Adrian Năstase ironizează ideea izolării seniorilor: „Ar fi util ca aceste persoane să nici nu voteze în toamnă”

Adrian Năstase a ironizat ideea ministrului Sănătății cu privire la izolarea persoanelor de peste 65 de ani în hoteluri, pentru a-i proteja de coronavirus, în contextul unei eventuale relaxări a măsurilor pentru celelalte categorii de vârstă. Ministrul Sănătăţii şi apoi şi preşedintele Iohannis au respins cu tărie această idee, Nelu Tătaru spunând că o afirmaţie a sa dintr-un interviu a fost scoasă din context.
Romania TV
21 apr. 2020, 14:07
Adrian Năstase ironizează ideea izolării seniorilor:

„M-am gândit că putem dezvolta sugestia ministrului Tataru referitoare la transferarea celor în vârstă de peste 65 de ani în hoteluri, pentru a-i proteja de virus, eventual până la sfârșitul anului. Acestea ar deveni astfel un fel de apart-hoteluri pentru a ajuta și industria hoteliera.

Pentru a fi protejați eficient de contactele cu ceilalți, ar fi util că aceste persoane să nici nu voteze în toamna. Astfel, și rezultatul votului ar fi mai echilibrat, ținând seama de preferințele lor, cunoscute, pentru un anumit partid. Iar pentru a nu fi contaminați, ușile camerelor de la hoteluri ar trebui să aibă cate o ferestruica, prin care să le fie adusa mâncarea.

În Hanoi, în urma cu câteva decenii, se spune că persoanele în vârstă erau scoase din oraș că să nu strice imaginea capitalei. Nu stiu unde erau duse. Poate în niste camere de hotel, în afara orașelor.”, a scris fostul premier pe blogul său.

Citeşte şi: Alexandru Rafila, primele indicii privind măsurile de relaxare: „Şcoli în schimburi, frizerii, saloane de cosmetică deschise treptat”

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Așa arăta Buzăul în ziua în care Mihaela Runceanu a fost condusă pe ultimul drum, acum 37 de ani. Mașina mortuară abia a putut ieși de pe stradă
Fanatik.ro
Fiul angajatului de la Dinamo mort în accident face lumină după plecarea de la club: „Asta am simțit”. Update Exclusiv
Capital.ro
Curs valutar miercuri, 4 noiembrie. Cât costă euro, dolarul american și gramul de aur. BNR a publicat noile valori
Playtech.ro
Cum afli dacă reducerea de Black Friday este reală. Verificarea simplă pe care o poți face înainte de comandă
Adevarul
„Îmi era prea rușine să spun că sunt nepalez”. Cum este văzută România prin ochii lucrătorilor nepalezi și ce probleme înfruntă
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Primele declarații ale președintelui Donald Trump, după ce democrații au preluat controlul Congresului.
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT