Vacanţă în pandemie. Planul UE pentru salvarea concediilor în Europa

Comisia Europeană va adopta, miercuri, o strategie pentru a se asigura că guvernele statelor din blocul comunitar vor pregăti acțiuni coordonate pentru redeschiderea industriei turismului, potrivit unui document citat de Euractiv. 
Filip Stan
13 mai 2020, 04:41
Vacanţă în pandemie. Planul UE pentru salvarea concediilor în Europa

VACANŢE 2020. Măsurile restrictive împotriva răspândirii coronavirusului au afectat puternic industria turismului. Pe măsură ce ratele de infectare încep să scadă, rămâne întrebarea: cum se vor redeschide afacerile din domeniul turistic? 

Pandemia va reduce veniturile turismului global, în acest an, cu cel puţin 400 de miliarde de euro, potrivit Comisiei Europene. Strategia Executivului European presupune un plan în trei pași pentru redeschiderea granițelor statelor „cu un profil similar de risc”. 

Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC) va redacta o listă a zonelor cu o răspândire scăzută a virusului, astfel încât măsurile de carantină din spațiul Schengen să fie eliminate etapizat. De asemenea, aceste măsuri trebuie să se aplice non-discriminatoriu. De exemplu, dacă Austria va relaxa restricțiile de circulație de la frontiere pentru sosirile din Germania, acest lucru se va aplica tuturor cetățenilor UE care locuiesc în Republica Federală Germania, nu numai cetățenilor germani.

De asemenea, Comisi Europeană are în vedere impunerea unor măsuri comune de igienă și distanțare fizică odată ce serviciile de transport vor fi reluate, ceea ce din nou cere o acțiune coordonată a tuturor statelor.

Recomandarea OMS după ieşirea din izolare. Cum ar trebui ridicate restricțiile anti-COVID

„Principiile generale vor susține prioritizarea reluării serviciilor de transport în toate punctele de sosire sau de plecare”, potrivit documentului citat de Euractiv, adăugând că măsurile ar trebui să fie bazate pe riscuri proporționale și „limitate, ca scop și durată, la ceea ce este necesar pentru a proteja sănătatea publică”.

În documentul pe care Comisia Europeană îl va pune miercuri în dezbatere sunt prevăzute și măsuri coordonate pentru protecția angajaților din Transporturi, precum și măsuri pentru reducerea poluării. Atenția asupra sustenabilității călătoriilor are ca scop eliminarea activităților poluante. În document sunt incluse măsuri privind utilizarea energiei regenerabile în hoteluri și înlocuirea vehiculelor precum ambarcațiunile pentru turiști cu variante mai puțin poluante.

În document este prevăzut și un plan de acțiune pentru a limita efectele unui al doilea val de infecții.

Călătorii vor putea consulta o hartă interactivă, care va include cele mai recente controale la frontieră, măsuri și condiții de călătorie. Astfel, cetățenii vor putea să-și planifice călătoriile mai eficient și chiar să evite să călătorească, dacă este posibil.

Proiectul abordează și subiectul voucherelor de călătorie și a rambursării sumelor pentru biletele de avion.

Conform legislației UE, în cazul zborurilor anulate, companiile aeriene trebuie să ofere pasagerilor o rambursare completă. Deși există și varianta oferirii unui voucher, este datoria clientului de a accepta varianta mai convenabilă.

Într-o scrisoare comună trimisă la finele lunii aprilie, miniştrii Transporturilor din Belgia, Bulgaria, Cipru, Cehia, Franţa, Grecia, Irlanda, Letonia, Malta, Olanda, Polonia şi Portugalia au cerut Comisiei Europene un amendament temporar la Directiva UE privind drepturile pasagerilor. Semnatarii scrisorii susţin că Executivul comunitar ar trebui să propună de urgenţă acest amendament, conform căruia consumatorii vor fi obligaţi să accepte vouchere în locul returnării banilor, cu anumite condiţii.

Însă, Executivul European consideră că rambursările complete rămân cea mai sigură soluție pentru pasageri, deși în strategia pentru salvarea industriei turismului, Comisia Europeană va sugera companiilor de transport un set de recomandări pentru a face voucherele mai atractive.

Aceste recomandări vor include protecția împotriva insolvenței, opțiunile de transferabilitate și garanția că dacă nu vor folosi voucherele, clieții vor putea să ceară o returnare completă la maxim 12 luni după data la care voucherele au fost emise.

Comisia mai spune că protecția companiilor aeriene împotriva falimentului ar trebui organizată la nivel național.

  • Vacanţele se vor relua în iulie, turismul se va redresa până în 2022 (şeful TUI)

Turismul va reveni cel mai târziu în 2022 la nivelul înregistrat înaintea izbucnirii pandemiei de coronavirus (COVID-19), iar vacanţele europene se vor relua în iulie, a afirmat Fritz Joussen, directorul general al grupului TUI, transmite Reuters.

„Cred că în 2022, cel mai târziu, vom vederea o redresare completă a turismului”, a dat asigurări şeful TUI, cel mai mare turoperator european.

Grupul anglo-german TUI, cel mai mare operator din domeniul turismului, a anunțat că va relua treptat operațiunile, însă ar putea tăia până la 8.000 de locuri de muncă la nivel global pentru a reduce costurile.

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Anterior, TUI anunţase că a fost nevoit să scadă costurile, pentru a face faţă efectelor epidemiei, iar Joussen a declarat că în viitor firma va fi flexibilă în privinţa deţinerii de active.

TUI va continua să aibă propria sa afacere în domeniul aerian, dar configuraţia ar putea fi diferită în viitor, compania analizând dacă ar trebui să deţină sau să ia în leasing aeronave, în plus faţă de câte companii aeriene operează acum, a explicat şeful TUI..

„Vânzarea tuturor companiilor aeriene cred că probabil nu ar fi realistă. În urmă cu trei ani aveam şase companii aeriene, acum avem trei. Este bine să avem trei? Acestea sunt întrebările pe care trebuie să de dezbatem”, a afirmat Fritz Joussen.

Conform unui document consultat de AFP, Comisia Europeană se pregăteşte să prezinte miercuri recomandările destinate să salveze sezonul turistic estival, prin stimularea statelor membre să redeschidă progresiv frontierele interioare pe care le-au închis.

Conform acestui document, Executivul comunitar insistă asupra necesităţii ca redeschiderea să se facă în mod „concertat”, „cât mai armonios posibil” şi „non-discriminatoriu”.

DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Codruța Filip și Valentin Sanfira au divorțat! Cântăreața a confirmat despărțirea
Fanatik.ro
Cine sunt românii pe care i-a lăudat Mirabela Grădinaru la Washington. Partenera președintelui Nicușor Dan, întâlnire cu Melania Trump
Capital.ro
Bancnotele care trebuie predate imediat. Românii care folosesc numerar nu au drept să facă plăți cu ele
Playtech.ro
Cum devin proprietar dacă am doar o chitanţă de mână. Când e valabil acest act
Adevarul
Noua găselniţă a turiștilor români în Grecia îi pune în dificultate pe proprietarii de taverne. Unde mănâncă în vacanţe
wowbiz.ro
Imaginile care fac înconjurul internetului. Cum au fost filmați Valentin Sanfira și Codruța Filip înainte de anunțul divorțului. Cu ochii în lacrimi, vizibil afectați: nimic nu prevestea separarea
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Stare de urgență în Republica Moldova! Decizia vine în urma atacurilor militare lansate de Rusia
iamsport.ro
”Valentin Ceaușescu mi-a spus”. Cum a fost exclus de la națională legendarul fotbalist român
MediaFlux
Buna Vestire 2026, mare sărbătoare în Postul Paștelui în 25 martie! Cum faci să ai noroc tot anul în ziua în care nu ai voie să te cerți
stirilekanald.ro
(P) Rolul farmacistului în consilierea pacientului cu probleme ale părului
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj