CALENDAR ORTODOX 4 APRILIE 2020. Cine îşi sărbătoreşte onomastica şi ce e bine să faci în fiecare sâmbătă din Postul Paştelui

Ortodoxe
Sf. Cuv. Iosif Imnograful, Gheorghe din Maleon şi Zosima

Greco-catolice
Sf. m. Teodul şi Agatopod; Sf. cuv. Gheorghe şi Iosif Imnograful

Romano-catolice
Sf. Isidor, ep. înv.

Sfântul Cuvios Iosif Imnograful este pomenit în calendarul creştin ortodox la 4 aprilie.

Alte articole

Calendar ortodox 8 iulie 2025. Sărbătoare cu cruce neagră, rugăciunea de marţi ţine bolile departe de familia ta

Calendar ortodox 21 iunie 2025. La mulţi ani! Ce români îşi serbează sâmbătă onomastica. Rugăciunea de sâmbătă ajută toată familia

S-a născut în Sicilia, din părinţi dreptcredincioşi şi îmbunătăţiţi, Plotin şi Agatia.

A fost crescut cu mare grijă de părinţii săi şi a primit o bună educaţie. Era blând şi smerit, înstrăinându-se de jocurile copilăreşti, iubea postirea şi înfrânarea; că nu căuta bucate dulci, hrănindu-se numai cu pâine şi cu apă odată pe zi.

După ocuparea Siciliei de către saracini, tânărul Iosif a ajuns la Tesalonic unde a intrat ca monah într-o mănăstire din Macedonia, ducând o viaţă de mare asprime a ajuns bărbat desăvârşit şi monah iscusit.

Ca monah a trecut prin tot felul de nevoinţe, patul său era pământul acoperit cu o piele, îmbrăcăminte avea o vechitură, postirea îi era aspră, hrana fiind o bucată mică de pâine şi apă cu măsură. Priveghea toată noaptea şi lucra mereu. Era între fraţi ca un înger al lui Dumnezeu, strălucind prin viaţa sa sfântă. A avut fericirea de a vieţui, în această mănăstire, împreună cu Sfântul Grigorie Decapolitul, care l-a primit ca ucenic al său.

În urma morţii Sfântului Grigore, Sfântul Cuvios Iosif s-a retras în unul din schiturile zidite de el, unde a scris cântări bisericeşti şi pesne de canoane.

Ultima persecuţie a iconodulilor (cinstitori de icoane) din timpul împăratului iconoclast Teofil (829-842) i-a provocat Sfântului Iosif grele suferinţe. Pentru îndrăzneala mărturisirii în cinstea Sfintelor icoane, a fost surghiunit în Cherson, de unde nu a putut să se întoarcă, decât după moartea împăratului (842), la chemarea Sfintei Împărătese Teodora, care, încetând prigoana, a reaşezat credinţa ortodoxă în toate drepturile ei. 

În fiecare sâmbătă se face pomenierea morţilor în Postul Paştelui

Conform rânduielii și tradiției respectate de Biserica Ortodoxă, ziua săptămânală de pomenire a morților este sâmbăta. În această zi, la unele slujbe din cadrul celor Șapte Laude, ca și în unele cărți de cult, există cântări și rugăciuni anume alcătuite și rânduite pentru pomenirea morților.

Cât privește pomenirea morților în Postul Mare, slujbele au loc în sâmbetele acestei perioade. Conform rânduielilor tipiconale din Triod (cartea de cult specifică acestei perioade) și structurii slujbelor din aceste sâmbete, numai sâmbetele a doua, a treia și a patra sunt socotite ca zile de pomenire generală a morților, celelalte sâmbete din Postul Mare (prima, a cincea, a șasea și a șaptea) sunt consacrate pomenirii altor evenimente sau persoane sfinte din viața Bisericii.

Așa, de exemplu, în prima sâmbătă se face pomenirea Sfântului Teodor Tiron, pentru faptul că el a salvat pe creștini de la închinarea la idoli prin folosirea grâului fiert, pomenirea calendaristică a sfântului având loc în ziua de 17 februarie. Sâmbăta a cincea este consacrată cinstirii speciale a Maicii Domnului, prin slujba Deniei Acatistului Buneivestiri, iar a șasea sâmbătă face pomenire de învierea de către Mântuitorul Hristos a lui Lazăr cel mort de patru zile, înainte de Pătimiri, ca o încredințare a Învierii Sale și a celei de obște, dreptul Lazăr fiind pomenit calendaristic la 6 octombrie. Sâmbăta a șasea amintește de punerea și șederea în mormânt a Mântuitorului Hristos.

În practică, în toate sâmbetele din Postul Mare se fac pomeniri generale ale morților, cu excepția celei de a șaptea, credincioșii având obiceiul sărindarelor, adică al pomenirii morților pe perioada de 40 de zile cât durează postul, urmând ca încheierea acestor pomeniri să se facă nu sâmbăta, ci în Joia Patimilor, când în biserici săvârșim Liturghia Sfântului Vasile cel Mare. Până nu de mult, toate sâmbetele din Postul Mare erau trecute și în calendar ca zile de „pomenire a morților”. Din punct de vedere liturgic și tipiconal, sunt îndreptățite la această denumire numai sâmbetele a doua, a treia și a patra. Practica de parohie arată însă că pomenirea morților și în celelalte sâmbete este aproape îndătinată.

Pomenirea generală a morților în fiecare sâmbătă din Postul Mare nu este un lucru rău, deși nu este prevăzut de tipic, și ea se înscrie în atmosfera specifică acestei perioade de pregătire pentru întâmpinarea după cuviință a Învierii Domnului, când credincioșii se ocupă mai mult de sufletele lor. De aceea, este firesc să se gândească și la sufletele celor răposați, ajutându-i cu rugăciunea și cu milostenia.

De asemenea, parastasele din timpul Postului Mare se fac atât sâmbăta, cât și duminica, deoarece în aceste zile se săvârșește una dintre Liturghiile depline, fie a Sfântului Ioan Gură de Aur, fie a Sfântului Vasile cel Mare. Parastasul nu se face legat de Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, care se săvârșește în zilele săptămânii din post.

Faptul că nu toate sâmbetele din Postul Mare sunt menționate ca zile de pomenire a morților este un lucru corect, fără ca aceasta să împiedice săvârșirea slujbelor de pomenire generală a morților și în celelalte sâmbete, după cum nu poate nici obliga pe credincioși la practica de a pomeni pe morți în toate sâmbetele din Postul Mare.