Bătaie între clanurile din Prahova. Nouă persoane au fost reţinute

Membrii a două clanuri s-au luat la bătaie în Ploiești. Spiritele s-au calmat numai după sosirea în zonă a polițiștilor, jandarmilor și luptătorilor din trupele speciale. Nouă persoane au fost reţinute. 
Romania TV
13 mai 2020, 05:37
Bătaie între clanurile din Prahova. Nouă persoane au fost reţinute

Reprezentantul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Prahova, Oana Bunghez, a informat, miercuri, că, într-o primă fază, au fost duse la audieri şase persoane, iar alte două au ajuns la spital pentru îngrijiri medicale, nerămânând internate. Ulterior, a mai fost identificată o persoană care ar fi participat la conflict, toate cele nouă fiind reţinute.

Mai multe echipaje de poliţie, jandarmi, precum şi luptători SAS au intervenit, marţi seară, pe Strada Căpşunelor din Ploieşti pentru a aplana un conflict care a izbucnit între membrii a două familii de romi care se agresau reciproc, atât verbal, cât şi fizic.

Din verificări a rezultat că scandalul ar fi pornit de la un schimb de expresii jignitoare, pe fondul consumului de alcool, iar cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, violare de domiciliu şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Citeşte şi Scandal cu săbii în Dâmboviţa. Patru bărbaţi au fost reţinuţi

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
Colegul lui Joao Paulo de la CM 2026, transfer în SuperLiga! E în tribune la UTA – Rapid, iar conducerea a făcut marele anunț!
Capital.ro
Guvernul a adoptat noi măsuri de siguranță pentru piața de energie electrică. Transelectrica poate limita consumul între orele 19:00 și 23:00 dacă apar deficite în sistem
Playtech.ro
Ai garaj, anexă sau terasă nedeclarată? Amenzile și taxele care îi sperie pe proprietari în 2026
Adevarul
„Mi-a aruncat numărul în prăpastie”. Pățania unui turist român în Thassos: a parcat într-o zonă unde era interzis, iar un localnic i-a smuls plăcuța de înmatriculare
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Dan Șucu își vinde fotbalistul în Bundesliga pentru 1.000.000 de euro
MediaFlux
Putin se pregătește sa atace o țară din NATO. Informații dezvăluite de serviciile secrete americane
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România