Mărturiile unui supravieţuitor al accidentului aviatic din Pakistan: Am văzut un pic de lumină, m-am îndreptat spre ea VIDEO

Muhammad Zubair este unul dintre cei doi supraviețuitori ai accidentului aviatic din Pakistan, unde 97 de persoane și-au pierdut viața. Aeronava  Pakistan International Airlines (PIA), un Airbus A320, s-a prăbuşit asupra unui cartier rezidenţial din oraşul Karachi.
Romania TV
23 mai 2020, 12:18

Aparatul care venea de la Lahore transporta 99 de persoane, 91 de pasageri și 8 membri ai echipajului, potrivit PIA. Unul dintre cei doi supravieţuitori care au scăpat ca prin minune este Zafar Masud, preşedintele Bank of Punjab, una dintre cele mai mari bănci din Pakistan, a precizat preşedintele PIA, Arshad Malik.

Citește și: Un nou bilanţ în urma accidentului aviatic din Pakistan. 97 de persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte două au supravieţuit

Până în prezent, cauza prăbuşirii nu este încă cunoscută. Unul dintre piloţi a raportat o defecțiune tehnică după o încercare eșuată de aterizare, potrivit presei locale, iar apoi a lansat un apel de ajutor în timp ce avionul era în cădere.

Muhammad Zubair, unul dintre cei doi supravieţuitori, care a suferiti doar câteva răni uşoare, a povestit că avionul a încercat o aterzizare, iar la 10-15 minute după s-a prăbuşit.

"Nimeni nu era conştient de faptul că avionul urma să se prăbuşească. Avionul zbura uşor", a explicat pasagerul. Acesta şi-a pierdut conştienţa după impact, iar imediat ce şi-a revenit spune că a văzut doar foc în jur.

"Auzeam ţipete din toate direcţiile. Adulţi şi copii. Tot ce puteam să văd în jur era foc. N-am văzut pe nimeni, doar auzeam lumea urlând", povesteşte Muhammad Zubair.

Muhammad susține că a imediat ce și-a revenit a văzut puțină lumină și s-a îndreptat spre această. Pasagerul a sărit aproximativ trei metri pentru a ajunge la sol.

"Mi-am deschis centura de siguranță și am văzut un pic de lumină. M-am îndreptat spre lumină. A trebuit să sar aproximativ 3 metri pentru a ajunge jos în siguranţă", a adăugat el.

Aparatul care venea de la Lahore transporta 99 de persoane, 91 de pasageri și 8 membri ai echipajului, potrivit PIA. Unul dintre cei doi supravieţuitori care au scăpat ca prin minune este Zafar Masud, preşedintele Bank of Punjab, una dintre cele mai mari bănci din Pakistan, a precizat preşedintele PIA, Arshad Malik.

Citește și: Un nou bilanţ în urma accidentului aviatic din Pakistan. 97 de persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte două au supravieţuit

Până în prezent, cauza prăbuşirii nu este încă cunoscută. Unul dintre piloţi a raportat o defecțiune tehnică după o încercare eșuată de aterizare, potrivit presei locale, iar apoi a lansat un apel de ajutor în timp ce avionul era în cădere.

Muhammad Zubair, unul dintre cei doi supravieţuitori, care a suferiti doar câteva răni uşoare, a povestit că avionul a încercat o aterzizare, iar la 10-15 minute după s-a prăbuşit.

„Nimeni nu era conştient de faptul că avionul urma să se prăbuşească. Avionul zbura uşor”, a explicat pasagerul. Acesta şi-a pierdut conştienţa după impact, iar imediat ce şi-a revenit spune că a văzut doar foc în jur.

„Auzeam ţipete din toate direcţiile. Adulţi şi copii. Tot ce puteam să văd în jur era foc. N-am văzut pe nimeni, doar auzeam lumea urlând”, povesteşte Muhammad Zubair.

Muhammad susține că a imediat ce și-a revenit a văzut puțină lumină și s-a îndreptat spre această. Pasagerul a sărit aproximativ trei metri pentru a ajunge la sol.

„Mi-am deschis centura de siguranță și am văzut un pic de lumină. M-am îndreptat spre lumină. A trebuit să sar aproximativ 3 metri pentru a ajunge jos în siguranţă”, a adăugat el.

DailyBusiness
Petrișor Peiu: Criza politică va continua până în 2028 sau până la alegeri anticipate. „Majoritățile nu mai pot fi construite în culise”
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
Noul „killer“ al Universității Craiova e deja în curtea clubului! A marcat de 18 ori în ultimul sezon
Capital.ro
Undă verde pentru tranzacția anului. Pavăl Holding poate prelua Carrefour România
Playtech.ro
Cât costă porumbul românesc la început de sezon. Comercianții spun că prețurile vor scădea în următoarele săptămâni
Adevarul
„Pe Instagram mă simt ultimul om”. Dezbaterea virală care scoate la iveală un fenomen îngrijorător: statutul social cumpărat pe datorie
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod portocaliu și galben de vijelii și furtuni cu grindină! Județele vizate de avertizarea meteo imediată
iamsport.ro
A numit ”singura echipă care îi poate pune probleme Spaniei” la CM 2026: ”Ascultați ce vă spun!”
MediaFlux
PAPARAZZI Mirel Rădoi a lăsat fotbalul pentru un meci de padel cu fiul său și doi jucători de la Universitatea Craiova! După partidă, discuțiile au continuat acasă la antrenor FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?