Fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu îl desfiinţează pe Dragoş Bucur: „Dă dovadă de acelaşi discernământ ca Şoşoacă”

Fostul ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu, se adaugă criticilor lui Dragoş Bucur, care a declarat public că nu poartă mască şi nu se vaccinează, şi reaminteşte un subiect de acum câţiva ani, când actorul milita pentru homeschooling, în locul şcolii tradiţionale.
Daniel Spătaru
13 feb. 2021, 14:55
Fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu îl desfiinţează pe Dragoş Bucur:

Fostul ministru Daniel Funeriu pleacă de la ultima afirmaţie controversată a lui Dragoş Bucur şi readuce în actualitate un alt scandal, pe care artistul l-a provocat în urmă cu câţiva ani.

„Întreg facebook-ul a fost șocat de afirmația unui artist că ”nu va purta mască și nici nu se va vaccina”. Acum cinci ani, același artist, era avocatul numărul 1 al homeschooling-ului. Oripilat că fetița sa face matematică, citire și alte asemenea materii în școala noastră obsoletă, speriat că școala riscă să-i distrugă copilului „frumusețea interioară”, a anunțat că „va merge pe calea sa” și va face homeschooling. Adică își deșcolarizează copilul și se ocupă el, împreună cu soția, de educația fetiței.

A fost, atunci, o întreagă isterie, pe logica „lasă că știm noi cât de stresant și prost e sistemul, știu eu, ca părinte, ce e mai bine pentru copilul meu, să nu se bage statul să îmi spună mie ce să fac cu copilul meu”. Am luat poziție fermă, explicând că eu sunt cel care s-a opus introducerii în lege a posibilității homeschooling-ului. Din două motive esențiale: primul pentru că este neconstituțional și al doilea pentru că este ”o operație pe creierul copiilor noștri pentru care nu suntem pregătiți”. Am fost atacat cu o rară violență”, a scris Daniel Funeriu, sâmbătă, pe Facebook.

Citeşte şi CTP îl acuză Dragoş Bucur de instigare la nerespectarea legii. „Îmi pare rău că se alătură unor personaje precum senatoarea Cascada Urlătoarea”

„Două realități vizibile azi îmi dau dreptate:
1) pandemia ne-a forțat pe toți la „homeschooling”. Nu are rost să o lungesc aici, rezultatele le vedeți cu toții. Întreaga planetă se chinuie să-i ajute pe copii să recupereze, tulburările psihice ale copiilor (și părinților) cresc alarmant, în situația în care, totuși, mulți părinți lucrează de acasă. Imaginați-vă homeschooling cu părinți mai puțin disponibili ca în pandemie…
2) Artistul care a început această nebunie cu homeschoolingul este același care declara, zilele astea, că ”nu poartă mască și nu se vaccinează”. Un om care dă dovadă de același discernământ ca șoșoaca. Desigur, puteți decide singuri dacă e bine pentru copilul dumneavoastră să urmați sfaturile unui asemenea om„, a mai scris Funeriu.

Citeşte şi Lucian Mîndruță, după declarațiile controversate făcute de Dragoș Bucur: „Ești doar un ignorant care crede în libertatea de a împrăștia în jur scuipat”

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Final Four EHF Euro Cup, acum: Norvegia – Ungaria 20-16 după ce unguroaicele au redus din -6 goluri
Capital.ro
Ambasadoarea SUA în Grecia ar fi sugerat implicarea Washingtonului în căderea Guvernului Bolojan: Putem face asta oricărei țări dorim
Playtech.ro
Poți lipsi de la serviciu dacă ai examen la facultate? Ce prevede Codul muncii
Adevarul
Danezii, sfătuiți să se pregătească pentru trei zile de criză. Rusia ar putea ataca un stat NATO
wowbiz.ro
Fratele lui Vlad, prima reacție după ce trupul Valentinei a fost găsit într-o valiză. Ce a declarat acesta: „Nu pot să vorbesc…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Edi Iordănescu a remarcat absența unui tricolor din lotul lui Gică Hagi: ”M-a surprins un pic că nu a fost”
MediaFlux
Copiii lui Harry și Meghan Markle au fost retrași de la școală după doar 2 zile. Ce s-a întâmplat cu prințul Archie și prințesa Lilibet
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte