Dragoş Bucurenci: „Nu numai cu pâine se hrăneşte omul”

„Adevărul”: Cum s-a văzut pandemia de la nivelul unei multinaţionale care e prezentă pe mai multe continente?

Dragoş Bucurenci: Criza a luat pe toată lumea prin surprindere, dar în cazul nostru ne-a ajutat faptul că suntem o companie care se află de mai mulţi ani într-un proces radical de transformare. Aşa că eram destul de obişnuiţi cu schimbarea. Dacă mă uit la tot ce s-a întâmplat în ultimele trei luni, aproape că nu-mi vine să cred cât de mult ni s-a schimbat viaţa, la nivel personal şi profesional, şi cât de bine am continuat, totuşi, să funcţionăm în aceste condiţii. Ne-am obişnuit cu lucrul de acasă, am digitalizat complet procesele comerciale, chiar şi evenimentele de la Qreator by IQOS au fost mutate în online, astfel că publicul nostru a putut să urmărească spectacole de teatru, concerte şi dezbateri transmise live pe Facebook. Şi totul s-a întâmplat aproape peste noapte!

S-a modificat agenda priorităţilor?

Priorităţile noastre în această perioadă au fost siguranţa angajaţilor şi a consumatorilor, continuarea activităţii şi găsirea de modalităţi prin care să fim alături de societate în lupta cu pandemia. Asta a fost una dintre aşteptările colegilor noştri încă de la începutul crizei: au vrut să ştie ce vom face concret pentru a ajuta. Aşa că subiectul a fost prezent pe agenda echipei de management în toată această perioadă. La nivel global, s-au luat toate măsurile pentru a ne proteja oamenii şi pentru a ne asigura că vom ieşi din această criză mai puternici şi mai rezistenţi decât am intrat. Nu s-au făcut disponibilizări din motive legate de criză, nimeni n-a fost trimis în şomaj tehnic, iar angajaţilor a căror prezenţă a fost necesară în fabrică pentru continuarea activităţii li s-au acordat prime. Mai mult decât orice, această criză a fost pentru noi un prilej de a ne reinventa şi de a pune la îndoială mai multe prejudecăţi pe care le aveam în legătură cu lucrul de acasă, cu tranziţia din offline în online, prejudecăţi la care am renunţat foarte repede şi pe care le-am înlocuit cu soluţii practice şi, nu de puţine ori, ingenioase. Cred că n-am repetat niciodată atât de des vorba aceea românească: „Nevoia te învaţă”.

Cu cel fel de sentimente, cu ce stare de spirit s-a intrat în carantină? Cum arată lucrurile două luni mai târziu?

Cred că am intrat cu toţii cu un sentiment de anxietate, de neîncredere, pentru că nu ştiam realmente ce va urma, iar ceea ce vedeam că se întâmpla în alte ţări nu avea darul să ne liniştească. Îmi place să cred că am ieşit mai încrezători în capacităţile noastre, în rezilienţa noastră. Ne-am adaptat extrem de repede la un mod de viaţă şi la un mod de lucru radical diferite de ceea ce am trăit până acum, iar asta nu este puţin lucru. Colegii mei, la fel ca toată lumea, au încercat să facă faţă cât mai bine acestei perioade. Toţi au resimţit greutăţile inerente distanţării sociale şi celorlalte măsuri de protecţie, dar au înţeles că putem rămâne aproape chiar şi atunci când suntem la distanţă. Cu alte cuvinte, am descoperit împreună că distanţarea socială nu exclude socializarea la distanţă. Acum, după două luni, ne încearcă, deopotrivă, sentimente amestecate: e mare lucru să te poţi vedea din nou cu prietenii şi cu colegii, până şi venitul la birou a devenit un motiv de bucurie în sine, dar pluteşte încă o stare de nesiguranţă care ne reaminteşte că hopul încă n-a trecut.

Încă sunt oameni care aleg telemunca?

Acum colegii mei continuă să lucreze de acasă pentru a avea grijă de ei şi de cei dragi lor, în primul rând, dar şi pentru a contribui, în felul acesta, la prevenirea unui al doilea val al pandemiei în România. Cred că s-a mai întâmplat un lucru interesant în această perioadă: dacă unii colegi de-abia aşteaptă să se întoarcă la birou, pentru că simt că îşi pot organiza mai bine viaţa şi munca în felul acesta, alţii s-au obişnuit atât de mult cu lucratul de acasă încât şi-ar dori ca această situaţie să se permanentizeze.

Citeşte mai mult pe Adevarul