Dolarul se depreciază după realegerea lui Obama ca preşedinte al Statelor Unite

Dolarul s-a depreciat miercuri, ca urmare a speculaţiilor că realegerea democratului Barack Obama în postul de preşedinte al Statelor Unite va continua politicile monetare de stimulare a economiei, care tind să slăbească moneda americană, potrivit Bloomberg.
Romania TV
07 nov. 2012, 08:58
Dolarul se depreciază după realegerea lui Obama ca preşedinte al Statelor Unite

Dolarul a trecut pe depreciere faţă de euro, după ce Obama l-a învins în alegeri pe republicanul Mitt Romney, potrivit estimărilor unor posturi americane de televiziune. Dolarul australian s-a apreciat pentru a treia zi consecutiv, în timp ce acţiunile din Asia au avansat. Cererea pentru euro a fost limitată, întrucât Grecia se îndreaptă către un vot în parlament asupra unui pachet de măsuri de austeritate necesare pentru pachetul de ajutor extern.

„Politica monetară va rămâne relaxată în mandatul lui Obama, astfel că dolarul va fi vândut. Vânzarea de dolari s-ar putea să nu dureze atât de mult, întrucât SUA se apropie de momentul activării automate a unui set de creşteri de taxe şi reduceri de cheltuieli”, a declarat Michiyoshi Kato, vicepreşedinte la Mizuho Corporate Bank.

Dolarul s-a depreciat cu 0,5%, la 1,2872 dolari pe euro în această dimineaţă la Londra, după ce s-a aflat anterior în urcare cu până la 0,2%.

Potrivit estimărilor, Obama a câştigat statele cheie Ohio, Iowa, New Hampshire, Wisconsin, Colorado, Virginia, dar şi Pennsylvania.

Romney a declarat, anterior, că nu este de acord cu măsurile Rezervei Federale de a stimula economia. Candidatul republican a afirmat că l-ar înlocui pe şeful Fed, Ben Bernanke, la încheierea mandatului acestuia, în ianuarie 2014.

DailyBusiness
Ministerul Energiei convoacă un comandament de urgență. Sistemul Energetic Național, monitorizat în plin val de caniculă
Spynews
Casa Alinei Pușcaș s-a inundat! Prezentatoarea a golit apa cu gălețile: ”Nu am mai trăit așa ceva”
Fanatik.ro
Ce a păţit marele Messi la controlul vamal din SUA! A izbucnit în hohote de râs când a văzut ce i-au găsit unui coleg din naţională
Capital.ro
Restricții privind accesul copiilor la rețelele sociale în întreaga UE. Anunțul este așteptat în septembrie
Playtech.ro
Câţi bani primeşte un medic de familie la sat? Multe localităţi din România nu au doctori
Adevarul
Atunci când iadul s-a pogorât pe Pământ. Unul dintre cele mai terifiante cazuri de posedare din istorie, rămas deocamdată un mister științific
wowbiz.ro
Răsturnare șoc în cazul morții lui Radu Mărginean. Ce s-a descoperit la necropsie. Raportul medico-legal a fost finalizat
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Andrei Singureanu, fost concurent la un show de talente, dispărut de o lună în Portugalia. Familia îl caută cu disperare
iamsport.ro
Dinamo încearcă să dea lovitura verii în SuperLiga! ”Câinii” negociază transferul fotbalistului de 2.000.000 de euro
MediaFlux
ANSVSA intră tare în benzinării. A plouat cu amenzi. Ce nereguli au găsit inspectorii
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?