Tinerii susţin implimentarea educaţiei sexuale în şcoli

În prezent, în cele mai multe ţări din Uniunea Europeană, educaţia sexuală este obligatorie în şcoli, deşi diferă la nivel de calitate şi conţinut. În sistemul educațional românesc, educația sexuală continuă să reprezinte un subiect tabu, dar și elementul central al mai multor dezbateri ideologice.
Ionela Marcu
28 mai 2020, 08:28
Tinerii susţin implimentarea educaţiei sexuale în şcoli

Consiliul Național al Elevilor (CNE), Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) și Consiliul Tineretului din România (CTR) își exprimă dezamăgirea față de modul în care factorii decizionali apreciază importanța educației sexuale în școli, blocând accesul elevilor la informații necesare dezvoltării lor personale. Ne exprimăm ferm dorința de a contribui la clădirea unui sistem educațional care să corespundă nevoilor și intereselor elevilor din România, motiv pentru care am fost și continuăm să fim susținătorii implementării educației sexuale în școli, o parte integrantă a disciplinei educație pentru sănătate, care ar trebui să fie accesibilă tuturor elevilor.

Citeşte şi: Biserica se opune obligativităţii educaţiei sexuale în şcoli: „Un atentat asupra inocenţei copiilor”

„Lipsa accesului la educație sexuală a fost promovată de organizații religioase, dar și de Biserica Ortodoxă Română, iar acum parlamentarii susțin blocarea educației sexuale în școli prin introducerea unui acord parental. Așa cum la toate celelalte discipline de studiu nu este necesar un acord parental pentru a legitima importanța informațiilor studiate, nu ar trebui să condiționăm accesul tinerilor la educație sexuală de un acord parental acordat subiectiv. Un sistem educațional performant are capacitatea de a stabili care sunt disciplinele ce trebuie studiate în vederea dobândirii competențelor cheie specifice profilului absolventului”, susţin reprezentanţii asociaţilor.

Educaţia sexuală a fost introdusă în şcoli pentru prima dată în 1955 în Suedia, care a fost urmată, în anii ’70-’80, de mai multe ţări din vestul Europei. În anii ’90 şi 2000 s-au alăturat şi ţări ca Franţa, Regatul Unit şi apoi Portugalia sau, mai aproape de noi, Ucraina şi Estonia.

În prezent, în cele mai multe ţări din Uniunea Europeană, educaţia sexuală este obligatorie în şcoli, deşi diferă la nivel de calitate şi conţinut. Printre țările cu o experiență vastă în predarea educației sexuale se numără ţările nordice, Franţa şi Germania. În sistemul educațional românesc, educația sexuală continuă să reprezinte un subiect tabu, dar și elementul central al mai multor dezbateri ideologice. În acest sens, suntem de părere că sănătatea elevilor trebuie să primeze, iar factorii decizionali trebuie să promoveze politici educaționale în raport cu realitatea țării noastre, țară care ocupă primul loc din Uniunea Europeană la numărul de mame adolescente. 

Conform datelor INS Tempo, în anul 2018, în România au devenit mame 727 de adolescente cu vârsta sub 15 ani și 18.753 cu vârsta între 15-19 ani. Dintre mamele adolescente sub 15 ani, 19 sunt la a doua naștere și una la a treia. Cât ține de mamele adolescente cu vârsta între 15-19 ani, 3.929 sunt la a doua, 731 la a treia, 72 la a patra, 8 la a cincea și una la a șasea. Totodată, 7,5% din totalul cazurilor de cancer de col uterin diagnosticate anual în Europa provin din România, incidență de 3 ori mai mare decât media la nivelul Uniunii Europene. România se află pe primul loc din țările Uniunii Europene în ceea privește mortalitatea prin cancer de col uterin (14.2 la 100.000 de femei). 

De ce educație sexuală în sistemul educațional din România?

Pentru că nu toți tinerii au acces la o informare corectă privind metodele contraceptive, dar și cele de prevenție pentru a stopa răspândirea unor boli cu transmitere sexuală. Conform studiului realizat de Salvați Copiii, 6 din 10 mame minore nu au avut acces niciodată la informații cu privire la sănătatea reproducerii sau educație sexuală, iar 12% dintre mamele minore au primit informații despre educația sexuală de la vecini/ prieteni/ rude sau de pe internet. În același timp, 40% dintre mamele minore apreciază că veniturile nu le ajung pentru strictul necesar, un procent semnificativ mai ridicat comparativ cu celelalte persoane din comunitate;

Pentru că în foarte multe familii din România, sănătatea reproducerii nu constituie un subiect de discuție liberă, iar mai mulți elevi nu au părinți care să le poată răspunde la informații privind educația sexuală care ar trebui să fie livrate de specialiști în domeniu;

Pentru că tinerii nu beneficiază de sprijin și consiliere, în contextul subfinanțării cabinetelor de planificare familială;

Pentru că, deși anumite informații privind educația sexuală pot fi vizualizate pe internet, nu toți elevii au acces la internet (aproximativ 900.000 de elevi nu au acces la resurse educaționale în format digital) și nu toate resursele disponibile sunt informații verificate.

Autoritățile trebuie să își concentreze eforturile către informarea corectă a tuturor tinerilor cu privire la sănătatea reproducerii, iar aceste informații trebuie să le fie livrate cu profesionalism încă din sistemul de învățământ preuniversitar, ca o metodă eficientă de prevenție a sarcinilor nedorite, dar și a receptării unor boli cu transmitere sexuală. Ne aflăm într-un moment de cumpănă al societății, care acutizează problemele deja existente din sistemul educațional și impune o schimbare de mentalități, astfel încât tinerii să aibă acces nemijlocit la educație sexuală de calitate, mai atrag atenţia tinerii.

DailyBusiness
https://www.dailybusiness.ro/stiri-externe/ryanair-bonusuri-pentru-angajatii-care-depisteaza-bagajele-de-mana-neconforme-25-euro-pentru-fiecare-troler-supradimensionat-508903/
Spynews
Motivul pentru care Claudia Pătrășcanu a dat-o iar în judecată pe Bianca Drăgușanu! Informații și declarații exclusive despre noul proces
Bzi.ro
Dana Săvuică a ajuns pe masa de operație! „Recuperarea implică edem, echimoze și sensibilitate!”
Fanatik.ro
Gigi Becali a anunţat suma maximă pentru transferul lui Louis Munteanu: “Am vorbit cu ‘Tati’ Varga! Până la urmă, tot la mine ajunge!” Ce artificiu a făcut patronul CFR-ului. Exclusiv
Capital.ro
Elena Udrea, din nou cea mai fericită. Se poate citi iubirea direct pe chipul ei. Totul e filmat (FOTO)
Playtech.ro
Impozitul pe locuințe va crește cu 70% din 2026. Premierul Ilie Bolojan, avertisment pentru primari
Adevarul
De ce avem farmacii la fiecare colț de stradă? România, pacientul anxios cu geanta plină de pastile
wowbiz.ro
Ea este refugiata ucraineancă ucisă cu sânge rece în SUA! Avea 23 de ani și fugise din calea războiului, dar a sfârșit înjunghiată la metrou: „Viața ei a fost curmată mult prea devreme”
Economica.net
Cod roşu în agricultură. Anunţ de la Comisia Europeană pentru România
Prosport.ro
FOTO. Asta e ultima fiță cu Bănel Nicoliță. S-a desfătat cu vin și cu o brunetă
kanald.ro
8 septembrie, zi liberă pentru părinți? Ce s-a decis pentru prima zi de școală a elevilor
Cancan.ro
Fostul ministru al Agriculturii, Petre Daea, divorţează la 76 de ani, după ce și-a bătut soția și a amenințat-o: 'Îți mut dinții, te rup în două!'
iamsport.ro
Aflat la un restaurant din Sibiu, David Popovici i-a șocat pe cei care se aflau în preajma lui. Cum s-a comportat
MediaFlux
După o zi de lucru, președintele Nicușor Dan a plecat din nou în vacanță. Cu familia, la vila de protocol de la Neptun
stirilekanald.ro
„S-a pus în mijlocul căii ferate și făcea cruce” Denisa a murit lovită de tren, în timp ce vorbea cu iubitul la telefon! Declarațiile șocante ale martorilor despre fata de 15 ani
MURĂTURI MACEDONENE