Ministrul Finanţelor: „Efectul pentru buget al măsurilor fiscale înseamnă aproape 1,5 la sută din PIB”

Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a declarat miercuri că efectul măsurilor fiscale pentru buget înseamnă, în doar două luni şi jumătate, aproape 1,5% din PIB, un efort enorm pentru a susţine mediul economic din România în această perioadă.
Romania TV
27 mai 2020, 15:36
Ministrul Finanţelor:

„Au fost trei categorii mari de măsuri fiscale pe care le-a luat acest Guvern. Au fost măsuri fiscale legislative, adoptate în perioada stării de urgenţă şi 30 de zile de la încetarea acesteia, am avut alte măsuri fiscale pentru perioada stării de urgenţă şi avem măsuri fiscale care rămân în aplicare după starea de urgenţă”, a spus Florin Cîţu.

Citește și: Florin Cîţu: Ambiguitatea criteriului Covid a fost eliminată din programul IMM Invest 

Ministrul Finanţelor a precizat că au fost măsuri reale care au ajutat foarte mult mediul de afaceri şi care reprezintă „o bulă de oxigen” pentru companii, echivalent a 1,5% din PIB”.

Printre măsurile adoptate se numără suspendarea executărilor silite, prorogări ale unor termene pentru declararea şi plata oblig1aţiilor către stat, extinderea rambursării TVA cu control ulterior sau bonificaţii pentru plătitorii de taxe. 

Citește și: 

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
A fost găsit cuplul din București, dat dispărut pe Transalpină. În ce stare sunt Mihaela și Horațiu
Fanatik.ro
Nadia Comăneci, fetiţa din Oneşti care a ajuns superstar mondial! 50 de ani de la prima notă de 10 din istoria gimnasticii la Jocurile Olimpice
Capital.ro
Pensie 2026. Beneficiile pe care pensionarii le pot primi de la stat. Mulți nu depun cererea
Playtech.ro
Top 5 țări în care pensionarii pot trăi mai ieftin în 2026. Unele sunt la câteva ore de România
Adevarul
Asul din mâneca dascălilor după ce CCR a respins creșterea cuantumului plății cu ora: „Corectarea măsurilor de austeritate nu mai poate fi amânată”
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Lucia și Constantin sunt cei doi soți care și-au pierdut viața în urma accidentului din Grecia, alături de bebelușul lor. Fiica de 8 ani este în stare critică
iamsport.ro
S-a dezlănțuit la adresa finalistei CM 2026: ”A trișat întotdeauna, o scursură de națională, cea mai oribilă din lume!”
MediaFlux
Sumă imensă pentru uciderea lui Donald Trump. A fost publicat și locul unde ar putea fi omorât
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România