TITULARIZARE 2020. Examenul de titularizare a fost SUSPENDAT, prin ordin de ministru, pe perioada stării de alertă. Când se va susţine

TITULARIZARE 2020. Examenul pentru titularizarea cadrelor didactice a fost suspendat, prin Ordinul de Ministru semnat de Monica Anisie, potrivit Edupedu.ro. Astfel, toate activitățile programate în calendarul de mobilitate începând cu data de 18 iunie se suspendă până la ridicarea stării de alertă.
Romania TV
17 iun. 2020, 17:40
TITULARIZARE 2020. Examenul de titularizare a fost SUSPENDAT, prin ordin de ministru, pe perioada stării de alertă. Când se va susţine

TITULARIZARE 2020. Ce prevede Ordinul de Ministru

Ordinul nr 4549 din 17.06.2020 prevede:

”Pe durata stării de alertă instituită pe întreg teritoriul țării se suspendă organizarea și desfășurarea activităților prevăzute la punctul I, subpunctele 12-25 din anexa nr 19 la Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare în din învățământul preuniversitar în anul școlar 2020 2021, aprobată prin Ordinul ministrului Educației și Cercetării nr. 5259/2020, cu modificările și completările ulterioare.

Reluarea activităților, prevăzute la alineatul (1), se va realiza conform unui calendar aprobat prin Ordinul Ministrului Educației și Cercetării, după încetarea stării de alertă instituită pe întreg teritoriul țării”

Starea de alertă a fost prelungită pentru 30 de zile, începând de pe 17 iunie, prin Hotărâre de Guvern.

TITULARIZARE 2020. Ce prevede Legea care reglementează starea de alertă

Legea 55/2020 care reglementează starea de alertă pe teritoriul României prevede la articolul 27, alineatul 3 următoarele:

„Pe durata stării de alertă, în instituțiile și autoritățile publice se suspendă orice tip de concurs pentru ocuparea posturilor sau funcțiilor vacante și temporar vacante”.

Conform acestei legi, concursul național de angajare în învățământ este contrar legii.

TITULARIZARE 2020. Calendarul concrusului de titularizare

Iniţial, din 18 iunie ar fi trebuit să înceapă ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate în învățământul preuniversitar.

a) verificarea și afișarea, la sediul inspectoratului școlar și pe pagina web a inspectoratului școlar, a listei finale reactualizate cu posturile didactice/catedrele vacante/rezervate pentru concurs;

Termen: 18 iunie 2020

b) înregistrarea dosarelor de înscriere a candidaților la concursul de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate la inspectoratele școlare; verificarea și avizarea dosarelor de înscriere a candidaților de către comisia județeană/a municipiului București de organizare și desfășurare a concursului;

Perioada: 18-29 iunie 2020

Notă: În perioada 18-29 iunie 2020 pot depune dosare de înscriere și cadrele didactice titulare a căror reducere de activitate se constată până la data de 28 iunie 2020.

c) afișarea pe site-ul inspectoratelor școlare a datelor de înscriere înregistrate în sistemul informatic a candidaților înscriși la concursul național;

Termen: 1 iulie 2020

Citeşte şi Câţi bani primesc profesorii care participă la Evaluarea Naţională, BAC, Titularizare şi Definitivat

d) depunerea, la inspectoratele școlare, a adeverințelor de absolvire de către absolvenții promoției 2020/absolvenții 2020 ai programelor de pregătire psihopedagogică oferite de departamentele pentru pregătirea personalului didactic/departamentele de specialitate cu profil psihopedagogic și corectarea datelor de înscriere înregistrate în sistemul informatic la solicitarea candidaților;

e) corectarea datelor de înscriere în sistemul informatic, la solicitarea candidaților, dacă este cazul;

f) organizarea și desfășurarea probelor orale eliminatorii la nivelul inspectoratului școlar;

Perioada: 1-9 iulie 2020

2. Candidații care observă erori în datele afișate informează, în scris, prin poștă electronică, inspectoratul școlar în vederea corectării acestora până cel târziu la data de 9 iulie 2020.

3. În mod excepțional, absolvenții promoției 2020 (ai studiilor medii/postliceale/universitare de licență/universitare de masterat/departamentelor pentru pregătirea personalului didactic/departamentelor de specialitate cu profil psihopedagogic) pot să prezinte adeverința de absolvire a studiilor/programului de pregătire psihopedagogică și să valideze fișa de înscriere în ziua susținerii probei scrise. Absolvenții promoției 2020 pot participa la proba scrisă în cadrul concursului național numai după prezentarea adeverinței de absolvire a studiilor/programului de pregătire psihopedagogică.

g) afișarea, pe site-ul și la avizierele inspectoratelor școlare, a listei candidaților înscriși, a cadrelor didactice angajate cu contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei înscris(e) la concursul național care solicită repartizarea pe perioadă nedeterminată pe postul didactic/catedra pe care sunt angajate și a listei posturilor didactice/catedrelor pe care sunt angajate aceste cadre didactice, precum și a rezultatelor la probele orale;

Termen: 10 iulie 2020

Examenul scris pentru Titularizare, o etapă a concursului de angajare în instituțiile publice de învățământ, este programat pentru data de 15 iulie, iar starea de alertă ar putea fi prelungită cu 30 de zile, pe baza legii existente, exact până în jurul datei de 15 iulie.

În consecință, dacă Legea 55/2020 nu va fi modificată, concursul național de angajare în sistemul de învățământ nu va putea avea loc decât după ridicarea stării de alertă.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama băiatului de 13 ani care l-ar fi omorât pe Mario Berinde, acuzată că știa de plan: ”A văzut mai multe persoane în curte”
Fanatik.ro
Cine este singurul tricolor care nu a cântat imnul național înainte de România – Bosnia
Capital.ro
Au nevoie urgentă de muncitori, dar nimeni nu se înghesuie. Plata poate ajunge la 400 de lei pe zi
Playtech.ro
Prețurile apartamentelor au scăzut într-un mare oraș din România. Ce arată datele pentru restul țării
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
wowbiz.ro
Prietena Valentinei, tânăra găsită moartă în valiză, mesaje de amenințare trimise de pe conturi cu numele principalului suspect: „În primă fază m-am speriat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident mortal într-o pădure din județul Mureș! O persoană și-a pierdut viața, iar alte două sunt în stare gravă
iamsport.ro
S-a dezlănțuit la adresa lui Ianis Hagi în direct: ”Nu am văzut în viața mea jucător de nivelul ăsta! Eu și toți colegii mei de la școală îi eram superiori”
MediaFlux
România îl avertizează pe Putin. Atacarea țării noastre, subiect de glume în Rusia Video
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte