Ministrul Sănătăţii: „În 10 zile putem estima vârful epidemiei în România. După 4.000 de cazuri, unii pacienţi vor fi trataţi acasă”

Ministrul Sănătăţii, Victor Costache, consideră că într-un termen de 10 zile se va putea estima vârful epidemiei de COVID-19 pe teritoriul României.
Ionela Marcu
19 mart. 2020, 20:12
Ministrul Sănătăţii:

Cred că vom putea răspunde cam într-o săptămână, 10 zile la această întrebare (legată de vârful epidemiei – n.r.). Este foarte important să analizăm evoluţia în zilele care urmează, ca să facem o predicţie în acest sens. Sunt măsuri pre-spital, toate aceste măsuri de limitare socială, pentru a reduce numărul de îmbolnăviri şi, în paralel, întărim spitalele pentru a creşte capacitatea de primiri pentru pacienţii cu COVID-19„, a spus Victor Costache, într-un interviu acordat Digi24.

Unii pacienţi infectaţi cu Covid-19 ar putea fi trataţi acasă

Ministrul Sănătăţii spune că unul dintre factorii care vor influenţa estimările va fi afluxul de români reveniţi în ţară, în condiţiile în care, la această dată, peste 80% dintre pacienţii cu COVID-19 sunt din rândurile acestora.

Ministrul Sănătăţii a precizat că, în momentul în care se va depăşi numărul de 4.000 de pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, cazurile mai uşoare vor fi tratate la domiciliu. În Timișoara se preferă un anumit tip de tratament, în București sunt două scheme terapeutice. Specialiștii noștri se întâlnesc prin videoconferință și discută„, a mai spus ministrul Costache.

Citeşte şi Peste 3.500 de persoane sunt în izolare din cauza coronavirus în Bucureşti. Gabriela Firea: „Sunt şi copii în carantină”

În ceea ce priveşte spaţiile de carantinare, Victor Costache a afirmat că se dă o luptă contra cronometru pentru identificarea lor, una dintre resursele ce vor fi exploatate fiind reprezentată de hotelurile care se închid în această perioadă.

Cu spaţiile pentru carantină, este o luptă contra cronometru pe care o duc colegii de la Ministerul Afacerilor Interne. În fiecare zi se identifică hoteluri suplimentare şi, prin măsura care s-a luat, de închidere a hotelurilor, tot mai multe dintre ele vor deveni spaţii de carantină. Nu sunt rechiziţionate, se achită pentru fiecare persoană aflată în carantină„, a mai declarat ministrul Sănătăţii.

„Spitalele din ţară sunt organizate în trei faze, scopul este de a nu amesteca pacienţii cu Covid 19, cu pacienţii critici de pe terapiile intensive a marilor spitale. Am orfanizat trei faze de spitalizare. În prina fază sunt Institutele de Boli Infecţioase unde avem în acest moment pregătite 120 de paturi de terapie intensivă şi 2230 de paturi în spitalizare normală pentru formele medii şi uşoare. Srategia noastră este să spitalizăm toate cazurile pentru început, pentru a evita difuzia acestei maladii în populaţie. Este important de a reuşi să avem o curbă plată a îmbolnăvirii şi a nu depăşi acest parg de ruptură a oricărui sistem medical”, a mai spus Victor Costache.

Principiul e să fim „cu un pas înaintea bolii”

„În momentul de faţă avem 277 de pacienţi confrmaţi la nivelul României şi aceasta este distribuţia pe judeţ şi este uşor de înţeles cu aceatsă fază unu, 120 de paturi de terapie intensivă şi 2200 de paturi de spitalizare continuă facem faţă cu uşurinţă în faza unu. Odată ce faza unu va fi depăşită vom ajunge la spitale de faza a doua care sunt spitale de pneumologie şi se adaugă de la o săptămână la alt, spitale pe care le pregătim şi le golim pentru Covid 19. Principiul este să fim cu un pas înaintea bolii şi să nu repetm din greşelile unor ţări mari din Europa care au amescetcat pacienţi Covid 19 cu pacienţi critici din secţiile de terapie intensivă şi a ajuns la această explozie a deceselor în populaţia fragilă”, a declarat Costache.

Citeşte şi Traian Băsescu cere măsuri dure în plină pandemie de coronavirus. „Guvernul să scoată armata în mediul rural”

Costache a precizat că a sosit deja primul transport de materiale din Turcia. „Astăzi a ajuns primul transport din Turcia, săptămâna asta, 2 milioane de măşti şi aproximativ 50.000 de combinezoane care vor fi distribuite spitaleor din faza unu. Echipamentele mai complexe vor fi alocate spitalelor din faza unu si aici, după cum vedeţi, în fiecare spital ştim exact ce paturi sunt, câte ventilatoare, câte monitoare de funcţii vitale, câte injectomate şi cantiattea de echipament de protecţie. În Bucureşti stăm bine şi din acest trabsprt vor fi privilegiate cele două spitale. Nu este o boală foarte complicată, dar este o boală care consumă foarte multe resurse logistice, trebuie să avem în permanenţă foarte mult echipament şi foarte multe materiale sanitare, foarte multe echipamente şi să evităm această îmbolnăvire rapidă a populaţiei din România„, spune ministrul Sănătăţii.

DailyBusiness
Divizia pentru servicii financiare a Zitec își dublează veniturile în S1 2025, contribuind la creșterea de 20% a companiei
Spynews
Avertisment dur pentru români de la Banca Centrală! De ce trebuie neapărat să ai bani numerar în casă în această perioadă
Fanatik.ro
Gigi Becali și Emil Grădinescu s-au confruntat în direct după Go Ahead Eagles – FCSB: „Băi, am adus sute de milioane de euro în România, nu e normal / Și la spital comandați?”
Capital.ro
Obținerea buletinului românesc, maraton birocratic. O nouă lege a introdus obligativitatea cunoașterii limbii române la nivel minim B1
Playtech.ro
Inundaţie într-un bloc nou. Cui te adresezi, cum acoperi financiar paguba
Adevarul
Intoxicare cu zvonuri despre o falsă pregătire de război în Republica Moldova, similară fake news-urilor care au circulat în România
wowbiz.ro
Carmen de la Sălciua și Culiță Sterp îngroapă „securea războiului”. Vor urca împreună pe scenă după 6 ani de la divorț! Chiar artista a făcut anunțul: „Publicul ne iubește”
Economica.net
Cine este afaceristul care vrea să preia afacerea Nordis - Îi plac mașinile Lamborghini, Ferrari, Porsche şi Mercedes
Prosport.ro
FOTO. Tânăra de 21 de ani a petrecut cu bărbatul de 53 de ani care are avere de 600 de milioane de euro
kanald.ro
Cine este femeia care a murit în accidentul din Iași! Anișoara se afla în mașină cu fiul ei, care suferă de o afecțiune severă
Cancan.ro
Viitoarea Regină luptă cu o boală nemiloasă! A renunțat deja la îndatoririle publice
iamsport.ro
Încă un jucător este OUT de la FCSB! Gigi Becali a făcut anunțul: ”Nu am ce să-i fac”
MediaFlux
Prețuri cu 10% mai mici la energie electrică. Șeful Consiliului Concurenței explică ce trebuie să facă românii
stirilekanald.ro
(P) Cum alegi o farmacie de încredere, în România, în 2025 
substantial.ro
O noua tragedie zguduie România. Accident îngrozitor