Nelu Tătaru: „Cei care contestă o măsură de alertă să-şi revizuiască un pic şi atitudinea, dar şi poziţia”

Aflat într-o vizită de lucru la Alba Iulia, ministrul Sănătăţii a declarat că cei care contestă starea de alertă trebuie să-şi revizuiască atitudinea şi poziţia deoarece măsurile de relaxare duc la o creştere a numărului de cazuri de infectare cu COVID-19.
Filip Stan
12 iun. 2020, 10:06
Nelu Tătaru:

„Măsurile de relaxare tot timpul vor aduce o creştere a numărului de cazuri. Noi trebuie să gestionăm acest număr de cazuri şi tocmai de aceea solicit pe această cale ca cei care sunt reticenţi sau contestă o măsură de alertă să-şi revizuiască un pic şi atitudinea, dar şi poziţia. Vrem, nu vrem, suntem într-o stare de alertă, declarată, decretată sau nu. Realizând că totuşi avem cazuri în comunitate şi crescând în ultimele două zile, atunci avem o justificare”, a precizat Nelu Tătaru.

Ministrul a adăugat că, pentru măsurile de relaxare propuse după 15 iunie, sunt avute în vedere unele contramăsuri ce pot fi luate rapid, atunci când starea nu este favorabilă.

Nelu Tătaru se află vineri într-o vizită de lucru în judeţul Alba, unde verifică modul de acordare a asistenţei medicale în Spitalul Judeţean de Urgenţă din Alba-Iulia şi are întâlniri cu personalul medical, precum şi cu autorităţile sanitare şi locale.

Citeşte şi Prelungirea stării de alertă, aprobată de Guvern săptămâna viitoare. Anunţul făcut de Ludovic Orban

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Unde trebuie să păstrezi pâinea ca să nu se usuce. Așa rămâne proaspătă mai mult timp
Fanatik.ro
Detaliul spectaculos de pe biletele și abonamentele fanilor Universității Craiova! Ce ascunde fiecare sector de pe „Ion Oblemenco”
Capital.ro
Curs valutar miercuri, 9 septembrie. Cât valorează euro, dolarul și lira sterlină. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Elevii și studenții pot rămâne fără pensia de urmaș dacă nu depun acest document. Ce trebuie să facă pentru a primi în continuare banii
Adevarul
„Schimbul de ulei japonez”, explicat de un mecanic cu 20 de ani de experiență. De ce metoda a devenit virală în rândul șoferilor
wowbiz.ro
Ilie Năstase, dezvăluiri după incidentul conjugal! Ce s-a întâmplat, de fapt, întrel el și soția lui: „M-am certat de o mie de ori cu ea și spune că am fost agresiv”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Nivelul Dunării ajunge la un nou minim istoric! Ce spun specialiștii despre scăderea continuă a fluviului
iamsport.ro
A plecat de la FCSB și nu a uitat declarațiile lui Becali: ”A zis că sunt vai de mama mea. Despărțirea de mine s-ar fi putut face într-un alt mod”
MediaFlux
Sărbătoare în Calendarul Ortodox. Sfinții prăznuiți pe 9 septembrie 2026
stirilekanald.ro
Centrala de la Cernavodă rămâne închisă! Dunărea nu are suficientă apă: „În următoarele zece zile nu vom avea suficientă apă pe Dunăre ca să putem porni” Planul Guvernului