Anca Dragu (USR-PLUS) este prima femeie aleasă Preşedinte al Senatului în România

Senatorul USR-PLUS Anca Dragu a fost aleasă, luni, în funcţia de preşedinte al Camerei superioare a Parlamentului, fiind astfel prima femeie din România care ocupă a doua funcţie în stat.
George Russo
22 dec. 2020, 09:18
Anca Dragu (USR-PLUS) este prima femeie aleasă Preşedinte al Senatului în România

Anca Dragu a obţinut 75 de voturi „pentru” şi 51 „împotrivă”, iar social-democratul Lucian Romaşcanu, care a candidat şi el pentru această funcţie, a obţinut 51 de voturi „pentru” şi 75 de voturi „împotrivă”.

La şedinţă au fost prezenţi 133 din cei 136 de senatori şi s-au înregistrat 7 voturi nule.

Preşedintele ales al Senatului, Anca Dragu, a declarat luni seara, în plen, că îşi doreşte ca mandatul său să stea sub auspiciul noţiunii de respect, menţionând că va fi un preşedinte echidistant şi corect, fără să ţină cont de culoarea politică.

„Vă asigur că voi fi un preşedinte al Senatului echidistant şi corect, nu voi ţine cont de culoarea politică. Îmi doresc ca întreg mandatul acestui Senat să stea sub auspiciul noţiunii de respect. Respect pentru cetăţenii acestei ţări, respect pentru cei pe care îi reprezentăm, respect faţă de colegi. Respectul, din punctul meu de vedere, înseamnă în primul rând să conştientizăm faptul că un senator nu se află deasupra legii, ci trebuie să fie în slujba şi în serviciul cetăţenilor. Respect înseamnă că Senatul trebuie să revină la rolul său legitim, adică un for al dezbaterilor şi nu un instrument al intereselor înguste de grup. Politicienii trebuie să se gândească exclusiv la binele public, nu la binele personal.”, a subliniat preşedintele Senatului.

Ea a menţionat că îşi propune ca Senatul României să fie o instituţie „transparentă, deschisă oamenilor”, să recâştige prin „deschidere şi profesionalism” încrederea românilor în Parlament – instituţia cea mai importantă şi reprezentativă într-o democraţie, în condiţiile în care, „în acest moment, Parlamentul se află la cote minime în ceea ce priveşte gradul de încredere, sub 10% în ultimele sondaje, pe ultimul loc între instituţiile statului român”.

Dragu a mai precizat că îşi propune să simplifice procedurile birocratice din Senat, prin creşterea gradului de digitalizare, adăugând că dreapta politică şi Parlamentul trebuie să se adapteze la „vremurile ce sunt în schimbare”.

„Îmi propun să creştem gradul de digitalizare a instituţiei Senatului pentru a simplifica procedurile birocratice ce consumă timp şi pentru a veni mai aproape de cetăţean facilitând accesul oricărui cetăţean român la documentele de interes public şi la activităţile pe care le desfăşurăm. Vremurile sunt în schimbare, dreapta politică şi Parlamentul trebuie să se adapteze. Îmi propun, de asemenea, să legiferăm în baza studiilor de impact şi analizelor de oportunitate şi să creştem capacitatea Parlamentului de a urmări rezultatele aplicării legilor. Să legiferăm cu bună credinţă, având în vedere exclusiv bunăstarea şi interesele românilor”, a susţinut şeful Camerei superioare a Parlamentului.

Anca Dragu – cine este prima femeie din România aleasă Preşedinte al Senatului

Ocupă postul de economist în cadrul Băncii Naționale a României între anii 1996 și 2001 și în cadrul Fondului Monetar Internațional între 2001 și 2013. Între 2013 și 2015, ocupă postul de analist economic în cadrul Comisiei Europene, post la care renunță pentru a ocupa fotoliul de Ministru al finanțelor publice în Guvernul Dacian Cioloș. A fost în funcție între 17 noiembrie 2015, când l-a înlocuit pe Eugen Teodorovici, odată cu instalarea Guvernului Dacian Cioloș, până la 4 ianuarie 2017, când a predat portofoliul lui Viorel Ștefan, scrie Hotnews.

Anca Dragu a urmat cursurile Facultății de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori din cadrul Academiei de Studii Economice din București, fiind licențiată în anul 1996. Între anii 1999 și 2000, urmează un program de studii postuniversitare în domeniul politici economice și afacerilor internaționale la Universitatea Georgetown. În anul 2007, obține titlul de master în politici publice de la SNSPA București, iar în 2010 obține titlul de doctor în științe economice de la Academia de Studii Economice București.

Citeşte şi: Situație rară în Camera Deputaților! Orban, ales preşedinte la Camera Deputaţilor târziu în noapte, după ce AUR a plecat din sală: „Ați făcut blat toti, PSD, PNL, USR”

DailyBusiness
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
Spynews
Ion Iliescu a fost supus unei noi intervenții! Anunț de ultimă oră despre starea de sănătate a fostului președinte
Bzi.ro
Andreea Esca și-a făcut talentul la ziua Loredanei Groza! A luat microfonul în mână și a făcut senzație
Fanatik.ro
Singurele zodii cărora Dumnezeu le pune mâna-n cap de pe 17 iunie de la ora 7.00. Schimbări, regăsiri și noroc din plin pentru acești nativi
Capital.ro
Șoferii trebuie să se prezinte obligatoriu la RAR. Mașinile care nu mai trec ITP-ul. Circulația pe drumurile publice, interzisă
Playtech.ro
Ce înseamnă crucea de la semafor pe care o găseşti prin unele oraşe europene. Cui trebuie să dai prioritate, de fapt
DailyBusiness
Bacalaureat 2025: A început proba la Limba română pentru peste 100.000 de elevi
Adevarul
Coreea de Nord a pierdut peste jumătate din trupele trimise Rusiei. Ar putea trupele nord-coreene să fie desfășurate la granița cu Ucraina?
wowbiz.ro
Imagini de infarct cu Ioana Tufaru în costum de baie la plajă în Eforie! Vacanță pe buget de criză: 40 lei/zi
Spynews
Discuții aprinse pe ponton la Snagov. Laurențiu Reghecampf a venit să ia barca! A venit poliția
Spynews
Când a aflat Dan Alexa de presupusa infidelitate a soției sale! Susține că el a filmat imaginile cu ea ieșind din casa altui bărbat: ”Mi-a luat nevasta”
Evz.ro
Cum să supraviețuiești verii toride fără aer condiționat. Metode simple
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Un nou cuplu controversat. Ea e psihologă de 26 de ani, iar el e un milionar de 64 de ani
kanald.ro
 O fetiță de doar doi ani s-a prăbușit de la etajul unui bloc din cartierul Bucureștii Noi
Cancan.ro
DOLIU în lumea fotbalului! Fostul internațional a murit la doar 33 de ani 😢
Playsport.ro
Câți bani poți scoate de la bancomat fie că e Banca Transilvania, BRD, ING sau oricare alta, dacă ai card de...
Capital.ro
Doliu în lumea sportului. Un cunoscut fotbalist al Naționalei s-a stins. I-a fost fatal un stop cardiac
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cum arată acum Mariana Bitang, la 62 de ani! Apariție rarisimă a „Doamnei de Aur” a gimnasticii românești
stirilekanald.ro
Iulia a murit lovită de tren, în timp ce asculta muzică în căști. Fata nici nu împlinise 18 ani
Asta mai lipsea. Grevă generală
MediaFlux
Vestea momentului despre pensii! Anunț pentru aproape cinci milioane de pensionari din România de la INS
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine achită nota de plată a crizei politice românești: durează prea mult și… aparatul taxează!