John Arne Riise, fostul star al lui Liverpool, şi fiica sa, spitalizaţi după un accident de maşină

John Arne Riise, 39 de ani, a fost implicat într-un accident rutier în Norvegia, în noaptea de marţi spre miercuri. Mașina condusă de fostul star al al lui Liverpool şi în care se mai afla fiica sa, Ariana, 19 ani, s-a oprit într-un parapet de pe marginea drumului.
Filip Stan
08 apr. 2020, 11:05
John Arne Riise, fostul star al lui Liverpool, şi fiica sa, spitalizaţi după un accident de maşină

John Arne Riise şi fiica sa Ariana se întorceau la Alesund, acolo unde locuiesc, iar la un moment dat fostul fundaş a încercat să evite un obiect apărut pe şosea şi a pierdut controlul volanului, maşina oprindu-se într-un parapet de marginea drumului.

Jerome Boateng, accident pe o autostradă de lângă Munchen. S-a urcat cu maşina pe o barieră de siguranţă FOTO

Poliția a anunțat că ambii pasdageri au ieșit conștienți din maşină, dar au fost transportați la spital, unde se află și în prezent.

„Conducea spre casa sa din Alesund, când ceva a apărut brusc pe șosea, iar John a tras brusc de volan către stânga și a derapat”, a povestit Erland Bakke, impresarul fostului fotbalist, pentru „Dagbladet”.

„Avem o idee despre ce s-a întâmplat, dar va trebui să îi audiem pe cei implicați. Nu a fost implicată decât o mașină, două persoane au suferit răni, dar sunt în stare bună, sub supraveghere medicală. Pagubele urmează a fi estimate”, a declarat agentul de poliţie Sindre Molnes.

John Arne Riise a participat recent la un meci al legendelor disputat între Liverpool şi Bayrn Munchen.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
Cifrele nu mint: cum a afectat gazonul sintetic din Finlanda jocul Universității Craiova
Capital.ro
Prețul petrolului a scăzut puternic după semnalele privind un acord în Strâmtoarea Hormuz. Investitorii urmăresc negocierile dintre Iran, statele din Golf și SUA
Playtech.ro
Camerele inteligente trimit amenzi automat. Abaterile pe care le pot detecta fără să te oprească poliția
Adevarul
„Taxa de turist” sau prețul normal al vacanței? „Nu vă obligă nimeni să cumpărați. Prețurile astea există pentru că cineva le plătește”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Foto-șoc! După 8 operații la piciorul stâng, s-a afișat în costum de baie. Cum arată după ce medicii au vrut să-i amputeze piciorul
MediaFlux
Trump și-a găsit înlocuitor! Numele spus în privat donatorilor pentru viitoarele alegeri din 2028
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România