Primarul din Bistriţa demisionează din toate funcţiile deţinute în PSD

Primarul din Bistriţa, Ovidiu Creţu, a demisionat din toate funcţiile deţinute în PSD Bistriţa-Năsăud, el fiind nemulţumit de desemnarea candidatului în Colegiul 1 din oraş, Adriana Doina Pană, care nu a fost făcută în conformitate "cu principiile democraţiei", anunţând că nu o va susţine pe aceasta
Romania TV
02 nov. 2012, 09:07
Primarul din Bistriţa demisionează din toate funcţiile deţinute în PSD

Ovidiu Creţu a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că a demisionat din funcţia de preşedinte al organizaţiei municipale a PSD Bistriţa, dar şi din funcţia de vicepreşedinte al filialei Bistriţa-Năsăud a PSD, transmite corespondentul Mediafax.

„Joi mi-am prezentat demisia din funcţia de preşedinte al organizaţiei municipale Bistriţa şi din funcţia de vicepreşedinte al filialei Bistriţa-Năsăud şi asta din cauza faptului că desemnarea şi validarea candidaţilor pe listele electorale, şi mă refer aici la desemnarea candidatului pentru Colegiul 1 Bistriţa, nu s-au făcut, în opinia mea, în conformitate cu principiile democraţiei şi descentralizării”, a declarat Creţu.

Primarul Bistriţei a spus că în urmă cu aproximativ o lună Comitetul Executiv Municipal Bistriţa a analizat solicitările de candidaturi şi l-a desemnat pe consilierul municipal Constantin Rus drept candidat al organizaţiei PSD Bistriţa pentru alegerile parlamentare.

„Alţi membri din Comitetul Executiv Municipal nu şi-au depus candidatura. Şi-a depus consilierul judeţean Doina Pană. Votul a fost în favoarea lui Constantin Rus şi noi am trimis o adresă către Comitetul Executiv Judeţean al PSD în care am spus că, atunci când se iau în discuţie listele, să se ţină cont de dorinţa organizaţiei municipale în legătura cu candidatura în Colegiul 1. La şedinţa Comitetului Executiv Judeţean din care fac şi eu parte nu a fost prezentată adresa noastră, a municipiului, eu am făcut precizarea către participanţi în legătură cu solicitarea organizaţiei municipale şi, cu toate acestea, propunerea pentru Comitetul Executiv Naţional a fost cu doamna Doina Pană la un vot zbrobitor”, a declarat Creţu.

Edilul a afirmat că, ulterior, a trimis o scrisoare prin care s-a adresat Comitetului Executiv Naţional, preşedintului PSD, Victor Ponta, secretarului general Liviu Dragnea.

„În scrisoare am făcut precizările necesare. Le-am spus în scrisoare că în Colegiul 1 Camera Deputaţilor 95 la sută din alegători sunt din Bistriţa, iar organizaţia municipală e una puternică. A câştigat de două ori funcţia de primar al Bistriţei, are rezultate. Mă aşteptam la un răspuns pozitiv din partea conducerii centrale. Aşa cum există o descentralizare şi o democratizare a relaţiilor naţional-judeţ, consider că trebuie să existe aceeaşi democratizare şi descentralizare a relaţiilor judeţ-organizaţii locale. Nu am primit niciun răspuns. Am discutat la telefon şi cu Liviu Dragnea şi cu Victor Ponta. Mi s-a spus că se încearcă găsirea unei soluţii pentru rezolvarea problemei. Eu am aşteptat disciplinat până s-au depus listele fără să primesc niciun răspuns”, a spus Creţu, precizând că, în aceste condiţii, singura soluţie „onorabilă” este să demisioneze din funcţii de conducere.

„Ca preşedinte al organizaţiei municipale, am avut responsabilitatea de a transmite şi de a determina forurile superioare ale partidului să acţioneze în conformitate cu principiile democraţiei şi să ni se acorde drepturile pe care considerăm că ni se cuvin pentru că le-am câştigat prin munca echipei care funcţionează aici. Nu am reuşit să determin forurile superioare să dea organizaţiei municipale ceea ce pe drept şi-a câştigat, aşa că nu îmi rămâne altă soluţie decât să îmi asum responsabilitatea şi să demisionez din funcţia de lider municipal. Am demisionat şi din funcţia de vicepreşedinte fiindcă la nivelul Comitetului Executiv Judeţean se iau decizii cu care eu nu sunt de acord. Am constatat că nu împart aceleaşi valori ale democraţiei, ale deciziei descentralizate cu ceilalţi membri ai Comitetului Executiv Judeţean, aşa că nu îmi rămâne altceva decât să demisionez şi din acel for”, a declarat Creţu.

DailyBusiness
Tanczos Barna respinge ideea suspendării președintelui Nicușor Dan: „Un foc de paie, nu se va întâmpla”
Spynews
Tavanul unui hotel din Sibiu s-a prăbușit peste oamenii din piscina interioară. Planul roșu a fost activat de urgență
Fanatik.ro
Dezvăluiri. Cine l-a influențat, de fapt, pe Valentin Ceaușescu să scoată Steaua de pe teren din finala Cupei României cu Dinamo, din 1988
Capital.ro
Doliu în sportul românesc. A murit un mare fost fotbalist al primei divizii. Nu va fi uitat: Odihnească-se în pace!
Playtech.ro
Ce este interzis să faci în Ajun de Crăciun 2025 ca să nu alungi norocul din casă. Tradiții și obiceiuri pe care este bine să le respecți pe 24 decembrie
Adevarul
Epstein îi scria medicului abuzator al gimnastelor SUA despre „dragostea” lui Trump pentru fetele tinere: „Îi plăcea să pună mâna”
wowbiz.ro
Ce a apărut în locul in care Mălina Guler și-a dat ultima suflare. Ipoteze șocante circulă pe internet: „Ar fi căzut 15-20 de persoane din acel bloc… au mai murit 3”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
EXCLUSIV Ce fel de mâncare tradițională gătește Denise Rifai de Crăciun. Îndrăgita vedetă ne-a dezvăluit planurile pe care le are de sărbători
iamsport.ro
Loți Boloni a numit cei doi supercampioni care au schimbat sportul românesc. ”Nu Gică Hagi!”
MediaFlux
Colindele de Crăciun. Când au luat naștere și ce semnificație au
stirilekanald.ro
Rusia anulează acordul militar cu România. Schimbare majoră care declanșează alerta în NATO
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend