Elevii şi studenţii îi solicită Preşedintelui României respingerea propunerii privind eliminarea elementelor de gen din educaţie

Consiliul Naţional al Elevilor (CNE) şi Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) condamnă ferm adoptarea de către Senatul României, cameră decizională, a amendamentului care interzice orice activitate "în vederea răspândirii teoriei sau opiniei identităţii de gen" în şcoli şi universităţi. Parlamentul României a legiferat abuzurile asupra persoanelor al căror gen nu corespunde sexului biologic, a instigat la ură împotriva acestor persoane şi a limitat dreptul la educaţie al acestora trimiţând educaţia din România în Evul Mediu, se arată într-un comunicat transmis de Consiliul Naţional al Elevilor. 
Romania TV
17 iun. 2020, 05:48
Elevii şi studenţii îi solicită Preşedintelui României respingerea propunerii privind eliminarea elementelor de gen din educaţie

„Cerem Preşedintelui României, Klaus Iohannis, să respingă această lege care contravine principiilor constituţionale ale nediscriminării cât şi reglementărilor europene şi multor convenţii internaţionale asumate de România, printre care Convenţia de la Istanbul, care joacă un rol esenţial în combaterea violenţei de gen. Instituţiile europene au solicitat în repetate rânduri instituţiilor centrale ale României asumarea unor politici ferme în vederea combaterii discriminării de orice fel, discriminarea în baza identităţii de gen fiind un domeniu acoperit de aceste convenţii şi tratate.

În primul rând, Parlamentul României, în calitate de for legislativ, nu are competenţa de a decide punctual aspecte ce ţin de programa şcolară în vigoare, aceste decizii fiind în mâinile experţilor educaţionali şi ai Ministerului Educaţiei şi Cercetării. Prin adoptarea acestei iniţiative legislative, Parlamentul îşi depăşeşte atribuţiile constituţionale, intrând în sfera de activitate a Executivului. Totodată, s-ar legifera interzicerea unor programe de studii de licenţă sau domenii de masterat deja existente în universităţile româneşti.

Citeşte şi: Senatul a adoptat proiectul iniţiat de UDMR, ALDE şi Pro România prin care se anulează amenzile din timpul stării de urgenţă

În al doilea rând, în cheia principiilor constituţionale, acest amendament trebuia dezbătut şi în cadrul Camerei Deputaţilor, dar acest lucru nu s-a întâmplat. În lipsa unei dezbateri la care să participe şi societatea civilă, fără consultarea directă a reprezentanţilor elevilor şi studenţilor, beneficiari direcţi ai acestui proces instructiv-educativ, apreciem această măsură ca fiind nejustificată. Acest amendament instigă la violenţă asupra anumitor categorii de elevi şi studenţi, negându-le dreptul constituţional la învăţătură.

Mai mult decât atât, identitatea de gen reprezintă o parte esenţială a curriculumului aferent educaţiei pentru sănătate/educaţiei sexuale, iar incriminarea activităţilor pe această temă nu face altceva decât să discrimineze persoanele care aparţin unei alte identităţi de gen decât sexul biologic. În aceeaşi notă, putem vorbi cu adevărat despre dublă măsură în contextul adoptării acestor prevederi, întrucât tot Parlamentul este cel care a aprobat legea anti-bullying (Legea nr. 221/2019), ale cărei norme metodologice de aplicare stipulează faptul că elevii nu pot fi discriminaţi/hărţuiţi în cadrul unităţii de învăţământ, indiferent de particularităţile fiecăruia”, se arată în comunicat. 

Citeşte şi: Proiectul de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe pe perioada vacanţei parlamentare a fost respins în Senat

Senatul, cameră decizională a Parlamentului, a adoptat marţi un proiect de lege inițiat de doi parlamentari PMP care interzice în școli, în universități și în toate spațiile destinate educației și formării profesionale, orice referire la identitatea de gen, anunță senatorul USR Vlad Alexandrescu. Concret, legea votată astăzi interzice în școli „activitățile în vederea răspândirii teoriei sau opiniei identității de gen, înțeleasă ca teoria sau opinia că genul este un concept diferit de sexul biologic și că cele două nu sunt întotdeauna aceleași”.

Proiectul de lege a fost inițiat de senatorii PMP Lungu Vasile-Cristian și Pașcan Emil-Marius, iar amendamentul referitor la identitatea de gen îi aparține lui Vasile Cristian Lungu, absolvent al Seminarului Teologic din Zalău și licențiat apoi în Psihologie Specială în SUA, la Loyola University

DailyBusiness
Daniel David NU crede profesorii că vor boicota activitatea didactică! „Ce vor să facă?”
Spynews
Vremea se schimbă radical în aproape jumătate de țară. Furtuni violente lovesc România | HARTA
Bzi.ro
Imagini rare cu fiul lui Mircea Badea și Carmen Brumă. Vlad, în vârstă de 11 ani, surprins în vacanța din Tenerife
Fanatik.ro
Cât costă rochia roz îmbrăcată de Aryna Sabalenka, după câștigarea US Open 2025. Sportiva nu a cheltuit mulți bani
Capital.ro
Anunțul MAI despre cărțile de identitate electronice. Ce se întâmplă cu românii care au depus deja cerere
Playtech.ro
Ajutor pentru facturi la energie: cum completezi corect cererea pentru tichete
Adevarul
Scene bizare la o grădiniță din Satu Mare: Copiii, îmbrăcați în uniforme de Șoimi ai Patriei și Pionieri. Cum răspunde instituția
wowbiz.ro
ULTIMĂ ORĂ! Un bărbat a tras cu arma pe terasa unui restaurant! Peste 6 victime până în acest moment! Atacatorul nu a fost prins! Primele detalii despre ucigaș și incident
Economica.net
O nouă eră pentru Dacia electrică
Prosport.ro
FOTO. Maria Sharapova şi-a înnebunit fanii cu apariția în costum de baie
kanald.ro
Criză politică în Franța, după ce Guvernul Francez a căzut
Cancan.ro
Elena Udrea se angajează! Unde va activa fosta blondă de la Cotroceni, la 2 luni după ce a fost eliberată din penitenciar
iamsport.ro
Florin Prunea, Cristi Borcea, Marius Lăcătuș și Cornel Dinu au adoptat copii din același orfelinat: ”Ți se rupe inima când intri”
MediaFlux
Tara care a devansat, prin decret, Crăciunul. Sărbătoarea va fi pe 1 octombrie
stirilekanald.ro
VIDEO Criză politică în Franța, după ce Guvernul a rămas fără susținere în Parlament. Emmanuel Macron va numi un nou prim-ministru "în următoarele zile”
substantial.ro
În sfârșit! O tehnică unică, capabilă să te ajute pentru totdeauna cu durerile de spate și chinuitorul nerv sciatic. Asta chiar nu stiam!