Ronaldinho a fost eliberat din închisoare, dar rămâne în arest la domiciliu. Suma uriaşă, plătită de fostul mare fotbalist

Ronaldinho, fostul star mondial al fotbalului, a fost eliberat după 32 de zile din închisoarea în care a fost încarcerat alături de fratele său pentru că au folosit paşapoarte false pentru a intra în Paraguay. Fostul sportiv brazilian va rămăne, însă, în arest la domiciliu într-un hotel din Asuncion. Eliberarea celor doi fraţi a fost posibilă numai după ce a fost achitată o cauţiune în valore de 1,6 milioane de dolari.
Romania TV
08 apr. 2020, 05:10
Ronaldinho a fost eliberat din închisoare, dar rămâne în arest la domiciliu. Suma uriaşă, plătită de fostul mare fotbalist

Brazilianul Ronaldinho (40 de ani), fost atacant al echipelor Paris Saint-Germain şi FC Barcelona, a sosit marţi seara la hotelul de lux Palmaroga din Asuncion, capitala Paraguay-ului, unde a fost plasat în arest la domiciliu, notează Daily Mail. 

Ronaldinho şi fratele său, Roberto de Assis, au fost eliberaţi, după ce avocaţii acestora au depus o cauţiune în valoare de 1,6 milioane de dolari, stabilită de instanţa din Paraguay. Aceştia au fost conduşi la hotel de două patrule de poliţie.

„Am primit asigurări din partea conducerii hotelului că ei vor rămâne sub supraveghere acolo, pe cheltuiala lor”, a precizat judecătorul Gustavo Amarilla care s-a ocupat de acest dosar.

Şoc în fotbal. Ronaldinho a fost arestat în Paraguay

Ronaldinho, câştigătorul Balonului de Aur din 2005, a fost condamnat la şase luni de închisoare pe 6 martie, după ce el şi fratele său au fost acuzaţi că au folosit paşapoarte false pentru a intra în Paraguay.

Potrivit Agerpres, campionul mondial din 2002 şi fratele său au călătorit în Paraguay pe 4 martie pentru a promova o carte şi pentru a participa la diferite acţiuni caritabile, la iniţiativa fundaţiei Fraternidad Angelical, care sprijină copiii săraci.

Cei doi au fost arestaţi în cursul aceleiaşi zile, după ce poliţiştii şi-au dat seama că au intrat în ţară cu paşapoarte false, acuzaţie negată însă de brazilieni. Potrivit lui Sergio Queiroz, avocatul brazilian al lui Ronaldinho, paşapoartele au fost oferite de fundaţie lui Ronaldinho pentru ”a facilita posibilitatea de a face afaceri” în Paraguay.

Judecătorul de caz a refuzat la momentul respectiv cererea privind arestul la domiciliu şi a ordonat ca brazilienii să rămână la închisoare până la finalizarea anchetei poliţiei, argumentând că există riscul ca cei doi să părăsească ţara.

Ronaldinho (40 ani), care a jucat în cariera lui la cluburi precum Atletico Mineiro, Flamengo, Barcelona, Milan şi Paris Saint-Germain, şi-a încheiat cariera profesionistă în 2015. El a fost ales cel mai bun fotbalist al anilor 2004 şi 2005 de către FIFA, a cucerit titlul mondial cu Brazilia în 2002 şi Liga Campionilor cu FC Barcelona în 2006.

Interviu EXCLUSIV cu primarul supărat din Italia: „Asta m-a enervat cel mai mult. Virusul se transmite cu o rapiditate incredibilă”

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Claudia Pătrășcanu, în genunchi în fața bisericii! Artista și-a strigat durerea, după ce nu ar fi fost lăsată să-și vadă fiul
Fanatik.ro
U Craiova, în pericol de suspendare! UEFA poate lua măsuri extreme după spectacolul pirotehnic de la meciul cu Getafe. Video
Capital.ro
Pensii indexate din 2027, scutiri de CASS și schimbări fiscale. Ce prevede programul de guvernare al lui Luca Niculescu
Playtech.ro
Cât ar putea crește pensiile în 2027. Tabel cu noile sume pentru pensii între 3.000 și 5.000 de lei
Adevarul
Orașul din România unde lucrau peste 19.000 de oameni. Din marile uzine au mai rămas ruine și un turn uriaș
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident grav la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”! Elevii au fost evacuați
iamsport.ro
Halucinant! Ce pensie infimă va primi fostul jucător de la Dinamo de la statul român: ”Am fost angajat și strungar, am fost și ofițer în MAI”
MediaFlux
NATO a luat decizia privind Rusia. Se pregătesc acțiuni de amploare
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT