Dan Barna speră ca în prima parte a lunii februarie bugetul pe 2021 să ajungă la Parlament

Bugetul pe acest an ar putea fi dezbătut în Parlament în prima parte a lunii februarie, marea provocare fiind alocarea de bani pentru investiţii, a declarat, marţi, vicepremierul Dan Barna, co-preşedinte al USR PLUS.
Romania TV
19 ian. 2021, 14:23
Dan Barna speră ca în prima parte a lunii februarie bugetul pe 2021 să ajungă la Parlament
Dan Barna speră ca în prima parte a lunii februarie bugetul pe 2021 să ajungă la Parlament

Vicepremierul Dan Barna şi-a exprimat intenţia ca în prima parte a lunii februarie bugetul pe 2021 să ajungă la Parlament.

„Este, într-adevăr, prioritatea acestor săptămâni. Intenţionăm ca în prima parte a lunii februarie să avem bugetul în Parlament şi să fie adoptat, pentru a intra într-o logică funcţională. Este un context distinct faţă de perioada şi de început de criză pe care am trăit-o anul trecut (…) şi trebuie să construim un buget care să pună bazele repornirii economiei. Deci, vorbim de un buget care să se încadreze într-un deficit de 7%. De aceea, măsurile care au fost deja luate, de îngheţare a salariilor din domeniul public, de exemplu, sunt gândite tocmai din această perspectivă, pentru că anul trecut salariile din sectorul public au crescut cu 8%, în condiţiile în care media europeană a fost de 3%. Or, în momentul de faţă, nu mai putem continua această tendinţă. (…) Marea provocare este cum construim acest buget, astfel încât să avem şi resursele pentru a avea bani de investiţii”, a declarat Dan Barna la Digi FM.

Citeşte şi: Florin Cîţu anunţă posibile tăieri în bugetul 2021. „Nu pot fi susţinute în totalitate. Această bugetare în acest an este foarte riguroasă”

 

Florin Cîţu, despre proiectele principale din acest mandat: Bugetul pe 2021 intră în Parlament pe 5 februarie. Vreau să stopez risipa banilor publici!

„Ne pregătim pentru buget, mă uit la programul de investiţii care trebuie prioritizat. Mai bine facem 2-3 proiecte mari. Aşa ne pregătim pentru bugetul pentru 2021. Pe 5 februarie intrăm cu in el Parlament. Vreau in acest mandat sa stopez risipa banilor publici.

Au fost create motivaţii greşite, avem autorităţi locale care nu şi pot plăti angajaţii. Vreau mai multă responsabilitate de la toată lumea. Putem face foarte multe lucruri cu banii de la locale. Sunt sume enorme, dacă îi folosim cu cap, putem face treabă bună.

Eu mă aştept de la administraţia locală să îşi facă bugetul prioritizat, să-şi facă banii de salarii. Anul trecut au fost investiţiile in prim plan, o să facem asta şi anul acesta. Noi încercăm să tragem capital în România.

Daca ma uit azi, în generic aşa, privatizarea Petrom a fost un lucru bun.”, a declarat Florin Cîţu, joi dimineaţă, la Radio Guerrilla.

 

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Iustin Petrescu va avea un decor atipic la nuntă! Rar vezi așa ceva în România | VIDEO
Fanatik.ro
Alertă în Europa: medicament comercializat și în România, legat de mai multe decese. UE îi verifică urgent siguranța! ”Se analizează toate datele”
Capital.ro
Consultările de la Cotroceni s-au încheiat fără rezultat. Nicușor Dan: Vom continua până când se va cristaliza o variantă de majoritate solidă, pro-occidentală
Playtech.ro
Ce se întâmplă cu banii dintr-un cont bancar comun în caz de poprire, divorț sau deces. Cine are drept legal asupra sumelor
Adevarul
„Autostrada cu tuneluri”, la doi ani de la startul lucrărilor. Ce a mai rămas de construit din tronsonul Margina - Holdea
wowbiz.ro
1 iunie vine cu modificări la plata concediilor medicale! Categoriile care vor fi plătite și în prima zi
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Blocaj total în Bucuresti, după ce o mașină a intrat pe șinele tramvaiului 41! Cum se circulă în aceste momente
iamsport.ro
Prunea a răbufnit în direct după Craiova - U Cluj 5-0: ”Am înnebunit când am văzut, vorbeam singur! Spuneți-mi și mie de ce?!”
MediaFlux
Posibila propunere pentru premier a lui Nicușor Dan. Cine e Delia Velculescu
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi