EPIDEMIE DE RUJEOLĂ în România. Anunţul îngrijorător al ministrului Sănătăţii: S-au înregistrat 20.000 de îmbolnăviri şi 64 de decese

Nelu Tătaru a declarat, vineri, la debutul săptămânii europene a vaccinării că în România este epidemie de rujeolă. Potrivit ministrului Sănăţăţii, s-au înregistrat aproximativ 20.000 de îmbolnăviri și 64 de decese.
Filip Stan
24 apr. 2020, 19:06
EPIDEMIE DE RUJEOLĂ în România. Anunţul îngrijorător al ministrului Sănătăţii: S-au înregistrat 20.000 de îmbolnăviri şi 64 de decese

„Să nu uităm că avem încă în evoluție o epidemie de rujeolă pe teritoriul Romaniei în care s-au înregistrat aproximativ 20.000 de îmbolnăviri și 64 de decese. Nu trebuie să lăsăm garda jos, vaccinarea de rutină trebuie să continue în această perioadă deoarece avem obligația să prevenim îmbolnăvirile de orice fel, mai mult ca oricând”, a declarat vineri Nelu Tătaru.

Ministrul Sănătăţii susţine vaccinarea de rutină a populației.

„În plină pandemie realizăm cât de important este să existe vaccinuri pentru boli infecțioase și să le folosim în timp util pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu risc vital. Deși în această perioadă ne focusăm acțiunile în lupta cu noul coronavirus, trebuie sa fim conștienți că există încă alte boli transmisibile care pot afecta starea de sănătate a populației, în special a copiilor, neprotejați împotriva unor boli care pot fi fatale cum ar fi rujeola, difteria sau tetanosul”, a mai spus ministrul.

Citeşte şi LEGEA VACCINĂRII. Alexandru Rafila: „Este absolut necesară”

În contextul pandemiei COVID-19, toate măsurile generale recomandate de specialiști împotriva COVID-19 (igiena mâinilor, eticheta respiratorie, distanța socială) și măsurile specifice de prevenire și control a infecției sunt implementate la nivelul cabinetelor medicale de medicină a familiei.

Suplimentar, aceste măsuri, transmite Ministerul Sănătății, vor fi consolidate prin măsuri de tip administrativ dispuse împreună cu Direcțiile de Sănătate Publică precum: triajul telefonic, programarea serviciului de vaccinare la cabinetul medicului, constituirea unor circuite medicale distincte, separarea serviciilor de imunizare de cele curative pentru a reduce riscul de transmitere a bolii, respectarea cu strictețe a măsurilor de protecție personală atât de către personalul medical cât și de părintele însoțitor și copil, elaborarea planurilor de recuperare acolo unde vaccinarea a fost întreruptă temporar.

În contextul în care în România rata de vaccinare a scăzut în ultimii ani, pentru sezonul 2020-2021, Ministerul Sănătății va achiziționa 3.000.000 de doze de vaccin antigripal pentru campania de vaccinare gratuită a persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire.

Ministerul Sănătății a achiziționat deja dozele necesare pentru vaccinarea antigripală a copiilor cu vârste intre 6 luni si 5 ani, fiind semnat primul contract de vaccin gripal tetravalent pentru aceasta categorie de vârstă.

Vaccinurile reprezintă una dintre cele mai eficiente metode de prevenție împotriva bolilor infecțioase, care contribuie la salvarea a 2-3 milioane de vieți anual, la nivel global, spune ministerul Sănătății.

Datorită vaccinurilor boli precum variola sau poliomielita au dispărut și multe dintre bolile infecțioase, cândva fatale,
iar gripa, astăzi nu mai reprezintă o amenințare.

Citeşte şi Ministrul Sănătăţii, mesaj de ultimă oră despre vaccinare: „Avem obligaţia să prevenim îmbolnăvirile de orice fel, mai mult ca oricând”

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
El e jucătorul de la UTA a cărui soție a vrut să-și ia viața. În vară, a fost refuzat de FCSB! Exclusiv
Capital.ro
Taxele și impozitele locale din 2027, decise diferit în marile orașe. Ce se întâmplă cu impozitul pe locuințe
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Pescobar s-a însurat cu aleasa inimii sale, Lavinia Lorena. Cum și-a făcut apariția soția afaceristului în ziua cea mare
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Avertisment fără precedent privind siguranța la metrou. Tragedia cu 69 de morți din Spania s-ar putea repeta în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT