STS intenționează să-și facă propriul laborator PCR pentru identificarea infectării cu COVID-19 a angajaților instituției

​Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) intenționează să cumpere echipamente și aparatură medicală pentru operaționalizarea unui laborator PCR (de biologie moleculară) în cadrul instituției pentru identificarea infectării cu COVID-19 a propriilor angajați.
Filip Stan
05 feb. 2021, 19:15
STS intenționează să-și facă propriul laborator PCR pentru identificarea infectării cu COVID-19 a angajaților instituției

Contractul are o valoare estimată la peste 1,8 milioane de lei, vizează și achiziția de echipamente pentru decontaminare și suport triaj, materiale de protecție pentru prevenirea infectării personalului.

Cum motivează STS această achiziție

„Având în vedere contextul generat de dinamica evoluţiei situaţiei epidemiologice la nivel național, determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, s-a impus luarea anumitor măsuri, la nivelul instituţiei, care să asigure protecţia adecvată a personalului împotriva îmbolnăvirii şi implicit asigurarea îndeplinirii atribuţiilor STS.

Capacitatea Centrului Medical de depistare a infectării personalului cu virusul SARS-CoV-2 este practic inexistentă din cauza lipsei echipamentelor medicale specifice necesare depistării infectării cu COVID-19, cu toate că la nivelul Centrului Medical din cadrul instituției există un laborator de analize medicale.

Pe cale de consecință, este necesară consolidarea capacității Centrului Medical din cadrul Serviciului de Telecomunicații Speciale de gestionare a crizei sanitare COVID-19, prin operaționalizarea unui laborator PCR (de biologie moleculară), respectiv prin dotarea cu echipamente și aparatură medicală, dispozitive medicale și de protecție medicală, echipamente pentru transport specializat, echipamente pentru decontaminare și suport triaj, materiale sanitare și consumabilele aferente (reactivi), materiale de protecție a personalului, care să asigure consolidarea capacitatii acestei structuri și implicit a instituției în ansamblul său, de gestionare a crizei sanitare COVID-19.

Achiziția de echipamente medicale și materiale de protecție pentru laboratorul de biologie moleculara este organizată în cadrul Proiectului Consolidarea capacității Centrului Medical din cadrul Serviciului de Telecomunicații Speciale de gestionare a crizei sanitare COVID-19 (Cod SMIS – 142015), pentru care a fost depusă cererea de finanțare în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, Axa Prioritară 9 Protejarea sănătății populației în contextul pandemiei cauzate de COVID-19 Obiectivul Specific 9.1 Creșterea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19.

Semnarea contractului de achizitie este condiționată de asigurarea finanțării prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, Axa Prioritară 9 Protejarea sănătății populației în contextul pandemiei cauzate de COVID-19, Obiectivul Specific 9.1 Creșterea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19 a proiectului Consolidarea capacitatii Centrului Medical din cadrul Serviciului de Telecomunicatii Speciale de gestionare a crizei sanitare COVID-19, prin semnarea unui contract de finanțare între Serviciul de Telecomunicații Speciale în calitate de beneficiar și Autoritatea de Management POIM.”, se arată în Caietul de sarcini al licitației.

Beneficiile achiziției:

„Echipamentele și produsele care fac obiectul achiziției vor asigura consolidarea capacitații Centrului Medical din cadrul Serviciului de Telecomunicații Speciale de gestionare a crizei sanitare COVID-19.

Astfel, dotarea cu aparatură medicală, dispozitive medicale și de protecție medicală, echipamente pentru transport specializat, echipamente pentru decontaminare și suport triaj, materiale de protecție a personalului și materiale sanitare și consumabile aferente (reactivi), ce vor fi utilizate în mod direct pentru identificarea infectării cu COVID-19 a personalului STS, va asigura un tratament acordat personalului în timp util și adecvat, iar achiziția de materiale de protecție (măști de protecție, viziere, lămpi bactericide, geluri și soluții dezinfectante, dispensere), va determina prevenirea infectării personalului”.

 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Alina Pușcău a vorbit despre gestul pe care l-a făcut în urmă cu câteva ore. Atât de emoționant! | FOTO
Fanatik.ro
Marius Șumudică, negocieri crâncene cu CFR Cluj. E vorba de 5 milioane de euro! Exclusiv
Capital.ro
Pilonul 2 trece în premieră de 100 de miliarde de lei câștig net. Câți bani au acumulat românii în fondurile de pensii private
Playtech.ro
Cod Galben de caniculă în România. Unde urcă temperaturile la 36 de grade și cum va fi vremea în București
Adevarul
Controalele sau neglijența? Ce a ucis, de fapt, litoralul românesc: „Problema de fond rămâne”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Șapte persoane au fost reținute la Cluj, după ce o ambulanță a fost atacată și lovită cu bâte și topoare. Mărturiile cumplite ale ambulanțierilor
iamsport.ro
Atac devastator la Cătălin Moroșanu: ”Eu mi-am făcut numele în ring, tu la TV, pe chiloțăreală! Nu te compari cu mine”
MediaFlux
Horoscop 10 august 2026. Săptămâna începe cu noroc pentru aceste zodii. Vești bune, bani și oportunități neașteptate
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat