Twitter a suspendat definitiv contul lui Donald Trump şi al unor apropiaţi

Twitter a declarat că decizia a fost luată "după o revizuire atentă a Tweets-urilor recente din contul @realDonaldTrump”. Twitter a anunţat vineri că va suspenda permanent conturile care promovează conţinut QAnon.
Filip Stan
09 ian. 2021, 09:05
Twitter a suspendat definitiv contul lui Donald Trump şi al unor apropiaţi
Donald Trump, după ce susţinătorii săi fac anarhie la Washington. "Fără violenţe. Suntem partidul legii şi ordinii"

Twitter a suspendat definitiv, vineri, contul preşedintelui SUA, Donald Trump, „din cauza riscului de incitare în continuare la violenţă”, relatează BBC.

Twitter a anunţat vineri că va suspenda permanent conturile care promovează conţinut QAnon și a interzis apropiați de-ai lui Donald Trump care promovează teorii conspiraţioniste, precum fostul consilier pe probleme de securitate națională Michael Flynn şi avocata Sidney Powell, transmite   Reuters, potrivit Agerpres.
Michael Flynn, fost consilier de securitate naţională al preşedintelui Trump, şi Sidney Powell, fost avocat în echipa de campanie a lui Trump, au fost amândoi aliaţi apropiaţi ai preşedintelui american şi au promovat eforturile de a pune la îndoială înfrângerea lui Donald Trump în alegerile prezidenţiale din 2020.

Totodată, Twitter l-a suspendat pe Ron Watkins, administratorul site-ului de imagini compuse din panouri de mesaje 8kun, care serveşte efectiv ca bază pentru mişcarea conspiraţionistă QAnon.

„Având în vedere potenţialul reînnoit de violenţă din preajma acestui tip de comportament în zilele următoare, vom suspenda permanent conturi care sunt dedicate exclusiv partajării conţinutului QAnon”, a anunţat Twitter într-un comunicat.

Joi, Facebook a decis să nu îi mai permită accesul lui Donald Trump pe platformă până cel puţin după învestirea noului preşedinte, programată pentru 20 ianuarie, a anunţat CEO-ul companiei, Mark Zuckerberg, după care Twitter a suspendat definitiv contul preşedintelui SUA.

Într-un comunicat transmis joi, Zuckerberg a spus: „Evenimentele şocante din ultimele 24 de ore demonstrează clar că preşedintele Donald Trump intenţionează să îşi folosească timpul rămas în funcţie pentru a submina tranziţia paşnică şi legitimă a succesorului său ales, Joe Biden”.

„Decizia lui de a-şi folosi platforma pentru a încuraja şi nu a condamna acţiunile susţinătorilor lui de la clădirea Capitoliului a tulburat, pe bună dreptate, oamenii din SUA şi din lume. Credem că riscurile de a-i permite preşedintelui să continue să folosească serviciul nostru în această perioadă sunt prea mari”.

Donald Trump nu participă la ceremonia de învestire a lui Joe Biden. „Nu voi asista”

Zuckerberg a completat: „Astfel, extindem blocarea impusă conturilor lui de Facebook şi Instagram pe termen nedeterminat şi pentru cel puţin următoarele două săptămâni, până ce transferul de putere este finalizat”.

Democraţii din Camera Reprezentanţilor vor cere luni punerea din nou sub acuzare a preşedintelui Trump

Democraţii din Camera Reprezentanţilor intenţionează să propună, luni, articole pentru punerea sub acuzare a preşedintelui Donald Trump, au declarat două surse apropiate situaţiei, după ce susţinători ai acestuia au intrat cu forţa, miercuri, în Capitoliu, transmite Reuters.

Dacă vor avea succes, iniţiativa va marca un moment istoric: niciun preşedinte american nu a fost pus sub acuzare de două ori.

Democraţii au cerut vicepreşedintelui Mike Pence şi guvernului să invoce amendamentul 25 din Constituţia SUA, care prevede că un preşedinte poate fi îndepărtat din funcţie dacă nu îşi poate îndeplini atribuţiile oficiale. Dar Pence s-a opus ideii, a spus un consilier.

DailyBusiness
Grindeanu îl atacă pe Bolojan după prăbușirea României în clasamentul competitivității: „Am fost depășiți de Kenya”
Spynews
Marcel Andrei de la Insula Iubirii a transmis un mesaj clar pentru cei care îl critică! Ce le spune răutăcioșilor
Fanatik.ro
Adrian Ilie, proiect la Brașov: 5 milioane de euro pe an de la un fond de investiții pentru academie și promovare
Capital.ro
Toamna aduce o evoluție surprinzătoare a temperaturilor. Prognoza ANM până pe 19 octombrie
Playtech.ro
Obiectul neobișnuit găsit de un șofer la cheia mașinii după ce a cumpărat-o. 'Tocmai ajunsesem acasă'. Angajații au explicat ce face
Adevarul
„Rusia ne caută punctele slabe“. Moscova ar putea folosi împotriva Marii Britanii propria sa tactică de război, avertizează șeful Marinei Regale
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Imagini sfâșietoare de la înmormântarea Mădălinei Apostol. Mariachi, lacrimi și scene sfâșietoare la mormânt. Mama ei a fost dusă la spital
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Maria, o creatoarea de conținut de 22 de ani, s-a stins din viață în mod fulgerător. Ce videoclip postase cu doar câteva zile înainte
iamsport.ro
Edi Iordănescu a fost contactat să-l înlocuiască pe Walter Mazzari. Echipa a făcut investiții masive
MediaFlux
Femeia din spatele lui Siegfried Mureșan. Cu ce se ocupă soția lui, Cătălina Manea Foto
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte