Un sucevean, prins în flagrant, în timp ce încerca să dea mită, 10.000 de euro

Un bărbat din Suceava a fost prins în flagrant în timp ce încerca să cumpere tăcerea unei fete de 12 ani, cu care fiul său a avut relaţii intime. Bărbatul urma să dea familiei fetei 10.000 de euro.
Romania TV
05 nov. 2012, 08:51
Un sucevean, prins în flagrant, în timp ce încerca să dea mită, 10.000 de euro

Flagrantul a fost organizat într-un bar din muncipiul Suceava, unde s-au întâlnit cele două părţi. Banii reprezentau o a doua tranşă, de 2.000 de euro, din suma de 10.000 de euro, pe care tatăl tânărului ar fi trebuit să îi plătească părinţilor minorei, de etnie romă. Aceştia au fost de acord să uite incidentul, dacă ar fi fost plătiţi corespunzător.

Tranzacţia a fost surprinsă de poliţişti, iar acum tatăl tânărului este cercetat pentru instigare la mărturie mincinoasă.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Cine sunt Remi și Bianca, cel de-al doilea cuplu care își testează relația la Insula Iubirii, sezonul X! Au o diferență de vârstă de peste 10 ani
Fanatik.ro
Daniel Bîrligea, la Frosinone?! „Americanul negociază direct cu FCSB!”. Ce salariu-record îi pregătesc italienii golgheterului. Exclusiv
Capital.ro
Prime de pensionare de sute de mii de euro la ROMATSA. Un fost angajat a primit o sumă record
Playtech.ro
Cardurile educaționale de 500 de lei se acordă și în anul școlar 2026-2027. Cine poate primi ajutorul și până când se depun cererile
Adevarul
Mister la Moscova: un avion militar american a aterizat în Rusia. C-17 a venit de la Riga, iar Kremlinul spune că „nu știe nimic”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Klaus-Michael Kühne, miliardarul german cu o avere de 44 de miliarde de dolari, a încetat din viață la 89 de ani
iamsport.ro
”Noua Nadia”, dezvăluiri despre momentul care i-a schimbat cariera: ”A fost mai dificil emoțional”
MediaFlux
Cât timp trebuie păstrate de fapt taloanele de pensie! Mulți seniori nu știu asta
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat