DSU: Spitalele publice sau private nu se închid în perioada stării de urgenţă în România

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a precizat că în perioada stării de urgenţă niciun spital de pe teritoriul României nu va fi închis. 
Romania TV
08 apr. 2020, 11:14
DSU: Spitalele publice sau private nu se închid în perioada stării de urgenţă în România

„Având în vedere numeroasele solicitări ale pacienţilor şi cadrelor medicale referitoare la aplicarea art. 1 din Ordinul Comandantului Acţiunii, Secretar de Stat, Şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă nr. 74553/07.04.2020, facem următoarele precizări:

Interdicţiile prevăzute art. 1 nu sunt aplicabile în mod absolut şi automat ci pe baza analizei medicului curant de specialitate, care să justifice

– necesitatea internării pacienţilor, pentru asistenţa spitalicească acordată în spitalele publice şi private sau

– necesitatea realizării consultaţiilor sau a tratamentelor în ambulatoriu, în unităţile publice sau private care acordă asistenţă medicală ambulatorie”.

Restricţiile nu vizează femeile însărcinate, pacienţii care necesită tratament oncologic. Măsura se aplică indiferent dacă spitalul este public sau privat.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
Fratele lui Tavi Popescu l-a „trădat” pe fotbalistul de la FCSB! La ce echipă vrea să joace
Capital.ro
Tragedie în lumea filmului. Un cunoscut și îndrăgit actor s-a sinucis la doar 46 de ani
Playtech.ro
Mihaela Rădulescu, sfâşiată de durere la înmormântarea mamei. Marele absent de la tristul eveniment, vedetă nu a avut pe cine...
Adevarul
Fost membru al CSM, derapaj după referendumul anunțat de Nicușor Dan: „E nebunia unui dictatoraş de operetă care şi-a uitat pastilele”
wowbiz.ro
Primele imagini cu Mihaela Rădulescu, la capela unde este depus sicriul mamei sale. A venit de la Monaco cu o zi înainte de înmormântare, după un zbor cu întârziere | EXCLUSIV
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Mălina, tânăra de 27 de ani care și-a găsit sfârșitul după ce ar fi căzut de la etajul 7 al unui bloc din Oradea. Era jurnalistă și pasionată de fotografie
iamsport.ro
Scene neverosimile la Digi Sport! Săpunaru a dat drumul scandărilor în direct: ”M**e, Steaua!”
MediaFlux
Raport teribil al Avocatului Poporului privind pensiile românilor: Se pune în pericol dreptul fundamental la pensie
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet