Tânăra accidentată de diplomatul rus rămâne internată la terapie intensivă

Tânăra accidentată pe trecerea de pietoni de o maşină condusă de un diplomat rus rămâne internată la Secţia de terapie intensivă a Spitalului Bagdasar-Arseni din Bucureşti, starea ei fiind uşor ameliorată, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al unităţii, dr. Florian Bica.
Romania TV
07 nov. 2012, 07:39
Tânăra accidentată de diplomatul rus rămâne internată la terapie intensivă

Oficialul spitalului a precizat că fata a fost operată la unul din umeri, iar starea sa post-operatorie este bună.

Tânăra, în vârstă de 19 ani, a fost lovită în 21 octombrie de o maşină a Ambasadei Federaţiei Ruse, accidentul având loc pe o trecere de pietoni aflată la intersecţia străzilor Camil Ressu şi Ilioara. În urma accidentului, tânăra a suferit, între altele, un traumatism cranian sever, fiind internată la Spitalul Bagdasar-Arseni din Capitală.

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a solicitat autorităţilor Federaţiei Ruse retragerea imunităţii de jurisdicţie a diplomatului implicat în accidentul din 21 octombrie.

Ambasadorul Rusiei la Bucureşti, Oleg Sergheevici Malghinov, a declarat că, în conformitate cu prevederile Convenţiei de la Viena, este considerată imposibilă ridicarea imunităţii diplomatului implicat în accident şi a precizat că acestuia i s-a oprit mandatul şi a părăsit miercuri România.

Malghinov a precizat că ambasada încă o dată îşi exprimă „regretul profund în legătură cu consecinţele grave” ale accidentului care a avut loc duminică 21 octombrie, în urma căruia o tânără a fost accidentată. „Exprimăm sincera compasiune faţă de rude şi cei apropiaţi, pentru noi esenţială este sănătatea domnişoarei, ambasada se află într-un contact permanent cu autorităţile spitalului”, a precizat Oleg Malghinov.

Consulul rus în România Andrei Lancikov a declarat pentru Ria Novosti că diplomatul rus care a lovit o tânără pe trecerea de pietoni mergea regulamentar şi „era treaz”.

„Prim-secretarul ambasadei, Aleksandr Evsiukov, pe 21 octombrie, mergea în automobil cu soţia şi copilul şi a lovit pe trecerea de pietoni o cetăţeancă româncă. În prezent, ea se află la reanimare în stare critică”, a declarat pentru Ria Novosti Andrei Lancikov, adăugând că Ambasada Rusiei la Bucureşti şi-a exprimat regretul în legătură cu această întâmplare.

Lancikov a anunţat că diplomatul „conducea cu viteza regulamentară” şi „era treaz”. Cu toate că „el (Evsiukov) a refuzat testarea alcoolemiei (…), la ambasadă s-a confirmat că era treaz”, a subliniat consulul rus.

Potrivit acestuia, „fata a traversat drumul în fugă” şi Evsiukov „pur şi simplu nu a văzut-o”. Deşi a admis că au fost încălcate unele reguli de circulaţie, el a precizat că „deocamdată este prematur să se vorbească despre gradul de vinovăţie”.

„Conform Convenţiei de la Viena, diplomaţii au imunitate diplomatică şi sunt exceptaţi de la jurisdicţia penală şi administrativă în ţara de acreditare”, a mai spus Lancikov, precizând totodată că ambasada va clarifica circumstanţele accidentului.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Soția lui Duckadam a răbufnit din cauza indemnizațiilor de merit pentru Steaua 86: „Este inadmisibil! Helmut a fost lăsat de izbeliște de Armată!”
Capital.ro
Salariile din resurse umane: cât câștigă un recrutor, un analist HR și un manager
Playtech.ro
Apartamentul este pe numele soțului, dar tu ai plătit ratele. Ce drepturi ai asupra locuinței în caz de divorț
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Covasna a fost atacată de urs în timp ce își ducea copilul la școală
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT