Coronavirus în Franţa. Premierul a anunţat data ieşirii lente din izolare

Edouard Philippe, şeful Guvernului de la Paris, a anunţat duminică modul în care Franţa va ieşi din izolare. Premierul francez a vorbit despre principiile unei ieşiri lente din carantină începând cu data de 11 mai, având la bază testarea masivă a populaţiei şi izolarea bolnavilor.
Romania TV
20 apr. 2020, 05:52
Coronavirus în Franţa. Premierul a anunţat data ieşirii lente din izolare

Francezii nu vor reveni „imediat şi, probabil, nu foarte curând la viaţa de dinaintea” crizei COVID-19, a avertizat şeful guvernului francez, conform agenţiei AFP, citată de Agerpres.

În contextul în care preşedintele Emmanuel Macron a cerut prezentarea unui plan de ieşire din carantină până la sfârşitul lunii aprilie, premierul a schiţat liniile acestuia, fără a intra în detalii. Neîncrederea populaţiei este în creştere, iar criticile din partea Opoziţiei se înmulţesc.

Franţa anunţă primele măsuri de ieşire din izolare. Distanţarea socială este menţinută, iar măştile vor fi purtate în public

Edouard Philippe a insistat asupra a „trei elemente esenţiale” pentru începerea ridicării măsurilor restrictive.

Un prim element va fi continuarea respectării „gesturilor de barieră” precum distanţarea socială, ce va fi însoţită de generalizarea purtării măştilor în public. Purtarea măştilor va deveni probabil obligatorie în mijloacele de transport în comun.

Primarul Parisului, Anne Hidalgo, a anunţat distribuirea gratuită în farmaciile din capitală a 500.000 de măşti din pânză lavabile spre sfârşitul lunii aprilie şi a peste 2 milioane în luna mai.

Sute de mii de teste pentru coronavirus, realizate până la ridicarea carantinei

Un al doilea element vizează necesitatea realizării rapide de testări numeroase, a explicat premierul francez.

Obiectivul Guvernului de la Paris este de a putea efectua 500.000 de teste săptămânal până la ridicarea carantinei „dacă aveţi simptome (…) sau dacă aţi fost în contact apropiat cu o persoană despre care se ştie că este bolnavă”, a precizat ministrul sănătăţii.

Dacă sunt depistaţi pozitivi, pacienţii vor trebui izolaţi fie acasă, fie într-un loc special, ca de exemplu în hoteluri.

Cum sunt redeschise şcolile în Franţa în plină epidemie de coronavirus

Premierul francez s-a exprimat cu prudenţă în privinţa scenariilor de după 11 mai. Şeful Guvernului de la Paris a afirmat că sunt în studiu mai multe ipoteze pentru redeschiderea şcolilor: fie diferenţiat, în funcţie de cât de afectate sunt anumite teritorii de epidemie, fie cu participarea unei jumătăţi din elevii claselor, astfel încât aceştia să se deplaseze la şcoală două săptămâni pe lună, alternativ, fie utilizarea localurilor în mod diferit, prin folosirea unor spaţii mai largi decât clasele unde au loc cursurile în mod obişnuit.

În al treilea rând, premierul francez a făcut apel la continuarea, pe cât de mult posibil, a telemuncii.

Pentru magazine, cozile trebuie organizate cu respectarea distanţei minime de un metru şi cu punerea la dispoziţie de geluri dezinfectante hidroalcoolice.

Ministrul sănătăţii a anunţat că, începând de luni, se va permite membrilor de familie să îşi poată vizita rudele din căminele de bătrâni, în „condiţii extrem de limitate” şi în „unităţile în care sunt găzduite persoane cu dizabilităţi”.

Preşedintele Consiliului ştiinţific, Jean-François Delfraissy, avertizase că „nunţile, zilele de naştere şi reuniunile de familie numeroase trebuie evitate în lunile următoare”.

30 de români cu coronavirus au murit în prima zi de Paşte. Bilanţul a ajuns la 451 de decese. România este la un pas de SCENARIUL 5

DailyBusiness
Isărescu avertizează: Tensiunile din Orientul Mijlociu cresc riscurile pentru economia României
Spynews
Probleme în Misiunea Artemis II! Ce s-a întâmplat la câteva ore după ce a decolat spre Lună
Fanatik.ro
“Gică Hagi poate să facă minuni la naționala României!” Ce jucători noi ar putea fi selecționați
Capital.ro
Vor primi buletin electronic cu cip. Decizia statului român pentru moldoveni: Regret enorm că am ajuns aici
Playtech.ro
Ce să adaugi în varul pentru copaci pentru un efect dublu. Protejează pomii și nici nu se curăță după ploi
Adevarul
Cum l-au extras comandourile SEAL pe pilotul american rănit în Iran, de la 2.100 de metri altitudine: strategia secretă a CIA
wowbiz.ro
Codruța Filip, dezvăluiri șocante despre divorț: „Tot ce am trăit în anii ăștia nu a fost real”. Reacția lui Valentin Sanfira: „Nu tac pentru că nu am ce spune…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Mircea Lucescu a făcut infarct. Anunțul făcut de Spitalul Universitar despre starea de sănătate a selecționerului
iamsport.ro
Ilie Dumitrescu, reacție nervoasă în studioul Digi Sport: ”Să vină el și să vă facă emisiunile și întrebările!”
MediaFlux
Biserica din Ierusalim va fi închisă de Paște pentru credincioși. Anunț important!
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj