Deputat PNL, atac furibund: „Suspendați contul de TIK-TOK al descreieratului numit Alexandru Cumpănaşu. Datele copiilor noştri ajung la companiile Partidului Comunist Chinez”

Deputatul PNL, Pavel Popescu, a lansat un atac virulent la adresa lui Alexandru Cumpănaşu pe care l-a catalogat ca fiind un "un descreierat care instigă la ură, abandon şcolar şi care în mod indirect le face avansuri elevelor minore"
Razvan Mihalascu
03 ian. 2021, 15:06
Deputat PNL, atac furibund:

Deputat PNL, atac furibund la adresa lui Alexandru Cumpănaşu. Liberalul Pavel Popescu a lansat un apel public pentru reglementarea spaţiului din social media, avertizând că manifestările unor „descreierați” de genul lui Alexandru Cumpănaşu influenţează destinele copiilor din România.

„Datele copiilor noștri nu ar mai fi transmise către serverele companiilor controlate de Partidul Comunist Chinez şi nu ar mai fi folosite într-un mod abuziv în scopuri comerciale şi de „cercetare”, a scris deputatul PNL, Pavel Popescu, pe Facebook.

Citeşte şi: Alexandru Cumpănaşu, spulberat după ce a devenit vedetă pe TikTok. „Încurajează violent ura copiilor față de școală. Exploatează toate găurile din șvaițerul educației românești”

Liberalul a precizat că Alexandru Cumpănaşu, prin clipurile pe care le publică pe TikTok, „instigă la ură, abandon şcolar şi care în mod indirect le face avansuri elevelor minore în discuţiile publice cu ele, în văzul nostru, al tuturor”.

Deputat PNL, despre Revelionul TVR cu „Vacanţa Mare”. „Javrelor, mergeți mâine la Balș si reeditați revelionul fără mască”

De asemenea, Pavel Popescu a amintit şi scandalul „Revelionului la TVR cu Vacanţa Mare” şi cere revocarea șefei postului public de televiziune, Doina Gradea.

„Concret: cine o demite pe Doina Gradea de la TVR şi de ce nu a făcut-o până acum??? Gubernat, Herjeu, v-aţi ascuns iarăşi la fumat în CNA unde v-am găsit ultimă dată sau e încă vacanţă? Vă fac o vizită săptămâna viitoare”, a menţionat Popescu.

Citeşte şi: Scandalul privind programul de Revelion de la TVR ia amploare. Şefa CNA, chemată să dea explicaţii în Parlament

Deputat PNL, atac furibund în care îl spulberă pe Alexandru Cumpănaşu. Mesajul integral al parlamentarului

Va expun opinia mea cu privire la doua subiecte dezbatute in spatiul public. Dar opinia mea e insuficienta in conditiile in care m-ati/ne-ati votat ca sa va reprezentam in Parlament si drept urmare voi propune si cateva solutii:

1. Alexandru Cumpanasu si cei 500.000 de elevi care il urmaresc pe TikTok.

Am spus-o de mai multe ori: ar fi ideal pentru noi toti daca am putea scapa de TikTok. Stiu ca vor sari multi sa ma acuze de cenzura si dictatura dar luati-o usor, nu va grabiti.

Dragi parinti, va dau 3 motive pentru care as inchide maine TikTok-ul si v-as face un serviciu:

a) Datele copiilor nostri nu ar mai fi transmise catre serverele companiilor controlate de Partidul Comunist Chinez si nu ar mai fi folosite intr-un mod abuziv in scopuri comerciale si de „cercetare”. Eu personal nu as fi confortabil sa stiu ca fata fetitei mele este pe un server ce ar putea face experimente cu inteligenta artificiala si recunoastere faciala fix cum se fac alea pe uiguri (stiu, unora nu le place subiectul uigurilor dar este o realitate pe care nu o poate nimeni nega).

b) Am avea mai mult timp de calitate alaturi de copiii nostri, timp ce ar putea fi folosit in activitati constructive pentru viitorul lor. Copiii nostri ar suferi de mai putina dependenta de social media, cu efecte pozitive pentru sanatatea lor.

c) Am scapa de problema numita Alex Cumpanasu, un descreierat care instiga la ura, abandon scolar si care in mod indirect le face avansuri elevelor minore in discutiile publice cu ele, in vazul nostru, al tuturor.

Ce mi se pare mie incredibil este ca noi stam si analizam ca niste prosti speta asta aici. Niciun cont suspendat, niciun organ sesizat. Acum haideti sa va spun de ce avem nevoie de legislatie serioasa pentru platformele de social media:

In 2019, cand conduceam campania online a PNL pentru europarlamentare, Facebook a respins o postare sponsorizata a PNL-ului in care spuneam ca orasele conduse de primari liberali ca Bolojan, Boc, Hava si Robu, adica administratiile liberale, sunt comunitatile cele mai dezvoltate din punct de vedere economic si social, administratii de succes.

Facebook ne-a respins postarea pe motiv ca acest lucru nu poate fi demonstrat. Nu a fost singura postare respinsa dar v-o dau ca exemplu ca sa vedeti cat de limitate sunt platformele social media si de ce avem nevoie de reglementare pentru ele.

Simultan cu astfel de postari sau cu etichetarea unor postari care nu fac decat sa spuna adevarul despre mai multe spete (vezi modul total abuziv in care Twitter a cenzurat unul dintre cele mai vechi ziare din SUA), avem zeci de Cumpanasi, descreierati ce influenteaza zilnic destinele copiilor nostri intr-un spatiu perfect legal, unde ne sacrificam instant orice principiu pe altarul virtual al socializarii umane.

Solutia in cazul acesta este simpla: suspendarea contului descreieratului numit Alexandru Cumpanasu. Si legislatie pentru social media. Asta daca gasim cu cine sa o facem.
Si inca o mentiune: sunt curios sa vad ce personalitate publica mai are curajul sa-si asocieze numele cu acest personaj, Alexandru Cumpanasu.

2. Revelionul „ANTIBOTNITA”

In ce stat normal la cap, televiziunea de stat plateste din banul public 140.000 de euro cateva glume de „vedete” coronasceptice si iresponsabile pentru a instiga la nerespectarea regulilor din pandemie? Asta cu injuratul Presedintelui, guvernului si al PNL-ului e o porcarie. E dreptul lor sa o faca.

Intodeauna, noi politicienii vom fi ironizati si injurati si n-avem dreptul sa ne plangem pentru asta. Dar sa instigi la nerespectarea regulilor in plina pandemie, in ultima noapte din an, este nu doar lipsa de responsabilitate ci prostie, rea vointa si un motiv cat de poate de clar pentru un dosar penal pentru o infractiune contra sanatatii publice.

Iertati-ma dragi colegi, dar asta cu „vom face o comisie, vom analiza, o vom chema pe Doina Gradea sa ne rada din nou ca o nesimtita in fata Comisiei de Cultura din Parlamentul Romaniei” pe mine ma lasa rece. Concret: cine o demite pe Doina Gradea de la TVR si de ce nu a facut-o pana acum???

Gubernat, Herjeu, v-ati ascuns iarasi la fumat in CNA unde v-am gasit ultima data sau e inca vacanta? Va fac o vizita saptamana viitoare.

P.S. Doina Gradea, stimata cucoana, te invit sa-ti iei „vedetele” de mana si sa faceti maine o scurta vizita la camera de garda de la Matei Bals. Ultima data cand am trecut pe acolo, erau cativa zeci de pacienti COVID cu tuburile de oxigen in brate, o doamna doctor si 5 asistente care pur si simplu plangeau pentru ca nu mai faceau fata efortului de a le salva vietile!

In 8 ore cat am stat acolo nu i-am vazut odata intrand la baie sau luand o gura de apa pe sub combinezoane pentru ca erau prea ocupati sa ne salveze vietile!

Javrelor, mergeti maine la Bals si reeditati revelionul fara masca!

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Daniela Pană de la Insula Iubirii, dezvăluiri despre experiența din Thailanda! Ce a povestit ispita despre Remi Dobre
Fanatik.ro
Prăbușirea AnimaWings: cum a ajuns Simona Halep imaginea companiei aviatice care a păgubit zeci de mii de români cu milioane de euro. Exclusiv
Capital.ro
Curs valutar vineri, 2 octombrie. Cât valorează euro și dolarul american la final de săptămână. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Testul de 10 lei pe care îl poți face înainte să pornești căldura. Afli imediat pe unde intră frigul în casă
Adevarul
Până la ce oră se spune „bună dimineața” și când începem să spunem „bună seara”. Ce recomandă ghidurile de politețe
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident feroviar cu patru victime în Galați! O fetiță de 12 ani și-a pierdut și ea viața
iamsport.ro
Bombă! Componentul Generației de Aur anunță că Gică Hagi ar fi aproape de plecarea de la națională: '100%!'
MediaFlux
Dezvăluiri din celula lui Călin Georgescu! Anunțul soției sale, Cristela
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte