APADOR-CH: Starea de alertă este tot starea de urgenţă, dar cu alt nume. Lege riscă să fie declarată neconstituţională

„De frica CCR, Guvernul a trimis în Parlament un proiect de lege pentru starea de alertă care restrânge aceleași drepturi ca și starea de urgență, deși între cele două stări ar trebui să existe diferențe substanțiale
Guvernul a trimis ieri Parlamentului, spre adoptare, un proiect de lege care prevede că, pe durata stării de alertă, pot să fie luate aceleaşi măsuri restrictive de drepturi şi libertăţi ca şi cele luate pe durata stării de urgenţă”, susţin reprezentanţii APADOR-CH.

În stare de urgenţă, aceste măsuri se iau de ministrul afacerilor interne, cu aprobarea primului-ministru, prin ordonanţă militară. În stare de alertă, aceleaşi măsuri se iau de miniştri sau directori de instituţii publice, prin ordine, decizii, dispoziţii etc.

„Diferenţa majoră este că starea de urgenţă este prevăzută în Constituţie şi trebuie instituită de preşedinte şi aprobată de Parlament, pe o durată de cel mult 30 de zile, cu posibilitate de prelungire, în timp ce starea de alertă, nu este prevăzută în Constituţie, nu are o durată precisă şi se declară de un comitet interministerial, format din unii miniştri şi şefi de instituţii publice, denumit „Comitetul național pentru situații speciale de urgență” sau, la nivelul unei sau unor localităţi, de comitetele județene/Bucureşti sau de comitetele locale pentru situații de urgență (formate din prefect, primar, şefi de servicii publice etc.).

Deci, deşi cele două stări, de urgenţă şi de alertă, au aceeaşi esenţă, pentru că presupun luarea aceloraşi măsuri de restrângere de drepturi şi libertăţi, ele pot fi instituite în moduri diferite: unul greu (care implică preşedintele şi Parlamentul) şi unul uşor (care implică, cel mult, un comitet interministerial).

Alte articole

Un colos din energie cere la CCR despăgubiri pentru banii pe care i-a pierdut din cauza plafonării prețurilor

George Simon îl reclamă pe Nicușor Dan la CCR. Scandal uriaş în politica românească

Din acest motiv, starea de alertă poate fi privită ca un artificiu folosit pentru a permite luarea unor măsuri specifice stării de urgenţă, dar fără a mai declara starea de urgenţă. Deci, cu ocolirea procedurii prevăzute în Constituție.

În acest sens, trebuie precizat că OUG 1/1999 prevede că măsurile ce presupun restrângeri de drepturi şi libertăţi pot fi luate numai pe durata stării de urgenţă. În schimb, OUG 21/2004, care introduce noţiunea de „stare de alertă” nu conţine o prevedere în sensul că pe durata stării de alertă pot fi restrânse drepturi şi libertăţi prin ordine şi dispoziţii de miniştri sau directori, tocmai pentru că declararea acestei stări nu implică entităţi constituţionale (preşedinte, Parlament) şi nici existenţa unei situaţii atât de grave, încât să implice restrângeri de drepturi şi libertăţi. Dacă există o situaţie gravă, atunci trebuie instituită starea de urgenţă, cu toate consecinţele ce decurg de aici”, se arată în analiza APADOR-CH.

În opinia reprezentanţilor organizaţiei, „starea de alertă trebuie reglementată diferit de cea de urgenţă cu privire la măsurile care se pot dispune pe durata ei”.

„Dacă, în timpul stării de alertă, pot fi luate aceleaşi măsuri restrictive de drepturi ca şi în starea de urgenţă, aceasta înseamnă că, practic, între cele două stări nu există nicio diferenţă. Deşi ar trebui să existe diferenţe substanţiale, esenţiale. De ce? Pentru că nu este normal ca libera circulaţie, libertatea întrunirilor, dreptul la muncă, libertatea economică, dreptul la învăţătură, dreptul la viaţă privată şi restul drepturilor şi libertăţilor fundamentale să fie restrânse prin simpla voinţă a unor funcţionari din ministere şi instituţii publice.

Starea de alertă ar trebui să se rezume la impunerea de obligaţii doar pentru autorităţile şi instituţiile publice, adică statul e cel ce trebuie alertat să se pregătească serios şi să dea o atenţie deosebită situaţiei speciale apărute. Dar, starea de alertă nu ar trebui să permită, prin ea însăși, restrângeri de drepturi şi liberăţi prin decizii/ordine de directori sau ministri. Dacă situaţia excepţională este de o aşa seriozitate încât necesită pentru rezolvare măsuri care presupun restrângeri de drepturi şi libertăţi, atunci nu ar trebui rămas în stare de alertă, ci ar trebui instituită (sau prelungită) starea de urgenţă, conform Constituţiei.

În cazul acestei pandemii, aflată încă în desfăşurare şi cu mare probabilitate de revenire la un nivel chiar mai ridicat decât a fost, soluţia corectă/constituţională era de prelungire sau de instituire din nou a stării de urgenţă, dacă trebuiau luate în continuare măsuri de restrângere de drepturi şi libertăţi pentru combaterea pandemiei. În schimb, a fost găsit artificiul redenumirii stării de urgenţă ca stare de alertă (mult mai uşor de instituit). Dar, dacă problemele sunt serioase, iar riscurile pentru comunitate rămân în continuare mari, din cauza acestei pandemii, de ce ne ferim să o recunoaştem şi nu menţinem starea de urgenţă? Şi în starea de urgenţă pot fi adoptate măsuri ceva mai relaxate decât cele iniţiale, cum se doreşte în prezent”.

APADOR-CH atrage atenţia că „este foarte posibil ca şi noua lege, aflată încă în stadiul de proiect, care reglementează starea de alertă, să fie declarată neconstituţională, tocmai pentru motivul că eludează procedura specială prevăzută în Constituie pentru instituirea unei stări excepţionale (starea de urgenţă), pe durata căreia pot fi restrânse, mai ușor, drepturi şi libertăţi”.

„În concluzie, despre relația actuală dintre starea de alertă şi starea de urgenţă, se poate folosi o expresie clară, precisă şi previzibilă, aşa cum cere şi Curtea Constituţională: „Aceeaşi Marie, cu altă pălărie.”

APADOR-CH consideră că atât starea de urgenţă, cât şi starea de alertă trebuie reglementate unitar şi coerent, printr-un singur act normativ (lege), în care să se prevadă clar deosebirile dintre aceste stări, precum şi măsurile specifice care pot fi luate şi de către cine, în cazul fiecăreia dintre ele. Altfel, singurul pas care se face prin actualul proiect de lege este de la confuzie la improvizaţie.