Roxana Ionescu o înlocuieşte pe Monica Davidescu în show-ul „Dansez pentru tine”

Roxana Ionescu o va înlocui, în cadrul show-ului "Dansez pentru tine", pe Monica Davidescu, care este grav accidentată şi nu mai poate continua competiţia.
Romania TV
05 nov. 2012, 12:34
Roxana Ionescu o înlocuieşte pe Monica Davidescu în show-ul

Grav accidentată, Monica Davidescu nu mai poate continua competiţia visurilor „Dansez pentru tine” şi i-a predat ştafeta Roxanei Ionescu, cea care, în momentul în care a primit propunerea, a acceptat fără să stea pe gânduri nicio clipă.

„Să-mi duci băiatul în finală”, i-a spus Monica Davidescu, cu lacrimi în ochi, Roxanei. Aceasta i-a promis că va lupta cu dăruire pentru visul lui George Boghian. „Recunosc, fiind perechea antrenată de Cocuţa, cu ei ţineam oricum. George chiar merită să fie fericit”, a declarat Roxana Ionescu.

Monica a fost trup şi suflet alături de Roxana şi de George, urmărindu-le primele repetiţii pe care le-au făcut împreună. „Monica a venit la noi în sală când repetam. A fost foarte drăguţă, a stat cu noi, în ciuda faptului că trece printr-o situaţie cumplită e foarte optimistă, râde, face glume, iar eu nu ştiam cum să mă comport, să râd, să nu râd… dar tot ea m-a liniştit, mi-a zis: ‘A fost o greşeală, iar tu ai venit să mă ajuţi’, iar eu i-am promis că o să-l duc pe George în finală, chiar pe primul loc”, a spus Roxana.

Citeşte şi Pavel Stratan nu mai are voie să participe la „Dansez pentru tine”. Vezi cine îi ia locul

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Mihai Rotaru, mulțumit după Universitatea Craiova – Getafe 1-1? Pavel Badea a dezvăluit ce a discutat cu patronul
Capital.ro
Indexarea pensiilor în 2027. Procentul de 7% nu este garantat. Florin Manole: Să vedem ce bani sunt
Playtech.ro
Apartamentul este pe numele soțului, dar tu ai plătit ratele. Ce drepturi ai asupra locuinței în caz de divorț
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Covasna a fost atacată de urs în timp ce își ducea copilul la școală
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT