Anchetă epidemiologică extinsă la Şcoala 28 din Capitală. Alte 11 probe, prelevate de la angajaţi

Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti a decis extinderea anchetei epidemiologice la Şcoala Gimnazială 28 din Bucureşti, acolo unde un angajat a fost confirmat cu noua tulpină de coronavirus din Marea Britanie. Astfel, au fost prelevate probe de la 11 persoane. În cazul celui de-a doilea pacient infectat cu noua tulpină, ancheta epidemiologică nu a fost finalizată.
Alina Andrei
24 ian. 2021, 14:04
Anchetă epidemiologică extinsă la Şcoala 28 din Capitală. Alte 11 probe, prelevate de la angajaţi
Anchetă epidemiologică extinsă la Şcoala 28 din Capitală. Alte 11 probe, prelevate de la angajaţi

Autorităţile de la Bucureşti au decis să extindă ancheta epidemiologică la Şcoala 28 din Capitală, unde un angajat a fost depistat pozitiv cu noua tulpină de coronavirus din Marea Britanie.

”Având în vedere contagiozitatea ridicată a noii tulpini, în cazul şcolii, DSP MB a decis extinderea anchetei epidemiologice şi au mai recoltat încă 11 probe la care se aşteaptă rezultatul”, a transmis, duminică, Ministerul Sănătăţii.

Pacientul depistat pozitiv cu noua tulpină de coronavirus din Marea Britanie lucrează la Şcoala 28 din Bucureşti. Bărbatul nu este cadru didactic, ci paznic al unităţii şcolare.

Ministerul Sănătăţii a transmis, sâmbătă seară, că nouă dintre cei zece contacţi ai acestuia au ieşit pozitiv cu coronavirus la testul RT-PCR.

”Centrul Național pentru Controlul și Supravegherea Bolilor Transmisibile (CNSCBT) a transmis Ministerului Sănătății rezultatele anchetei epidemiologice în cazul unuia dintre pacienții depistați cu noua tulpină SARS-CoV-2:

Pacientul lucrează la o școală din București.

În cadrul unității de învățământ au fost confirmate cu infecția SARS-CoV-2 un număr de 4 persoane (1 caz confirmat pe data de 14.01.2021 și 3 cazuri în data de 18.01.2021).

În 22.01.2021 au fost testate la INBI „Matei Balș” 10 persoane (cele 4 confirmate și 6 contacți direcți ai acestora). Dintre cele 10 persoane testate, un număr de 9 au fost pozitive la testul RT-PCR.

Confirmarea se va face prin secvențiere în următoarele zile. Persoanele depistate pozitiv sunt fără istoric de călătorie în străinătate.

Măsuri luate de către Direcția de Sănătate Publică București: Școala a fost închisă, iar în data de 25.01.2021 se va realiza dezinfecție generală, inclusiv nebulizare.

Au fost luate măsurile de izolare/carantinare pentru cazuri / contacții cazurilor”, a anunţat Ministerul Sănătăţii.

„Având în vedere contagiozitatea ridicată a noii tulpini, îndemnul nostru este pentru prudență. Numărul cazurilor este în creștere în foarte multe țări europene și riscul unui nou val al pandemiei este mare și pentru țara noastră. Orice măsuri de relaxare, inclusiv redeschiderea școlilor, pot fi puse în pericol de câteva focare precum cel din școala bucureșteană”, a declarat Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății.

 

Ministrul Educaţiei, prima reacţie după focarul de la Şcoala 28. Ce se întâmplă cu redeschiderea şcolilor

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat, duminică, la România TV, că „interesul major pentru deschiderea școlilor se păstrează, sub rezerva unei analize care se va face pe 2 februarie”, chiar şi după ce a fost descoperit un focar cu noua tulpină de coronavirus din Marea Britanie la mai mulţi angajaţi al Şcolii gimnaziale nr. 2 din Bucureşti.

Sorin Cîmpeanu a completat că în cazul în care se confirmă tulpina de coronavirus din Marea Britanie la mai mulţi angajaţi ai şcolii „specialiștii din DSP și INSP vor lua decizia corectă”.

Minstrul Educaţiei a reafirmat că revenirea elevilor la şcolaă în scenariul hibrid este exclusă. „A fost ineficient din perspectivă educațională. Îngrijorarea părinților este normală”, a mai spus Sorin Cîmpeanu.

 

DailyBusiness
Ministerul Energiei convoacă un comandament de urgență. Sistemul Energetic Național, monitorizat în plin val de caniculă
Spynews
Este oficial! Când începe Insula Iubirii - Reuniuni la Antena 1
Fanatik.ro
Ruptură totală! Atanas Trică, mesaj fără precedent pentru fanii Universității Craiova: „Oamenii de acolo nu mai merită să le port vreo iubire!”
Capital.ro
Prețuri carburanți marți, 30 iunie. Cât costă benzina și motorina în România. Lista celor mai mici tarife
Playtech.ro
Ce s-ar întâmpla dacă ROMATSA și-ar suspenda activitatea. CSAT vorbește despre riscuri pentru întreaga țară, cum ar putea fi influențate zborurile și transporturile
Adevarul
Țara care dă bani proprietarilor de mașini diesel în loc să le interzică. Combustibilul care înlocuiește motorina clasică
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Peste 1.300 de decese au avut loc în Europa, din cauza caniculei, dintre care 1.000 în Franța. Avertismentul făcut de OMS
iamsport.ro
Gigi Becali a ordonat transferul la FCSB, dar atacantul a picat vizita medicală!
MediaFlux
Zodia care va fi lovită de noroc în ultima zi din lună! Pe 30 iunie astrele vor fi de partea acestui nativ
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?