O autospecială a Jandarmeriei aflată în misiune a fost implicată într-un accident rutier. Doi jandarmi au ajuns la spital VIDEO

O autospecială a Grupării de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca aflată în misiune a fost implicată, luni seară, într-un accident de circulaţie în Piaţa Avram Iancu din municipiu, după ce a intrat în coliziune cu un autoturism, doi jandarmi fiind transportaţi la spital
Romania TV
11 mai 2020, 19:25
O autospecială a Jandarmeriei aflată în misiune a fost implicată într-un accident rutier. Doi jandarmi au ajuns la spital VIDEO

Potrivit unui comunicat al IPJ Cluj transmis, luni, autospeciala de jandarmi a intrat într-o intersecţie pe culoarea roşie a semaforului, având în funcţiune semnalele luminoase şi acustice.

„Luni seara a avut loc un accident între o autospecială a jandarmilor şi un autoturism. Din primele informaţii, conducătorul autospecialei ar fi pătruns în intersecţie pe culoarea roşie a semaforului amplasat în dreptul Teatrului Naţional, având în funcţiune semnalele luminoase şi acustice, intrând în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 22 de ani, din Cluj-Napoca. Urmează a se stabili circumstanţele exacte în care s-a produs accidentul”, se arată în comunicat.

Citeşte şi: Crimă şocantă în Cluj. Un bărbat şi-a ucis mama

Reprezentanţii ISU Cluj au declarat la rândul lor că la locul accidentului au intervenit o autospecială cu modul modul de descarcerare, un echipaj SAJ şi un echipaj SMURD Cluj.

„Patru persoane au fost transportate la spital, din primele evaluări, cu afecţiuni uşoare”, au spus pompierii de la ISU Cluj.

Doi dintre răniţi sunt jandarmi din autospeciala care era în misiune iar ceilalţi doi sunt pasageri în autoturismul implicat în accident.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Raluca Pastramă a dezvăluit că a slăbit 5 kilograme. Cum arată acum: „Mă laud singură”
Fanatik.ro
Câți bani ia, de fapt, CFR Cluj după eliminarea din Europa! Suma nu e mică deloc
Capital.ro
Prețuri carburanți vineri, 14 august. Cât costă benzina și motorina în București și în marile orașe
Playtech.ro
Ce pensie poate primi un român care a lucrat 40 de ani pe salariul minim. Calcul după regulile din 2026
Adevarul
Testul auto care a împărțit internetul. „Să le suspende permisele celor care au greșit!” Care este ordinea corectă de trecere
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sute de turiști și localnici, evacuați pe mare din Halkidiki, în urma incendiilor uriașe. Anunțul Consulatului General al României
iamsport.ro
Dezvăluiri uluitoare ale unui fost fotbalist din SuperLiga: ”Jucătorii nu erau plătiți de 3-4 luni și patronul a venit cu Bentley la club. Un coleg și-a pierdut mașina”
MediaFlux
Casa de Pensii, avertisment pentru pensionari. Ce se întâmplă cu cererile pentru recuperarea CASS
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat