Orban cere prelungirea stării de alertă cu 30 de zile: Sper că parlamentarii vor înţelege că nu pot pune în pericol viaţa românilor

Premierul Ludovic Orban a anunţat, sâmbătă, că va cere prelungirea stării de alertă cu 30 de zile, nu 15 aşa cum a solicitat PSD, declarându-se încrezător că va exista în Parlament o majoritate care să înţeleagă ”că nu pot pune în pericol viaţa şi sănătatea românilor numai ca să să obţină câştiguri ieftine, de natură politico-electorală”.
Romania TV
13 iun. 2020, 07:56
Orban cere prelungirea stării de alertă cu 30 de zile: Sper că parlamentarii vor înţelege că nu pot pune în pericol viaţa românilor

„Vom cere stare de alertă pentru 30 de zile”, a anunţat premierul Ludivic Orban, sâmbătă, într-o conferinţă de presă.

Decizia de prelungire a stării de alertă nu este politică, ci este una fundamentată ştiinţific, care are în spate considerente privind sănătatea publică, a mai afirmat Orban.

„Nu am ce să comentez, nu există nicio legătură între declaraţii şi răspândirea epidemiei, mesajul meu este simplu, decizia de prelungire a stării de alertă nu este politică, ci e o decizie care este fundamentată ştiinţific, care are în spate considerente privind sănătatea publică, care este singura soluţie, o soluţie indispensabilă care să permită autorităţilor şi specialiştilor să apere sănătatea şi viaţa românilor”, a declarat Orban la Piaţa Universităţii.

 

Întrebat care este planul în cazul în care starea de alertă nu va fi votată de Parlament, Orban a afirmat: „Am încredere că va exista o majoritate în Parlament care să înţeleagă nevoia prelungirii stării de alertă şi care să înţeleagă că nu pot pune în pericol viaţa şi sănătatea românilor numai ca să să obţină câştiguri ieftine, de natură politico-electorală”.

Premierul a precizat că nu a avut „nicio discuţie cu cei din PSD”.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că, deşi este preşedintele Camerei Deputaţilor unde ar trebui să se aprobe din nou starea de alertă, nu a avut nicio discuţie instituţională pe această temă şi nu a văzut niciun document care să justifice prelungirea stării de alertă.

În opinia liderului PSD, stare de alertă ar trebui prelungită cu 15 zile după 15 iunie, ca „o stare intermediară” spre „normalitate”. 

 

Hotărârea de Guvern privind noile măsuri de relaxare de la 15 iunie a fost publicată în Monitorul Oficial. Ce restricţii rămân

Hotărârea de Guvern cu măsurile de relaxare care se vor aplica din 15 iunie a fost publicată, vineri seară, în Monitorul Oficial. Astfel, se măreşte la 6 numărul de persoane care nu locuiesc împreună şi care pot participa la activităţi recreative şi sportive desfăşurate în aer liber. Vor fi permise evenimente private cu până la maximum 20 de persoane în interior, 50 dacă acţiunea se desfăşoară în exterior. Se deschid mall-urile, piscinele exterioare, dar şi grădiniţele, creşele şi after-school-urile private. Purtarea măştilor în spaţii închise, în mijloace de transport în comun, dar şi distanţarea socială se menţin şi după 15 iunie.

Guvernul a adoptat următoarele măsuri:

Art.1 Se exceptează de la măsura de carantinare/izolare persoanele sosite din ţările stabilite pe baza analizei efectuate de Institutul Naţional de Sănătate Publică, aprobate prin hotărâre a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.

(2) Persoanele care vin în România din ţările care fac obiectul excepţiei de la carantinare/izolare prevăzută la alin. (1), dar care, înaintea plecării din ţara respectivă, nu au stat cel puţin 14 zile pe teritoriul acesteia, intră în carantină/izolare la locuinţa/ locaţia declarată, împreună cu colocatarii, inclusiv familia/aparţinătorii, după caz.

(3) Persoanele care, fie au plecat din România şi petrec o perioadă mai scurtă de 14 zile în altă ţară exceptată de la măsura carantinării/izolării, fie au petrecut o perioadă de cel puţin 14 zile cumulativ în ţări exceptate de măsura carantinării/izolării nu intră în carantină/izolare la intrarea în România.

Art.2 Se exceptează de la măsura izolării/carantinării persoanele care intră în România pentru prestarea de activităţi medicale.

Citeşte şi: Reguli noi pentru sporturile individuale şi de echipă în aer liber, dar şi pentru nataţie. Ordinul MTS, publicat în MO

Art.3 Se măreşte la 6 numărul de persoane care nu locuiesc împreună şi care pot participa la activităţi recreative şi sportive desfăşurate în aer liber, respectiv ciclism, drumeţii, alergare, canotaj, alpinism, vânătoare, pescuit şi alte activităţi recreative şi sportive desfăşurate în aer liber, în condiţiile stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii, după caz, cu ministrul tineretului şi sportului, ministrul mediului, apelor şi pădurilor sau ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale.

Art.4 (1) Evenimentele private în spaţii închise se pot organiza cu participarea unui număr maxim de 20 persoane.

(2) Evenimentele private în spaţii deschise se pot organiza cu participarea unui număr maxim de 50 persoane.

Art.5 Se măreşte la 6 numărul de persoane care nu aparţin aceleiaşi familii şi pot circula ori forma grupuri pietonale.

Art.6 Se pot relua zborurile către şi din ţările pentru care persoanele care sosesc în România sunt exceptate de la măsura de carantină / izolare, stabilite de Institutul Naţional de Sănătate Publică şi aprobate de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.

Citeşte şi: Cum se vor face tratamentele balneare după 15 iunie. Ministerul Sănătăţii a stabilit noile reguli

Art.7 (1) Se reiau activităţile de comercializare cu amănuntul a produselor şi serviciilor în centrele comerciale în care îşi desfăşoară activitatea mai mulţi operatori economici.

(2) În interiorul centrelor comerciale prevăzute la alin. (1), nu se permite:

a) activitatea restaurantelor, cafenelelor sau altor asemenea localuri publice, cu excepţia celor dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanţe minime de 2 metri între mese şi cel mult 4 persoane care nu sunt membri ai aceleiaşi familii la o masă.

b) exploatarea locurilor de joacă, a sălilor de jocuri şi a cinematografelor.

Art.8 Se instituie obligaţia operatorilor economici care desfăşoară activităţi de jocuri de noroc, îngrijire personală, primire turistică cu funcţiuni de cazare, precum şi activităţi de lucru în birouri cu spaţii comune în sistem deschis, de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordin comun al ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri şi al ministrului sănătăţi.

Art.9 Se reia activitatea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de administrare a ştrandurilor exterioare, a piscinelor exterioare sau sălilor de sport/fitness, cu obligaţia respectării normelor de prevenire stabilite prin ordin comun al ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului sănătăţii, în baza căruia îşi pot desfăşura activităţile.

Art.10 Se reia activitatea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de tratament balnear, cu obligaţia respectării normelor de prevenire stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii.

Art.11 Se permite desfăşurarea activităţilor în creşe, grădiniţe şi after-school pe perioada vacanţei de vară, în condiţiile stabilite prin ordin comun al ministrului educaţiei şi cercetării, al ministrului sănătăţii şi al ministrului muncii şi protecţiei sociale.

Art.12 Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, pentru punere în aplicare prin ordine şi acte administrative ale conducătorilor acestora.

Citeşte şi: STARE DE ALERTĂ prelungită din 15 iunie. Câţi prieteni pot sta la o masă pe terasă. DOCUMENT cu măsurile integrale

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Premierul Ilie Bolojan a fost demis! Moțiunea a trecut
Fanatik.ro
Ilie Bolojan nu pleacă imediat de la Palatul Victoria, chiar dacă a fost demis prin moțiune de cenzură. Ce puteri are acum și ce fel de guvern am putea avea
Capital.ro
Se va suspenda permisul de conducere în 90 de zile. Sistemul nou de sancționare pregătit în România. Obligație la plată pentru șoferi
Playtech.ro
Când intră alocațiile și indemnizația de creștere copil în mai 2026. Datele de plată și sumele actualizate
Adevarul
Fico s-a răzgândit: nu va participa la parada de Ziua Victoriei din Moscova. „Am programată o întâlnire scurtă cu Putin. Atât”
wowbiz.ro
Oana Lis este în doliu! Vedeta trece prin momente extrem de dificile: „S-a dus mamaie…Of”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Trafic blocat pe Autostrada A3, după o ciocnire în lanț cu 7 mașini
iamsport.ro
E dorit de Rapid și CFR, dar preferă varianta Cluj din cauza lui Angelescu! Discuția decisivă are loc miercuri: ”Era o lovitură”
MediaFlux
Ce urmează după demiterea Guvernului Bolojan prin moțiune de cenzură. Nicușor Dan, actorul central. Partidele, chemate la consultări
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
Răsturnare de situație. Decizia radicală a UDMR