Margherita de la Clejani, primul mesaj pe reţelele de socializare după accident. Ce a scris cântăreaţa la 5 dimineaţa

Margherita de la Clejani a postat o fotografie cu ea prin intermediul căruia a transmis un mesaj după accidentul în care a fost implicată sambata, 23 mai. 
Romania TV
24 mai 2020, 08:24
Margherita de la Clejani, primul mesaj pe reţelele de socializare după accident. Ce a scris cântăreaţa la 5 dimineaţa

Margherita a provocat un accident rutier în dimineața zilei de 23 mai pe o stradă din Capitală. La fața locului s-a deplasat imediat un echipaj de poliție, iar cântăreața a fost testată atât cu alcooltestul, cât și cu drugtestul. Comportamentul acesteia a trezit suspiciuni oamenilor legii, iar aceștia au condus-o la IML.

Citește și: Primele declaraţii ale Margheritei de la Clejani după accidentul provocat în Capitală: Nu am consumat alcool, droguri nu au ieşit

Conform poliției, în urma analizelor, s-a aflat că artista se afla sub influența stupefiantelor. Fiica Vioricăi şi a lui Ioniţă de la Clejani s-a ales cu permisul suspendat pe perioadă determinată. Margherita este dispusă să plătească 2.000 de lei pentru a ieşi cât mai repede expertiza medico legală aflată în lucru pentru a primi mai repede rezultatele, iar dacă va fi găsită vinovată, riscă până la cinci ani de închisoare.

Dacă fratele său, Fulgy, a decis să-și închidă conturile de pe rețelele de socializare pentru a nu primi întrebări legate de acest subiect, Margherita nu este la fel de preocupată de acest aspect. Cântăreața este activă pe rețelele de sociale și a publicat un mesaj în jurul orei 5 dimineața.

”Îmi fac prezența, tu faci diferența”, a scris Margherita de la Clejani pe pagina ei de Instagram, în dreptul unei fotografii cu ea.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Bianca Dan de la Insula iubirii urmează să se opereze. Ce se întâmplă cu fosta concurentă
Fanatik.ro
Cum s-a transformat dezastrul din Nations League în bucurie națională? Detaliile care îi arată drumul lui Hagi pentru România
Capital.ro
Boala care ucide în tăcere: peste 140.000 de români mor anual fără să știe că sunt în pericol
Playtech.ro
De ce cheltuim mai mulți bani atunci când plătim cu cardul. Explicația pentru senzația că „dispar” fără să ne dăm seama
Adevarul
Se vinde una dintre cele mai frumoase vile din București, fosta reședință a unui dirijor celebru: cât costă clădirea cu 29 de camere și capelă
wowbiz.ro
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză în râul Olt, s-a predat în Elveția. Vlad Bălțățeanu era căutat internațional
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Biserica Ortodoxă Română este îndoliată! S-a stins din viață preotul Nicu Moldoveanu. Când și unde va fi înmormântat
iamsport.ro
Legenda Stelei a dat verdictul după revenirea lui Reghecampf la FCSB: ”Am fost coleg cu el, nu poate”
MediaFlux
Răsturnare de situație după arestarea lui Călin Georgescu! S-a aflat acum!
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte