Veşti proaste pentru cei care au datorii. ANAF reia popririle suspendate în starea de alertă

Începând cu 14 iunie, ANAF reaia popririle bancare suspendate pe perioada stării de alertă. Tot atunci sistemul e-Popriri va deveni funcțional, informează avocat.net.
Filip Stan
27 mai 2020, 05:40
Veşti proaste pentru cei care au datorii. ANAF reia popririle suspendate în starea de alertă

Sursa citată susține că sistemul e-Popriri implică o accelerare a sistemului de popririlor bancare, și reținerea din conturi doar a sumelor pe care debitorii trebuie să le restituie.

„Astfel, ulterior termenului de 30 de zile de la încetarea stării de urgență, măsurile de executare silită prin poprire vor începe sau se vor continua conform dispozițiilor legale în vigoare, aplicându-se în mod corespunzător prevederile Ordinului Ministrului Finanțelor Publice 1.665/2020 (ordinul care reglementează sistemul e-Popriri – n. red.). Ținând cont de cele de mai sus, menționăm că implementarea sistemului informatic e-Popriri se va realiza după împlinirea termenului de 30 de zile de la încetarea stării de urgență”, a transmis Serviciul comunicare, relații publice și mass media din cadrul ANAF.

Practic, reprezentanții Fiscului au confirmat astfel o informație care apăruse recent într-un memorandum adoptat de Guvern.

„Pentru sprijinirea conformării la plata obligațiilor fiscale, în cursul anului 2019 au fost adoptate și implementate următoarele măsuri: (…) în vederea implementării sistemului electronic de poprire a conturilor bancare, s-a aprobat înființarea organului de executare silită pentru îndeplinirea unor acte de executare silită prin procese electronice masive și s-a reglementat stabilirea mijloacelor electronice de transmitere la distanță a actelor de executare și a procedurii de comunicare a acestora.

Implementarea va fi finalizată la împlinirea termenului de 30 de zile de la încetarea stării de urgență. De asemenea, au fost adoptate reglementările necesare astfel încât poprirea să fie ridicată la îndestularea sumei poprite, iar debitorului să-i fie eliberate conturile cât mai repede”, se arată în memorandumul prin care Guvernul a adoptat Programul Național de Reformă 2020.

Imediat după ce România a intrat în stare de urgență, Executivul a suspendat popririle bancare pentru datorii fiscale pe toată durata stării de urgență. Începând din 15 mai, pentru o durată de 30 de zile, România se află în stare de alertă, iar măsurile privind popririle se aplică în continuare. Având în vedere că starea de alertă va expira pe data de 13 iunie, sistemul e-Popriri va deveni funcțional din 14 iunie 2020, atunci când se vor relua popririle bancare.

Citeşte şi Cum te poate lăsa Fiscul fără bani. Reguli noi la ANAF

DailyBusiness
Tanczos Barna respinge ideea suspendării președintelui Nicușor Dan: „Un foc de paie, nu se va întâmpla”
Spynews
Tavanul unui hotel din Sibiu s-a prăbușit peste oamenii din piscina interioară. Planul roșu a fost activat de urgență
Fanatik.ro
Cu ce a ajuns să se ocupe Ana Maria Brânză la 4 ani de la retragerea din activitate. Marea campioană a și divorțat, iar acum deține o funcție importantă
Capital.ro
Culisele anulării alegerilor. De ce n-a ajuns Călin Georgescu președinte: România le face rușilor un mare serviciu
Playtech.ro
Când ai voie să speli haine după Crăciun, potrivit tradiției. Ce spun preoții
Adevarul
Gest disperat al unui cabanier: „Plătiți cât vă permiteți. E primul an în care nu am oaspeți de Crăciun”
wowbiz.ro
Boala cu care a fost diagnosticat Ion Drăgan. Artistul ar fi trecut prin mai multe operații dificile
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Dramaturgul Radu F. Alexandru s-a stins din viață în a doua zi de Crăciun
iamsport.ro
Ionuț Chirilă l-a desființat pe iubitul Corinei Caragea: ”Nu confunda fotbaliștii cu nefotbaliștii! A încercat cineva să mi-l impună la Dinamo”
MediaFlux
Cod portocaliu de viscol și ninsori în România. ANM a actualizat harta zonelor afectate până luni de vremea severă
stirilekanald.ro
Crimă șocantă de Crăciun! Un bărbat de 36 de ani, ucis într-un scandal cu peste 20 de persoane. Victima a fost lovită în zona capului de 4 persoane, inclusiv un minor de 14 ani, pe care nu îi cunoștea
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend