumea că lipsa stării de urgenţă nu înseamnă lipsa unei acţiuni concrete şi corecte în răspunsul la această situaţie”, a afirmat Raed Arafat, vineri seară.

El a precizat că înaintea stării de urgenţă se declară starea de alertă, care permite achiziţii centralizate pentru sistemul medical, dar că acest lucru este oricum prevăzut în ordonanţa de urgenţă a guvernului.

Arafat a precizat că unele camioane cu măşti medicale care urmează să fie distribuite în spitale şi serviciile de ambulanţă şi SMURD au fost oprite la graniţa germană şi că a fost nevoie de intervenţia autorităţilor pentru deblocarea transporturilor.

„Piaţa în unele zone începe să se deschidă, China, se pare că încet-încet se întorc la normalitate în sensul de a exporta anumite materiale pe care la un moment dat nu le puteau furniza”, a spus Raed Arafat.

Alexandru Rafila a precizat, la rândul său, că „starea de urgenţă nu rezolvă lucrurile”.

Raed Arafat a mai spus că la acest moment este „totuna” pentru echipele care lucrează dacă se declară sau nu starea de urgenţă.

„Starea de urgenţă nu îmi rezolva problema de a găsi depozite care să ne vândă. La acest moment nu ar fi schimbat ceva major pentru noi starea de urgenţă”, a afirmat el.

Lucian Bode a explicat, luni, într-o conferinţă de presă că decizia de suspendare până la sfârşitul lunii martie a curselor regulate către Italia şi din Italia spre România, care sunt realizate cu autocarul sau autobuzul, nu înseamnă că au fost graniţele închise şi a precizat câte linii erau operate pe relaţia cu Italia şi câte pe relaţia cu Uniunea Europeană.

DailyBusiness
George Simion, între tortul Groenlandei și fursecurile României. Ce a declarat liderul AUR
Spynews
Asemănarea dintre cele două crime care au zguduit România. Ce i-a făcut pe criminali să recurgă la un astfel de gest
Fanatik.ro
Gigi Becali a făcut anunțul pe care nu credeai că-l vei auzi: când va mai intra în direct la TV și ce se întâmplă cu Charalambous. Exclusiv
Capital.ro
Interzis pentru românii care stau la bloc. Trebuie să cheme poliția locală. Locatarii riscă să fie plasați sub control judiciar
Playtech.ro
Ce faci dacă izbucnește un incendiu în locuință: “Ai doar două minute să te salvezi”. Sfaturile Departamentului pentru Situații de Urgență
Adevarul
Imagine nefardată a soldatului român: „Nu are bocanci și ținută corespunzătoare, nu are armă modernă, nu știe să utilizeze drone”
wowbiz.ro
Mario, adolescentul ucis în Cenei, și-a presimțit moartea?! Mesajele cutremurătoare pe care le-a postat pe internet înainte de tragedie: „Prietenul de azi, criminalul de mâine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
(P) Rolul farmacistului în menținerea sănătății de sezon
iamsport.ro
A izbucnit în lacrimi când a vorbit despre relația cu Alex Pițurcă: 'A fost grav'. Ce a spus despre Victor Pițurcă
MediaFlux
Hidroelectrica, anunț important pentru clienți. Accesarea aplicației iHidro, afectată
stirilekanald.ro
VIDEO El este tânărul care se zbate între viață și moarte după ce mașina i-a fost spulberată de tren, în Chiajna. Ghițan are doar 30 de ani și este tatăl a doi copii
Fotbal de Crăciun în Premier League: City poate urca pe 1 după etapa de Boxing Day