Rusia a trimis un al doilea grup de avioane de vânătoare în Siria

Ambasada Rusiei la Damasc a scris miercuri pe Twitter că armata siriană a primit avioanele ruseşti MiG.
Romania TV
04 iun. 2020, 14:32
Rusia a trimis un al doilea grup de avioane de vânătoare în Siria

Rusia a trimis un grup de avioane de vânătoare MiG-29 în Siria, a anunţat ambasada rusă la Damasc, piloţii militari sirieni folosind deja avioanele pentru a realiza misiuni în spaţiul aerian al Siriei, transmite Reuters.

Săptămâna trecută, preşedintele rus Vladimir Putin le-a ordonat ministerelor apărării şi de externe să poarte discuţii cu autorităţile siriene pentru a obţine un acces maritim sporit faţă de cele două baze militare deţinute de Rusia în Siria.

”Armata arabă siriană a primit al doilea grup de avioane de vânătoare avansate MiG-29 din #Russia – în cadrul cooperării tehnice&militare dintre ţările noastre. Sirienii au început deja să realizeze misiuni cu aceste avioane”, a menţionat misiunea diplomatică rusă.

Aceasta a distribuit şi un link din 30 mai al unei ştiri a agenţiei de presă siriene (SANA), care cita o sursă militară siriană conform căreia avioanele de luptă respective sunt mai bune decât cele din generaţia anterioară şi vor fi utilizate în spaţiul aerian sirian începând cu 1 iunie.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Florinel de la Chefi la cuțite, scandal în avion cu o stewardesă! A primit interdicție
Fanatik.ro
Gigi Becali anunţă o campanie masivă de transferuri la FCSB: „Meme Stoica îmi aduce doi jucători din străinătate!”
Capital.ro
Bilete pentru tratament balnear 2026. Casele Județene de Pensii au început repartizarea cererilor. Cine primește bilet gratuit
Playtech.ro
Harta sărăciei din România. Zonele în care oamenii trăiesc cel mai greu, potrivit datelor oficiale
Adevarul
Soldați ruși schilodiți în războiul din Ucraina au fost puși să defileze la o paradă de Ziua Victoriei
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un nou-născut care s-a stins în Maternitatea Polizu ar fi fost lăsat să putrezească în incubator! Părinții, sfâșiați de durere, cer să li se facă dreptate
iamsport.ro
Gică Hagi, transfer interzis la o superputere a Europei: ”S-a supărat pe Valentin Ceaușescu”
MediaFlux
Sărbători religioase 12 mai. Rugăciunea făcătoare de minuni pentru Sfântul Mucenic al lui Hristos
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi