Corturi pentru triaj epidemiologic, instalate în Bucureşti şi în mai multe oraşe de MApN

Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a anunţat că a instalat opt corturi pentru triajul epidemologic în facilităţile medicale civile şi militare din garnizoanele din Bucureşti, Cluj-Napoca, Râmnicu Vâlcea, Sighişoara, Roman, Timişoara şi Topliţa. Astfel de corturi au fost instalate în peste 20 de spitale din ţară.
Romania TV
17 mart. 2020, 14:46
Corturi pentru triaj epidemiologic, instalate în Bucureşti şi în mai multe oraşe de MApN

„Forţe şi mijloace aparţinând Ministerului Apărării Naţionale au acționat, în ultimele 24 de ore, pentru instalarea a opt corturi destinate triajului epidemiologic în facilităţi medicale civile şi militare din ţară situate în garnizoanele Bucureşti, Cluj-Napoca, Râmnicu Vâlcea, Roman, Sighişoara, Timișoara și Toplița. Astfel, numărul spitalelor civile și militare din țară în care au fost instalate asemenea corturi se ridică la peste 20”, au anunţat reprezentanții Ministerului Apărării într-un comunicat citat de Agerpres.

MApN mai precizează că „circa 70 de specialiști – personal medical, specialiști în achiziții, logistică, precum și juriști, acționează în prezent în sprijinul autorităților centrale și locale”.

MApN reamintește că la linia specială Tel Verde pusă la dispoziția oamenilor de către Institutul Național de Sănătate Publică București acționează, pe lângă medici și asistente din instituțiile medicale militare, studenți ai Institutului Medico-Militar (ofițeri-studenți din anii V și VI), care s-au oferit voluntar.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Explozie puternică la o școală din Prahova. Zeci de elevi și profesori au fost evacuați
Fanatik.ro
FCSB, echipa de start cu surprize pentru U Cluj. Boutoutaou, titular! Exclusiv
Capital.ro
Prețuri carburanți luni, 2 noiembrie. Unde se găsește cea mai ieftină benzină și motorină la început de săptămână
Playtech.ro
Când ninge în București, conform AccuWeather. Prognoza meteo pentru noiembrie, influențată de ciclonul care aduce o răcire bruscă în România
Adevarul
Contribuabilii italieni plătesc milioane de euro pentru a ține pe linia de plutire iahturile rusești
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cutremur la Rapid: ”E foarte posibil ca Daniel Pancu să fie dat afară!”
MediaFlux
Horoscop 2 noiembrie 2026. Noiembrie începe cu ambiții mari și planuri date peste cap! Cine pornește de la zero și ce zodii au un avantaj neașteptat
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT