Reacţiile adverse la vaccin pot fi agresive. O femeie din Mexic a ajuns la ATI

Autorităţile din Mexic susţin că o femeie a avut reacţii adverse la vaccinul anticovid. În România, au existat doar reacţii adverse minore după 10.000 de vaccinări.
Alina Costache
03 ian. 2021, 11:48
Reacţiile adverse la vaccin pot fi agresive. O femeie din Mexic a ajuns la ATI

Reacţiile adverse la vaccin sunt rare, dar nu lipsesc cu desăvârşire şi nu se referă doar la alergii. Autorităţile din Mexic investighează cazul unei femei de 32 de ani, care a fost internată în spital după ce a dezvoltat reacţii adverse în urma vaccinării împotriva COVID-19, cu serul Pfizer şi BioNTech.

Femeia, al cărui nume nu a fost divulgat, a fost internată de urgenţă la terapie intensivă în Nuevo Leon, după ce a suferit convulsii, probleme de respiraţie şi urticarie.

Vaccinarea anti-COVID, accelerată după sărbătorile de Anul Nou. „Din 4-5-6 ianuarie ar trebui să avem cel puţin 20.000 de persoane vaccinate pe zi”
”Primul nostru diagnostic este encefalomielita”, a declarat Ministerul Sănătăţii din Mexic, într-un comunicat de presă emis vineri seară. Encefalomielita este o inflamaţie a creierului şi a măduvei spinării.

Ministerul Sănătăţii a adăugat că pacienta de 32 de ani suferea de alergii şi că momentan nu există dovezi ale studiilor clinice care să confirme că inflamaţiile creierului sunt o consecinţă a vaccinului.

Pfizer şi BioNTech nu au oferit încă o declaraţie.

Până acum, 126.500 de persoane au murit din cauza COVID-19 în Mexic. Pe 24 decembrie, autorităţile din Mexic au început campania de vaccinare şi primele pe listă au fost cadrele medicale.

Dozele de vaccin anti-covid au ajuns în România pe 25 decembrie. În acest context, Comisia Europeană a publicat prospectul tradus în limba română la acest vaccin.

Care sunt reacții adverse la vaccin

Trasabilitate

Pentru a avea sub control trasabilitatea medicamentelor biologice, numele și numărul lotului medicamentului administrat trebuie înregistrate cu atenție.

Recomandări generale

Hipersensibilitate și anafilaxie

Au fost raportate evenimente de anafilaxie. Trebuie să fie întotdeauna disponibile un tratament medical și o supraveghere adecvate, în caz de reacție de tip anafilactic după administrarea vaccinului.

Se recomandă monitorizarea atentă timp de cel puțin 15 minute după vaccinare. Persoanelor care au manifestat anafilaxie la prima doză de Comirnaty nu trebuie să li se administreze a doua doză de vaccin.

Reacţiile adverse la vaccin, minore în România

Comitetul Naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19 a transmis, sâmbătă, că, până la ora 17.00, u fost vaccinate alte 1.586 de cadre medicale, numărul total ajungând la 13.242. ”Număr de reacţii adverse înregistrate la nivelul centrelor de vaccinare (în ultimele 24 de ore): 1 reacţie comună şi minoră, dintre care: 1 reacţie generală. Număr de reacţii adverse înregistrate la nivelul centrelor de vaccinare (începând din 27 decembrie 2020): 27 reacţii comune şi minore, dintre care: 4 reacţii locale cu durere la locul injectării; 23 reacţii generale (febră, cefalee, mialgii, astenie, alergii de tip urticarie)”, au transmis autorităţile.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Un nou scandal marca Florin Salam! Manelistul ar fi cauzat o pagubă de aproape 100.000 de euro
Fanatik.ro
Săndel Bălan, reacție după nunta fiicei sale cu Victor Cornea. De ce nu a fost invitat de artista Andreea Bălan
Capital.ro
Reguli la bloc. Restricții legale pentru românii care locuiesc la parter și demisol. Când nu scapi de plată sau de cerere la Primărie
Playtech.ro
Harta salariilor din România în 2026: diferențe uriașe între județe. Domeniile unde românii au cele mai mari venituri în 2026
Adevarul
Cine este tânăra din cercul apropiat al lui Trump care îi alimentează tiradele nocturne pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Caz șocant în Capitală! O femeie de 53 de ani, de profesie psiholog, și-a pierdut viața după ce a căzut de la etajul 8 al unui bloc
iamsport.ro
E convins că Universitatea Craiova și U Cluj ”nu vor ajunge în nicio cupă europeană” sezonul viitor: ”Asta e diferența!”
MediaFlux
Cine e tânăra ținută secretă de Trump. Natalie îl ajută noaptea pe președintele american FOTO
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi