Andrea Bocelli, concert extraordinar de Paşte, fără spectatori, în Domul din Milano. Interpretarea tenorului e dumnezeiască VIDEO

Tenorul italian Andrea Bocelli a interpretat în duminica Paştelui catolic o suită de cântece religioase, difuzate în lumea întreagă în cadrul unui eveniment organizat fără spectatori la Domul din Milano.
Ionela Marcu
12 apr. 2020, 19:29
Andrea Bocelli, concert extraordinar de Paşte, fără spectatori, în Domul din Milano. Interpretarea tenorului e dumnezeiască VIDEO

La ora locală 19:00, în Domul complet gol, Andrea Bocelli a interepretat câteva pagini de muzică religioasă. Concertul a fost transmis în direct pe Youtube, deşi nu a fost un concert propriu-zis, după cum ne anunţase însuşi tenorul.

Citeşte şi Lady Gaga, concert caritabil pentru cei care luptă cu pandemia de COVID-19. Vor participa cele mai cunoscute vedete din lume

Nu va fi un concert. Va fi mai degrabă o ocazie de a ne ruga împreună: o rugăciune pentru Milano şi pentru lume, în faţa unui eveniment absolut dureros, tragic, o bună ocazie pentru a difuza slujba de Paşte şi un mesaj de iubire şi de izbăvire„, spunea Andrea Bocelli într-o avanpremieră a reprezentaţiei sale.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Iubita lui Andrei Ștefănescu a împlinit 37 de ani! Ștefania Ducă a sărbătorit alături de prezentator și de fiul acestuia
Fanatik.ro
Ce i-a spus Alisia patroanei fermei din Bihor înainte să fie omorâtă. Conversațiile secrete purtate de tânără cu o prietenă nasc noi controverse
Capital.ro
Elena Udrea primește o lovitură grea de la ANAF. Fiscul îi vinde terenurile. Cât costă proprietățile sechestrate
Playtech.ro
Cum poți plăti aproape la jumătate pentru o vacanță în România. Perioadele și locurile unde prețurile scad semnificativ
Adevarul
Cum a schimbat creșterea TVA pentru locuințe noi piața imobiliară. „Oamenii sunt mai atenți la calitatea proiectului, la reputația dezvoltatorului”
wowbiz.ro
S-a aflat abia acum! Cine a venit la înmormântarea Alisiei, tânăra ucisă fără milă în Bihor! Tatăl vitreg al fetei în vârstă de 18 ani a spus totul: „Nu i-am interzis să vorbească cu el”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Aurelia, o arhitectă de 30 de ani din Timișoara, a fost găsită moartă în râul Bega. Telefonul fetei, abandonat pe malul apei
iamsport.ro
Florin Prunea a spus ce jucător nu mai are loc la Dinamo: ”Trebuie să plece”
MediaFlux
La Dolce Vita Orient Express. Cum arată trenul pregătit pentru noua rută Roma-Istanbul. Vor fi 2 opriri și în România
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi