NATO anuleaza cel mai mare exercitiu militar din Europa

În plină pandemie de coronavirus, NATO a decis anularea celui mai mare exercițiu militar din Europa. De asemenea, Statele Unite ale Americii nu vor mai trimite trupe militare în Europa, potrivit România TV.
Romania TV
16 mart. 2020, 14:49
NATO anuleaza cel mai mare exercitiu militar din Europa

Decizia NATO vine în contextul în care Europa este afectată de virusul COVID-19. Astfel miltarii NATO nu vor trimiși în zone de risc.

De asemenea, Exerciţiul Cold Response 2020, la care urmau să ia parte peste 15.000 de militari ai NATO în nordul Norvegiei, aproape de graniţa cu Rusia, a fost anulat din cauza epidemiei cu noul coronavirus Covid-19.

„Dorim să menţinem capacităţile de luptă ale armatei astfel încât să putem susţine societatea în perioada turbulentă care vine”, a explicat şeful Centrului de operaţiuni al armatei, Rune Jakobsen, într-o conferinţă de presă.

Citeste si: SUA şi aliaţii NATO, acord pentru retragerea militarilor din Afganistan. Zeci de militari români au murit în lupte

Fostul secretar general al NATO și fostul șef al diplomației europene, Javier Solana, în vârstă de 77 de ani, a fost spitalizat la Madrid după ce a fost testat pozititiv cu coronavirus.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Mihai Rotaru, mulțumit după Universitatea Craiova – Getafe 1-1? Pavel Badea a dezvăluit ce a discutat cu patronul
Capital.ro
Indexarea pensiilor în 2027. Procentul de 7% nu este garantat. Florin Manole: Să vedem ce bani sunt
Playtech.ro
Apartamentul este pe numele soțului, dar tu ai plătit ratele. Ce drepturi ai asupra locuinței în caz de divorț
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Covasna a fost atacată de urs în timp ce își ducea copilul la școală
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT