Federaţia Română de Tenis interzice scuipatul pe teren şi la antrenamente

Federaţia Română de Tenis a publicat, miercuri, după conferinţa de presă a ministrului TS, Ionuţ Stroe, condiţiile speciale de antrenamente, care se vor putea relua după 15 mai în sporturi individuale, incusiv tenis de câmp. Între măsurile impuse în cadrul pregătirii este şi interzicerea scuipatului pe teren, conform documentului întocmit de MTS.
Romania TV
13 mai 2020, 11:04
Federaţia Română de Tenis interzice scuipatul pe teren şi la antrenamente

Tenisul de câmp este printre sporturile individuale din România care, începând cu data de 15 mai, îşi pot relua activitatea, dar în condiţii speciale, potrivit unui anunţ făcut miercuri de ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe.

Astfel, potrivit documentului ”Condiţii pentru reluarea antrenamentelor în cazul sporturilor individuale care se pot practica în aer liber”, publicat pe site-ul oficial al Ministerului Tineretului şi Sportului, măsurile descrise mai jos descriu cadrul în care sporturile individuale în aer liber pot fi practicate de către sportivi.

”Acest cadru este valabil exclusiv pentru activităţile sportive care se pot practica individual, în grupuri nu mai mari de trei persoane şi în aer liber”, se arată în informarea FR Tenis.

Redăm mai jos condiţiile impuse de MTS, dar adaptate la tenis de câmp, conform FRT.

”În cazul în care disciplinele sportive sunt practicate în aer liber, dar în interiorul unor baze sportive, administratorii acestor baze trebuie să ia măsuri pentru ca următoarele condiţii să fie îndeplinite:

MĂSURI SPECIFICE TENIS, LA SIMPLU

1. Pe un teren de tenis este permis accesul a cel mult trei participanţi (2 jucători, 1 antrenor/medic etc.)

2. Nu este permis accesul pe teren al copiilor de mingi.

3. Schimbarea terenurilor nu este permisă.

4. În măsura în care este posibil, jucătorii îşi vor marca propriile mingi şi le vor folosi doar pe acestea la serviciu. La sfârşitul meciului, strângerea mingilor se va efectua doar cu ajutorul tuburilor special concepute sau cu ajutorul altor echipamente care nu implică un contact direct cu pielea jucătorilor.

MĂSURI GENERALE

a) Bazele să fie împrejmuite;

b) Fiecare punct de acces să fie păzit;

c) Să se facă triajul epidemiologic al participanţilor la activitatea sportivă şi măsurarea temperaturii corporale la intrarea în baza sportivă;

d) La accesul în bază, sportivii vor fi trecuţi pe un tabel nominal, pentru a facilita ancheta epidemiologică, în cazul descoperirii unui caz de infectare cu SARS-Cov 2;

e) Accesul să fie permis numai în funcţie de capacitatea bazei, pentru a evita aglomeraţia, pe bază de programări prealabile, calculate în aşa fel încât să se permită suficient timp între utilizatori pentru dezinfectarea spaţiului;

f) Accesul spectatorilor în bazele sportive nu este permis. Prin excepţie, minorii pot avea ca însoţitor o singură persoană adultă;

g) Nu va fi permis accesul public la spaţiile care prezintă risc epidemiologic semnificativ (duşuri, saună, vestiar, sală de fitness, sală de masaj, sală de mese (etc.)

h) Este permisă funcţionarea automatelor de distribuire a alimentelor, a băuturilor răcoritoare şi a cafelei, iar conducerea bazei sportive are obligaţia de a asigura dezinfectarea acestora în mod regulat;

i) Fiecare bază va avea asigurată cel puţin o cameră suplimentară (spaţiu de izolare), care să nu comunice cu celelalte spaţii definite, pentru cazul în care o persoană prezintă în timpul antrenamentului/al lucrului simptomatologie COVID-19. Utilitatea acesteia este aceea de a izola aceste persoane care prezintă simptome până la un consult de specialitate /evacuare.

j) Dacă o bază sportivă nu poate îndeplini cumulativ condiţiile de mai sus, aceasta va rămâne închisă.

MĂSURI CARE PRECED ANTRENAMENTUL

1. Orice antrenament trebuie să fie precedat de o procedură de auto-evaluare. Simptomele comune ale îmbolnăvirii de COVID-19 sunt: tuse, febră, dificultate în respiraţie (creşterea frecvenţei respiratorii), cu debut brusc. Alte simptome care pot apărea sunt: nas înfundat, secreţii nazale fluide, dureri în gât, dureri de cap, dureri musculare, diaree, stare de oboseală. Persoanele care prezintă unul sau mai multe dintre aceste simptome sau l-au prezentat în ultimele două săptămâni trebuie să urmeze procedurile descrise de autorităţile sanitare şi să nu părăsească locuinţa pentru a se antrena;

2. Deplasarea către şi de la locul de desfăşurare a antrenamentului trebuie să se facă respectând toate măsurile de protecţie dispuse de autorităţi;

3. La locul de antrenament trebuie să fie pregătite măsuri pentru igienizarea şi/sau dezinfectarea mâinilor şi a echipamentului sportiv (de exemplu, gel hidroalcoolic dezinfectant).

CONDIŢII DE ANTRENAMENT GENERAL VALABILE

a) Se permite practicarea activităţilor sportive doar pe terenuri în aer liber. Desfăşurarea activităţilor în săli, baloane presostatice sau alte structuri închise este interzisă.

b) Pe tot parcursul antrenamentului, trebuie să fie păstrată o distanţă de siguranţă faţă de celelalte persoane care ar putea să fie prezente. Această distanţă este de cel puţin 2 metri în perioadele de repaus şi de cel puţin 6 metri în perioadele de activitate fizică intensă, pentru a ţine cont de faptul că particulele de transpiraţie ori salivă se pot transmite pe distanţe mult mai mari în acest context.

c) Este interzis scuipatul în spaţiul de antrenament.

d) Este permisă, cu condiţia respectării tuturor măsurilor de distanţare socială şi igienă personală, pregătirea fizică generală în aer liber (stretching, elemente din şcoala alergării, exerciţii de echilibru şi orientare spaţială din gimnastică, exerciţii cu propria greutate, exerciţii de tehnică şi tactică individuală prin reprezentare mentală a adversarului sau a unei situaţii specifice de luptă/joc, execuţia tehnică/tactică de tip box cu umbra, aruncarea la coş/poartă fără minge etc.).

e) În cazul sportivilor de performanţă, care sunt asistaţi de antrenor şi alţi specialişti, distanţa de siguranţă trebuie păstrată inclusiv în timpul şedinţelor tehnice. În cazul în care medicul sportiv este de faţă, el trebuie să poate echipamentul de protecţie pe tot parcursul interacţiunii directe cu sportivul.

f) Echipamentul sportiv (de exemplu: bicicleta, racheta de tenis, arcul etc.) trebuie să fie folosit exclusiv de o singură persoană sau să fie dezinfectat complet înainte de a trece de la un sportiv la altul.

CONDIŢII DUPĂ ANTRENAMENT

1. Echipamentele sportive trebuie dezinfectate cu atenţie după fiecare folosire;

2. Îmbrăcămintea folosită în timpul antrenamentului trebuie pusă direct într-o sacoşă închisă ermetic, urmând ca după aceea să fie spălată la o temperatură de peste 80 grade Celsius;

3. Tratamentul de refacere (fizioterapie, kinetoterapie) trebuie făcut cu respectarea precauţiilor: este de preferat să fie făcut doar de persoanele care au absolută nevoie. În orice moment, în afara personalului medical esenţial, în zona de fizioterapie /kinetoterapie trebuie să fie prezentă o singură persoană. Personalul medical trebuie să fie dotat cu echipament de protecţie personal”.

Ministrul TS, Ionuţ Stroe, a declarat, miercuri, că din 15 mai va fi permisă reluarea antrenamentelor în sporturi individuale.

„Este încă devreme să vorbim despre reluarea competiţiilor. Deocamdată se vor desfăşura doar antrenamentele, pe care o estimăm cumva la o lună de zile. După aceea vom putea trece şi la reluarea competiţiilor. În privinţa spectatorilor, va trebui să ne mulţumim doar cu urmărirea competiţiilor sportive la televizor. (…) Dorim să redeschidem cât mai multe discipline sportive, dar o vom face gradual şi cu multă precuaţie. Totul este calculat, anticipat, nu la mica înţelegere sau după ureche. Am pregătit împreună cu MS cadrul în care se va face sport după 15 mai, el va fi analizat din 2 în 2 săptămâni. Din data de 15 mai se vor relua mai multe sporturi în aer liber şi individual. Aeronautica, alpinismul, atletismul, probele de alergare, automobilismul, kaiacul, canotajul, ciclismul, echitaţia, golful, kartingul, motociclismul, tenisul individual, tir cu arcul, bărci cu vele şi pregătirea fizică generală”.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Claudia Pătrășcanu, în genunchi în fața bisericii! Artista și-a strigat durerea, după ce nu ar fi fost lăsată să-și vadă fiul
Fanatik.ro
U Craiova, în pericol de suspendare! UEFA poate lua măsuri extreme după spectacolul pirotehnic de la meciul cu Getafe. Video
Capital.ro
Pensii indexate din 2027, scutiri de CASS și schimbări fiscale. Ce prevede programul de guvernare al lui Luca Niculescu
Playtech.ro
Cât ar putea crește pensiile în 2027. Tabel cu noile sume pentru pensii între 3.000 și 5.000 de lei
Adevarul
Orașul din România unde lucrau peste 19.000 de oameni. Din marile uzine au mai rămas ruine și un turn uriaș
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident grav la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”! Elevii au fost evacuați
iamsport.ro
Halucinant! Ce pensie infimă va primi fostul jucător de la Dinamo de la statul român: ”Am fost angajat și strungar, am fost și ofițer în MAI”
MediaFlux
NATO a luat decizia privind Rusia. Se pregătesc acțiuni de amploare
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT