Asociaţia lui Tiberiu Uşeriu donează 1000 de combinezoane şi 1500 de mănuşi de protecţie Spitalului de Urgenţă din Suceava

Asociaţia Tăşuleasa Social, prin grija lui Tiberiu Uşeriu, donează echipamente de protecţie pentru personalul medical de la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava, a anunţat, miercuri, prefectul Alexandru Moldovan, conform Agerpres.
Romania TV
25 mart. 2020, 15:05
Asociaţia lui Tiberiu Uşeriu donează 1000 de combinezoane şi 1500 de mănuşi de protecţie Spitalului de Urgenţă din Suceava

Potrivit prefectului, în urma unei discuţii purtate cu preşedintele Asociaţiei Tăşuleasa, Alin Uşeriu, cu care a avut mai multe colaborări anterioare, s-a decis donarea echipamentelor de protecţie ce constau în combinezoane şi mănuşi de protecţie.

Moldovan a precizat că, prin grija lui Tiberiu Uşeriu, vor fi aduse la Suceava 1.000 de combinezoane laminate special şi 1.500 de perechi de mănuşi, pentru ”cei care luptă în linia întâi”, respectiv personalul de pe ambulanţe, paramedicii SMURD, precum şi pentru personalul medical de la SJU Suceava.

Citeşte şi: Rareş Bogdan explodează la adresa celor care profită de criză: „Blestemaţilor! Vă doresc faliment şi şomaj, speculanţilor!”

DailyBusiness
Grindeanu îl atacă pe Bolojan după prăbușirea României în clasamentul competitivității: „Am fost depășiți de Kenya”
Spynews
Marcel Andrei de la Insula Iubirii a transmis un mesaj clar pentru cei care îl critică! Ce le spune răutăcioșilor
Fanatik.ro
Andrei Vochin a explodat după ce l-a auzit pe Gigi Becali: „Toți care vin la FCSB sunt proști, iar când pleacă sunt buni!”
Capital.ro
Banii primiți în plus la pensie pot fi recuperați. Ce se întâmplă cu seniorii care nu îi pot returna
Playtech.ro
Cum vor da banii înapoi pensionarii care au primit sume mai mari. Situația celor care au încasat pensii mai mici
Adevarul
Satul unde o nuntă întreagă a dispărut în apele Siretului. Gheața s-a rupt sub săniile pline cu nuntași și doar mirele a scăpat
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Imagini sfâșietoare de la înmormântarea Mădălinei Apostol. Mariachi, lacrimi și scene sfâșietoare la mormânt. Mama ei a fost dusă la spital
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Maria, o creatoarea de conținut de 22 de ani, s-a stins din viață în mod fulgerător. Ce videoclip postase cu doar câteva zile înainte
iamsport.ro
Ce i-a transmis Adrian Mititelu lui Siegfried Mureșan, după ce acesta a acceptat propunerea lui Nicușor Dan pentru funcția de premier
MediaFlux
Reguli în Uniunea Europeană privind banii cash. Cardurile bancare au învins numerarul
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte