Patru bărbaţi care au ascuns sub camioane zece pakistanezi, cercetaţi pentru trafic de migranţi

Patru bărbaţi sunt cercetaţi penal pentru trafic de migranţi după ce, în noaptea de luni spre marţi, au ascuns zece pakistanezi sub remorcile a două camioane, construind pentru aceştia locaşuri speciale.
Romania TV
06 nov. 2012, 12:18
Patru bărbaţi care au ascuns sub camioane zece pakistanezi, cercetaţi pentru trafic de migranţi

Cele două camioane au fost verificate la ieşirea din ţară prin Vama Nădlac, fiind conduse de doi şoferi din Timiş, însoţiţi de alţi doi şoferi de rezervă.

În urma verificării remorcilor, poliţiştii de frontieră au observat că a fost modificată construcţia acestora, descoperind locaşuri speciale.

Acestea au fost deschise, iar înăuntru se aflau zece bărbaţi. „Cei în cauză au fost duşi la sediul sectorului, iar în urma cercetărilor s-a stabilit că sunt cetăţeni pakistanezi cu vârste cuprinse între 15 şi 39 de ani, care încercau sa iasă ilegal din ţară”, a declarat purtătorul de cuvând al Poliţiei de Frontieră Arad, Daniel Iancu.

Pakistanezii intenţionau să-şi găseasă de lucru în Spaţiul Schengen, însă nu li s-a permis să mai iasă din ţară, fiind cercetaţi penal pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.

Cei patru şoferi timişeni sunt cercetaţi în libertate pentru trafic de migranţi.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Florinel de la Chefi la cuțite, scandal în avion cu o stewardesă! A primit interdicție
Fanatik.ro
De ce a schimbat, de fapt, Dinamo sigla! Nicolescu: “UEFA ne-o cere!” Care e statutul juridic al vechii sigle
Capital.ro
Regulă pentru românii care stau la bloc. Obligație pentru cei care au balcon. Se obține autorizație în 30 de zile
Playtech.ro
Harta sărăciei din România. Zonele în care oamenii trăiesc cel mai greu, potrivit datelor oficiale
Adevarul
Soldați ruși schilodiți în războiul din Ucraina au fost puși să defileze la o paradă de Ziua Victoriei
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un nou-născut care s-a stins în Maternitatea Polizu ar fi fost lăsat să putrezească în incubator! Părinții, sfâșiați de durere, cer să li se facă dreptate
iamsport.ro
Totul pentru transferul la FCSB! A început să plângă în fața patronului: ”Vreau și eu!”
MediaFlux
Avertisment privind hantavirus! Nu este un nou COVID-19
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi