Victor Micula, amendat cu 5000 de lei pentru că circula fără justificare, acuză poliţistul de abuz

Victor Micula, fiul magnatului Viorel Micula, s-a ales cu o amendă, în noaptea de marți spre miercuri, după ce a fost prins circulând cu maşina fără justificare legală în zona comunei Paleu, atât el, cât şi trei persoane care îl însoţeau fiind sancţionaţi cu câte 5.000 lei pentru încălcarea ordonanţelor militare, informează Ebihoreanul.ro.
Romania TV
06 mai 2020, 19:12
Victor Micula, amendat cu 5000 de lei pentru că circula fără justificare, acuză poliţistul de abuz

Micula nu contestă amenda, însă e nemulţumit că poliţistul l-a ironizat pentru că a pronunţat greşit un cuvânt şi i-a spart telefonul cu care îl filma.

Victor Micula spune că incidentul s-a produs la scurt timp după ce a primit un apel de la Cristian Tuduce, preşedintele Asociaţiei vânătorilor şi pescarilor sportivi „Forest Hunt”, unde el deţine calitatea de vicepreşedinte, că pe fondul de vânătoare pe care îl gestionează s-au auzit focuri de armă.

„Am plecat să vedem ce se întâmplă. Pe fondul nostru au mai fost braconieri. Pe drum, Tuduce a sunat şi la 112. Însă nu am mai ajuns în zona în care s-au auzit împuşcăturile pentru că am fost opriţi de o patrulă de Poliţie”, a povestit Micula miercuri pentru Ebihoreanul..

Atât Tuduce cât şi Micula au încercat să le explice acest lucru şi poliţiştilor care i-au oprit, însă aceştia nu au ţinut cont de justificare.

Dialogul dintre tânărul magnat şi poliţistul care l-a legitimat nu a fost deloc amiabil. Subofiţerul Ciprian Popa l-a ironizat pe Micula pentru că a pronunţat „branconier” în loc de „braconier”. La un moment dat, văzând că îl filmează cu telefonul, polițistul l-a culcat pe afacerist pe mașină și i-a smuls aparatul din mână, acesta căzând la pământ și spărgându-se.

Dialogul dintre Micula şi poliţist se poate auzi în înregistrarea video.

Reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bihor, au refuzat să comenteze acuzele lui Micula la adresa poliţistului, purtătorul de cuvânt al instituţiei, comisarul şef Alina Fărcuţa, rezumându-se să explice că cei 4 bărbaţi opriţi marţi noaptea au fost sancţionaţi pentru că justificarea lor – că sunt în urmărirea unor braconieri – nu se află printre excepţiile prevăzute de ordonanţelor militare.

„Nu aveau motiv să se afle în acel loc”, a spus comisarul şef Fărcuţa, completând cu faptul că poliţiştii au verificat şi presupusa faptă de braconaj sesizată la 112, care nu s-a confirmat.

DailyBusiness
Macron: Dialogul cu Putin ar trebui să aibă loc fără „prea mulți interlocutori, să fie un mandat clar”
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Cătălin Măruță în calitate de prezentator al emisiunii! De abia a putut să vorbească de lacrimi
Fanatik.ro
Marea dezamăgire a lui Cristi Săpunaru după ce Rapid a părăsit Cupa României Betano: „Totul se trage de acolo”
Capital.ro
Călin Georgescu n-a mai fost văzut așa. Susținătorii s-au rugat și au rostit „Tatăl Nostru” degeaba pentru el (VIDEO)
Playtech.ro
Ce reprezintă ultimele şase cifre din CNP: detaliul de pe cartea de identitate pe care puţini îl bagă în seamă
Adevarul
O adolescentă de 17 ani, bătută și violată de angajatul tatălui său, a murit mâncată de porci după individul a lăsat-o inconștientă în țarcul animalor
wowbiz.ro
Cine sunt victimele accidentului cumplit din Caraș-Severin. Un tată și cei doi copii ai săi au murit în impactul devastator
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
A murit și soția însărcinată a lui Sorin Iacob, afaceristul care si-a pierdut viata in accidentul din...
iamsport.ro
”El e singurul patron din România de care mi-a fost frică". Amenințat că va fi ”dus în pădure și bătut” după un gol încasat
MediaFlux
SUA lasă NATO pe mâna europenilor. Vor fi responsabili de orice război
stirilekanald.ro
Moartea a făcut prăpăd în Caraș-Severin. Trei persoane au murit după ce un TIR și un microbuz s-au ciocnit violent
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj