BLOCAJ LA FRONTIERE. Ungaria deschide doar noaptea graniţa pentru mii de români care se întorc din ţări din vestul Europei

Situaţia este critică la trecerea de frontieră Nickelsdorf, între Austria și Ungaria unde mii de cetățeni din Ucraina, Serbia și Macedonia, dar şi din România sunt în continare blocaţi după ce autorităţile ungare au decis să închidă graniţele pentru a împiedica răspândirea coronavirusului. În aceste condiţii, autoritățile ungare au acceptat să permită accesul pe teritoriul Ungariei în vederea tranzitului pentru toți cetățenii români care se află la acest moment la granița dintre Austria și Ungaria începând cu ora 12.00, ora Ungariei, până la eliminarea blocajului. Mai mult, Ungaria a acceptat ca tranzitul să fie permis în fiecare zi, în intervalul orar 21.00 – 05.00, ora Ungariei, pe rutele indicate de către autoritățile ungare, a anunţat MAE.
Romania TV
18 mart. 2020, 10:20
BLOCAJ LA FRONTIERE. Ungaria deschide doar noaptea graniţa pentru mii de români care se întorc din ţări din vestul Europei

„Cu privire la blocajul reapărut la granița dintre Austria și Ungaria, în cursul acestei dimineți, generat de faptul că nu toți cetățenii români aflați la frontiera menționată au reușit să intre în Ungaria spre România în cursul acestei nopți, ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut o nouă convorbire cu omologul său ungar, Péter Szijjártó, în vederea identificării unei noi soluții pentru asigurarea tranzitului și facilitarea revenirii în țară a cetățenilor români. Soluția agreată cu partea ungară este următoarea: se va permite accesul pe teritoriul Ungariei în vederea tranzitului, tuturor cetățenilor români care se află la acest moment la granița dintre Austria și Ungaria începând cu ora 12.00, ora Ungariei, până la eliminarea blocajului. În același timp, partea ungară a acceptat ca tranzitul să fie permis în fiecare zi, în intervalul orar 21.00 – 05.00, ora Ungariei, pe rutele indicate de către autoritățile ungare”, a anunţat Ministerul de Externe de la Bucureşti.

„În contextul eforturilor constante pentru facilitarea revenirii în țară a cetățenilor români aflați temporar în străinătate și care nu au alternative reale de a rămâne în statele în care se află la acest moment, Ministerul Afacerilor Externe continuă demersurile pentru identificarea unor soluții optime în cel mai scurt timp, inclusiv prin dialog cu alte state ale căror cetățeni se află în situații similare, în limitele posibilităților concrete de acțiune, care sunt tot mai reduse, pe măsură ce diverse state iau măsuri de autoprotecție”, mai precizează MAE.

Citeşte şi: Mii de români blocaţi la frontiera dintre Austria şi Ungaria au ajuns în ţară VIDEO

Ministerul Afacerilor Externe a anunţat, de asemenea, că în cursul zilei de ieri au revenit în țară 170 de cetățeni români: 59 cetățeni români care fuseseră blocați pe aeroportul din Budapesta, 23 din Maroc și 118 din Egipt. De asemenea, astăzi alți 78 de cetățeni români au revenit în țară din Iordania, ca urmare a demersurilor efectuate de Ambasada României la Amman, iar la acest moment sunt în derulare demersuri pentru facilitarea repatrierii unor grupuri de cetățeni români aflați în Portugalia, Maroc, Egipt și Malta.

Totodată, MAE consideră că soluții precum cele identificate împreună cu autoritățile ungare, care să permită cetățenilor europeni tranzitarea statelor în vederea revenirii în siguranță în țările de domiciliu, trebuie să continue să fie aplicate, solidaritatea fiind în acest moment esențială pentru soluționarea situațiilor umanitare cauzate de măsurile adoptate pentru gestionarea și prevenirea răspândirii infecției cu COVID-19.

În același timp, MAE apreciază că libera circulație a mărfurilor/bunurilor în interiorul Uniunii Europene trebuie respectată de toate statele membre, asigurându-se, astfel, aprovizionarea cu bunurile necesare gestionării acestei crize fără precedent.

DailyBusiness
Macron: Dialogul cu Putin ar trebui să aibă loc fără „prea mulți interlocutori, să fie un mandat clar”
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Cătălin Măruță în calitate de prezentator al emisiunii! De abia a putut să vorbească de lacrimi
Fanatik.ro
Dezvăluiri după 35 de ani despre moartea uluitoare a lui Dan Alban. Giovanni Becali: „Puteam fi și eu acolo. Chestie de destin!” Exclusiv
Capital.ro
Un nou partid în România, cu Călin Georgescu președinte. 2 nume mari vor lipsi sigur din el: L-au folosit și trădat
Playtech.ro
De ce nu consumăm ouă de curcă: au mulţi nutrienţi, însă nu ajung niciodată în tigaie
Adevarul
O adolescentă de 17 ani, bătută și violată de angajatul tatălui său, a murit mâncată de porci după individul a lăsat-o inconștientă în țarcul animalor
wowbiz.ro
Cine sunt victimele accidentului cumplit din Caraș-Severin. Un tată și cei doi copii ai săi au murit în impactul devastator
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
A murit și soția însărcinată a lui Sorin Iacob, afaceristul care si-a pierdut viata in accidentul din...
iamsport.ro
Incredibil! Câți bani îi datorează Adi Mutu unui cunoscut jurnalist român: ”Are să mi-i dea și acum”
MediaFlux
Trump nu cedează! Amenință că trimite întăriri militare și un portavion
stirilekanald.ro
Moartea a făcut prăpăd în Caraș-Severin. Trei persoane au murit după ce un TIR și un microbuz s-au ciocnit violent
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj