A fost emis un mandat de arestare preventivă pe numele afaceristului reţinut de DNA pentru mită de 200.000 de euro. Reacţia ROMGAZ

Tribunalul Bucureşti a emis marţi un mandat de arestare preventivă de 30 de zile pe numele omului de afaceri. Decizia nu este definitivă, însă omul de afaceri va fi dus în arestul Poliţiei Capitalei.
Filip Stan
12 mai 2020, 15:05
A fost emis un mandat de arestare preventivă pe numele afaceristului reţinut de DNA pentru mită de 200.000 de euro. Reacţia ROMGAZ

UPDATE: Tribunalul Bucureşti a emis marţi un mandat de arestare preventivă de 30 de zile pe numele omului de afaceri care i-a promis unui director de la Romgaz suma de 200.000 de euro, pentru ca acesta din urmă să aprobe cumpărarea de către compania de stat a unui teren de la o firmă privată.

Decizia nu este definitivă, însă omul de afaceri va fi dus în arestul Poliţiei Capitalei.

UPDATE:Conducerea executivă Romgaz a luat act de informaţiile apărute în presă privind flagrantul procurorilor DNA într+un dosar deschis la denunţul unuia dintre directorii instituţiei şi transmite că manifestă „toleranţă zero faţă de orice faptă de corupţie”. 

Compania mai arată că va sprijini organele abilitate să efectueaze cercetările în acest caz şi că mizează pe transparenţă şi corectitudine şi întreprinde toate acţiunile necesare pentru evitarea oricăror situaţii care pot crea vulnerabilităţi cu impact asupra activităţii curente şi a imaginii companiei.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 12 mai 2020, a unui inculpat, persoană fizică fără calitate specială, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În perioada 28 aprilie – 11 mai 2020, inculpatul ar fi promis că îi va oferi suma de 200.000 euro unei persoane cu funcție de conducere într-o companie națională (martor) pentru ca aceasta, în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, să aprobe plata unui contract de vânzare-cumpărare ce fusese anterior încheiat între compania națională respectivă în calitate de cumpărător și o firmă privată în calitate de vânzător, fiind apoi autentificat la notariat. Obiectul contractului era achiziționarea, de către compania națională, a unei suprafețe de teren.

Un bistriţean a fost prins în timp ce încerca să mituiască un prim-procuror. Bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru dare de mită

La data de 11 mai 2020, inculpatul i-a dat martorului, în numerar, un avans de 50.000 euro din suma promisă, împrejurare în care procurorii au procedat la constatarea infracțiunii flagrante.
Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 12 mai 2020, inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cum arată Salonul Sfântului Nectarie din Atena, unde s-ar fi petrecut o minune după moartea sa. Patul sfântului se păstrează și astăzi
Fanatik.ro
Cine va fi titularizat de Gică Hagi în absența lui Ionuț Radu! Adi Ilie: „Și eu am trecut prin asta”
Capital.ro
Scandal la procesul lui Călin Georgescu și Horațiu Potra. Susținătorii s-au îmbrâncit cu jandarmii, iar fostul candidat a cerut să plece
Playtech.ro
Unde va ninge în minivacanța de 1 Decembrie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni
Adevarul
26 de județe ar putea dispărea din România. Cum ar arăta noua hartă administrativă și ce s-ar întâmpla cu Bucureștiul
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un fotbalist de doar 22 de ani și-a pierdut viața în timpul unui antrenament. S-a prăbușit brusc pe teren
iamsport.ro
Uluitor! Gigi Becali ar fi fost țepuit incredibil la un transfer: 'Mi-era o milă de el, vorbea singur'
MediaFlux
Șofer român de camion, reținut în cazul carambolului de pe autostrada Tracia din Bulgaria! Românul rănit în tragedie este în stare gravă
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România