Primul judeţ închis de autorităţi. În Maramureş se interzice ieşirea din casă atât ziua, cât şi noaptea

Au fost introduse unor restricții de circulație a persoanelor, în Maramureș, potrivit deciziei Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (SCJU). Astfel, persoanele peste 60 de ani au voie să iasă la cumpărături decât între orele 7 și 11, anunță MEDIAFAX.
Romania TV
23 mart. 2020, 19:39
Primul judeţ închis de autorităţi. În Maramureş se interzice ieşirea din casă atât ziua, cât şi noaptea

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Maramureş a luat decizia de limitare a deplasărilor persoanelor pe timpul zilei, începând de miercuri şi până în 15 aprilie, obligaţiile instituite la nivel naţional în timpul nopţii urmând a fi valabile şi pe parcursul zilei. Prefectul judeţului spune că s-a recurs la aceste restricţii pentru că oamenii nu respectă distanţarea socială.

Potrivit unei hotărâri adoptate, luni, de SCJU Maramureș, măsura privitoare la vârstnicii peste 60 de ani se aplică din 25 martie.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii: Pandemia de coronavirus „se accelerează”

Categoria cea mai vulnerabilă la infectarea cu coronavirus o reprezintă populația cu vârsta peste 60 de ani. În acest sens, se instituie un program diferențiat, pe categorii de vârstă, privind accesul maramureșenilor în magazine alimentare, hypermarket-uri supermarket-uri, farmacii.

În acest context persoanele cu vârsta peste 60 de ani vor efectua cumpărăturile necesare dimineața, între orele 7-11, urmând ca de la ora 11 și până la închiderea magazinelor, cumpărăturile să fie realizate de persoanele cu vârsta sub 60 de ani. Măsura este valabilă din data de 25 martie”, se arată în hotărâre.

De asemenea CJSU Maramureș a decis să transmită o adresă la MAI pentru verificarea accesului vehiculelor și a persoanelor care intră în județ, la toate punctele de intrare, prin constituirea de filtre operaționalizate de IPJ Maramureș, cu sprijinul Jandarmeriei.

Organele de ordine abilitate vor stabili de unde vin aceste persoane sau unde se deplasează, dar și care este istoricul de călătorie în ultima perioadă”, se precizează în hotărârea CJSU Maramureș.

Propunerile au fost înaintate CJSU de președintele CJ Maramureș, Gabriel Zetea.

Prefectul judeţului Maramureş, Nicolae Silviu Ungur, a declarat că decizia CJSU Maramureş a fost luată din cauză că, deşi informaţi, oamenii nu vor să respecte limitările privind distanţarea socială.

„După ce am făcut o analiză cu toţi factorii responsabili am ajuns la concluzia că nu s-au respectat măsurile de distanţare socială (…) avem o problemă din acest punct de vedere şi am considerat că riscul este mult prea mare şi am considerat să luăm o măsură de protecţie interzicând aceste deplasări inutile”, a afirmat prefectul de Maramureş, luni seară, la Digi 24.

Acesta a precizat că oamenii vor putea merge în continuare la serviciu pe timpul zilei, cu condiţia de a prezenta o dovadă de la angajator.

„Noi încercăm să facem un lucru bun în actualul context. O măsură restrictivă, dar cu efecte benefice, sperăm noi, pentru cetăţenii judeţului Maramureş. Nu cred că nu au informaţia, au minimizat-o. Am auzit pe stradă, personal, un comentariu de genul «este o vrăjeală»”, a spus prefectul.

De asemenea, persoanele vârstnice vor putea merge la magazine doar în anumite intervale orare. „Am făcut-o în idea de a proteja cea mai expusă categorie”,a mai spus prefectul de Maramureş.

Cum arată hotărârea locală

Hotărârea nr. 14/2020 potrivit Ordonanței de Urgență nr. 21/2004 cu modificările și completările ulterioare declarării stării de urgență și a Regulamentului de organizare și funcționare, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Maramureș, întrunit în ședință extraordinară în data de 23.03.2020

HOTĂRĂȘTE:

Art. 1. Pe teritoriul județului Maramureș este interzisă circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei cu excepția umătoarelor excepții (vezi foto document). Măsura se aplică începând cu data de 25 martie 2020, ora 00.00

Art. 2. Potrivit statisticilor din țării care au înregistrat foarte multe victime infectate cu coronavirusul COVID-19, categoria cea mai vulnerabilă o reprezintă populația cu vârstă de peste 60 ani. În acest sens, se instituie un program diferențiat pe categorii de vârstă privind accesul maramureșenilor în magazine alimentare, hypermarket-uri, farmacii. În acest context persoanele cu vârsta de peste 60 ani vor efectua cumpărăturile în intervalul 7-11.00, urmând ca, de la ora 11 și până la închiderea magazinelor, cumpărăturile să fie realizate de persoanele sub 60 ani. (vezi foto document)

Art. 3 Se transmite o adresă la Ministerul Afacerilor Interne pentru implementarea imediată a verificării accesului vehiculelor și persoanelor care intră în Maramureș, la toate punctele de intrare în județ, prin constituirea de filtre operaționale (vezi foto document ataşat)

DailyBusiness
Macron: Dialogul cu Putin ar trebui să aibă loc fără „prea mulți interlocutori, să fie un mandat clar”
Spynews
Europa se pregătește pentru era reginelor! Majoritatea tronurilor vor fi ocupate de femei
Fanatik.ro
Jucătorii out din lot de la FCSB, antrenament pe „Ion Oblemenco”! Cum au apărut Cisotti şi Graovac. Video
Capital.ro
Călin Georgescu l-a refuzat pe Donald Trump. Dezvăluirea făcută acum: L-am rugat să vină. I-am spus că are șanse mari
Playtech.ro
Sâmbăta Morților 2026, explicată de preot. Câte farfurii se dau și ce se pune în pachetele de pomană
Adevarul
Fiului lui Ramzan Kadîrov i-a fost scoasă splina, e slăbit și riscă să-și piardă vedere. Gărzile sale, în stare gravă
wowbiz.ro
Imagini cumplite de la priveghiul familiei moarte în accidentul din Iași! Diana va fi înmormântată ținându-și fetița în brațe: „Dacă te-ar fi cunoscut părinții tăi…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident rutier grav în Bistrița Năsăud! Un bărbat și-a pierdut viața după ce a fost izbit de o mașină. Acesta a traversat neregulamentar strada
iamsport.ro
Adrian Minune a aflat că prietenul său fotbalist ”s-a pocăit” și a reacționat: ”După 6.000 de apartamente pierdute pe plăcerile lumii era și cazul!”
MediaFlux
Nicușor Dan, anunț privind numirile pentru șefia DNA, DIICOT și Parchetul ÎCCJ
stirilekanald.ro
Diana va fi înmormântată cu onoruri militare. Viitoarea mămică a murit împreună cu fetița din pântec și cu soțul afacerist, Sorin Iacob, în tragedia din Iași
Cercei pentru ținute de seară: Cum să creezi un look sofisticat