Mihai Tudose, despre Planul de Restructurare şi Rezilienţă: „Sinucidere asistată şi anunţată”

Planul Naţional de Restructurare şi Rezilienţă are alocat un toal de 30,44 mld. euro (prețuri 2018), respectiv de 33, 009 mld. euro (prețuri curente) şi este structurat pe trei piloni și 12 domenii prioritare pentru dezvoltarea României.
George Russo
22 ian. 2021, 13:40
Mihai Tudose, despre Planul de Restructurare şi Rezilienţă:

Mihai Tudose, vicepreşedintele PSD, îl critică pe pagina sa de Facebook pe ministrul Cristian Ghinea, cel a cărui primă preocupare, după preluarea portofoliului, a fost să schimbe ”denumirea Ministerului Fondurilor Europene în Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene”, scrie Gândul.

”Ministrul Ghinea – fostul ministru ”0” Fonduri Europene în Guvernul Cioloș, așa cum presa îl numea în 2016 – a cărui primă măsură în decembrie 2020 a fost schimbarea denumirii Ministerului Fondurilor Europene în Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (de parcă acest minister face investiții și implementează proiecte, în loc să gestioneze fondurile europene! Ca să avem investiții și proiecte trebuie să existe o instituție care să gestioneze fondurile externe nerambursabile, ce să vezi?! Implementarea proiectelor este atributul beneficiarilor: companii, instituții publice centrale și locale, societate civilă etc. – NU Ministerul) în ședința de guvern din 20 ianuarie 2021 a făcut și ne-a adus ”lumina” în procesul de ratare a oportunităților Mecanismului European de Redresare și Reziliență – sursa europeană a PNRR.

Dar, ca să facă lucrurile simple complicate vor crea 10 grupuri de lucru! Și deasupra acestor grupuri de lucru vor fi implicate Administrația Prezidențială, vice-premierul coordonator, Secretariatul General al Guvernului, Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului și ministerele de linie în domeniul cărora sunt prevăzute activități și proiecte în PNRR.

Transport
Mediu, Schimbări climatice, Energie, Eficiență Energetică
Dezvoltarea Localităților Urbane
Agricultură și Dezvoltare Rurală
Sănătate
Educație
Mediu de Afaceri, Antreprenoriat
Cercetare, Inovare, Digitalizare
Îmbunătățirea fondului construit
Reziliență, Situații de criză

Mihai Tudose anticipează că eşecul PNNR va fi pus de guvernul Cîţu tot „în cârca” PSD

Și vor fi finanțate numai proiectele mature, gata de implementare. Cum spunea domnia sa: „Tot ce trebuie să facem este să ne propunem niște reforme, niște ținte pe care le raportăm de două ori pe an la Comisie și luăm banii pe ele.” Deci finanțăm proiectele pe care le avem gata de implementare, fixăm niște reforme acolo, și niște ținte ceva și gata PNRR! Simplu, ca bună ziua și apa caldă!

De ce atât de multe instituții implicate? Dl Ministru Ghinea ne luminează: pentru o abordare unitară și coordonare interinstituțională în elaborarea și negocierea informală cu Comisia Europeană. În plus, pentru că lucrurile nu se opresc aici, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene va organiza consultări cu reprezentanții sectorului privat, ai societății civile, cu sindicatele precum și cu ceilalți parteneri de dialog social. Și, toate acestea pană la sfârșitul lunii februarie 2021, când PNRR ar trebui să fie gata. Dacă nu sunt gata sau sunt proaste este clar că… e vina PSD!!!”, scrie Mihai Tudose.

Citeşte şi: Florin Cîţu a mai dat afară doi oameni numiţi de Ludovic Orban în guvern. Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial

 

DailyBusiness
Tanczos Barna respinge ideea suspendării președintelui Nicușor Dan: „Un foc de paie, nu se va întâmpla”
Spynews
Tavanul unui hotel din Sibiu s-a prăbușit peste oamenii din piscina interioară. Planul roșu a fost activat de urgență
Fanatik.ro
Jucătorul uriaș de la națională care juca remi la ora 2 noaptea: „Nu vreau să distrug eu statui”
Capital.ro
S-a dat lege nouă la bloc. Datornicii cu restanțe la întreținere, direct vizați. Asociația de proprietari le va lua banii rapid
Playtech.ro
Când ai voie să speli haine după Crăciun, potrivit tradiției. Ce spun preoții
Adevarul
Presa maghiară critică autostrada A7: „Proiectul ridică în continuare semne de întrebare”
wowbiz.ro
Boala cu care a fost diagnosticat Ion Drăgan. Artistul ar fi trecut prin mai multe operații dificile
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Cum influențează perioadele necontributive vechimea în muncă la pensie
iamsport.ro
Echipa din Liga 1 care ”merita să câștige titlul”, dar nu a reușit pentru că ”nu a uns niște uși când a trebuit”
MediaFlux
Tradiți și obiceiuri de Sfântul Ștefan. Cui îi spunem la mulți ani pe 27 decembrie și ce este interzis în a treia zi de Crăciun
stirilekanald.ro
Crimă șocantă de Crăciun! Un bărbat de 36 de ani, ucis într-un scandal cu peste 20 de persoane. Victima a fost lovită în zona capului de 4 persoane, inclusiv un minor de 14 ani, pe care nu îi cunoștea
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend